Recurs pentru o ţară normalăStelian Gomboş 24.01.2019
■ Să ne trezim, să ne revenim! Da, trebuie, musai, să facem acest lucru: să (re)devenim normali, fireşti şi naturali. Fiindcă, altfel, va fi foarte greu pentru România, căci „toate au ajuns cu susu-n jos şi cu josu-n sus”!...
■ Noi, românii, am ajuns să nu mai ştim să zâmbim. Să nu mai putem să ne bucurăm. Să nu mai putem să plângem. Să fim incapabili în a gândi şi a cugeta raţional şi sănătos. Să fim neputincioşi în a lucra în echipă, în a avea atitudine, comportament şi discernământ, consistent, suficient şi eficient; să nu mai ştim să râdem cu cel ce râde, să plângem cu cel ce plânge.
Să nu mai ştim să ne rugăm cu cel ce se roagă. Să avem atitudine solidară iar nu solitară. Să fim naturali, fireşti şi normali, şi în vorbă şi în faptă şi în port!...
■ Suntem chemaţi, în regim de urgenţă, să amendăm, oriunde şi oricând, lipsa de normalitate. Să-i sancţionăm pe cei care ne-au furat-o şi ne-au confiscat-o. Să punem degetul pe rană, să arătăm, acolo şi atunci când este cazul, absenţa normalităţii, a firescului, a raţionalului, a naturalului. Acolo unde lipseşte normalitatea nu este Dumnezeu!...
Păcatul, viciul, patima şi corupţia spirituală ori boala, slăbiciunea, neputinţa sufletească şi spirituală sunt manifestări concrete ale anormalităţii, ale nefirescului, ale îndepărtării şi înstrăinării noastre de Dumnezeu, de semenii noştri şi de noi înşine. Am ajuns, noi, românii, să asistăm, să participăm la o răsturnare a valorilor, a normelor şi principiilor, spunând, în acest nefericit context, „răului bine şi binelui rău, negrului alb şi albului negru!”...
Să fim foarte ageri, vigilenţi, prudenţi şi, mai ales, fermi şi hotărâţi, atunci când, de oriunde şi de nicăieri, vine să ni se propovăduiască o (aşa zisă) alternativă, a „normalităţii”. Adică o altfel de „normalitate, de natural şi de firesc”, noi fiind fermi convinşi că aşa ceva nu există ci, pur şi simplu, este vorba doar de anormalitate şi atât!...
Ţara mitomanilor
Pretutindeni auzim şi vedem numai minciuni cu scopul inducerii noastre în eroare şi a manipulării noastre!... Am ajuns o ţară a mitomanilor?
Mare atenţie oameni buni: orice amăgire duce la dezamăgire!... Clar şi limpede!...
Nu vedeţi ce mult ne bucurăm atunci când avem de-a face cu nişte oameni fireşti, cu nişte situaţii naturale, cu nişte ocazii sau prilejuri normale!...
Nu vedeţi că am ajuns să tânjim, să ne fie dor după asemenea momente, întâlniri, petreceri sau împrejurări... Nu vedeţi că sufletul şi spiritul nostru aspiră la lucruri simple, fireşti şi naturale, normale, nu complicate, nu alambicate, nu sofisticate...
Cum am ajuns noi, românii, la toate aceste triste şi nefericite situaţii, urmări sau consecinţe? Cu siguranţă din cauza modului total eronat în care abordăm noi viaţa, locul, rolul, rostul fiecăruia dintre noi, fiind tare contaminaţi de păcatul luciferic al mândriei. Avem tendinţa şi ispita ca noi, creatura, să ajungem în locul Creatorului. Cu alte cuvinte, să fim ca Dumnezeu, mai presus sau în locul Lui. Adică să ajungem ca El însă fără El!...
De aceea, toţi Părinţii Duhovniceşti ai Bisericii ne atrag, serios, atenţia asupra păcatului mândriei ca fiind cea mai grea ori apăsătoare patimă, sursă, izvor şi resursă pentru toate celelalte vicii, adică „mamă a toată răutatea!”
Ignoranţa, aroganţa...
După mai mult de jumătate de secol de promiscuitate morală, noi, românii, să luăm aminte: „ce este da trebuie să fie da, ce este nu trebuie să rămână nu, iar ce este mai mult de atât de la diavolul este!” (Matei 5, 37)
Să revenim, aşadar, la sinceritate, renunţând la ipocrizie şi făţărnicie. Să revenim la seriozitate, refuzând superficialitatea şi falsitatea. Să (re)activăm naturaleţea şi originalitatea din noi, ignorând cosmetizarea şi contrafacerea. Să ne (re)întoarcem la concret şi autentic, la cuminţenie şi înţelepciune, alun-gând orgoliile, vanitatea, suficienţa de sine, ignoranţa şi aroganţa personală. Să nu ne mai ocupăm de nimicuri şi micimi omeneşti, ci să ne străduim a deveni consistenţi, solizi, fortificaţi şi substanţiali, în tot şi în toate, în tot locul şi în tot ceasul!...
Noi suntem chemaţi să (re) devenim normali, naturali, fireşti, raportându-ne la supranaturalul, metafizicul şi supraraţionalul etern, veşnic, şi dumnezeiesc!...
Oameni buni! Să ne întoarcem la ipostaza, purtarea, viaţa şi vieţuirea originară şi originală, simplă şi naturală, înţeleaptă şi firească! Altminteri riscăm să alunecăm în bizar şi derizoriu, în penibil şi ridicol, în cumplită înşelare, amarnică amăgire şi dureroasă dezamăgire!...
Să nu fie una ca aceasta!...
Fereşte-ne, păzeşte-ne şi apără-ne, Doamne, pe noi, românii, acum când am intrat în al doilea Centenar, de toată fărădelegea, vulnerabilitatea, răutatea, boala, slăbiciunea şi neputinţa în veci. Amin!...