Soluţia GlasgowPr. Eduard Ioan Rădună 12.04.2017

Ereziarhul Arie se întoarce cu turban şi papuci.

Sărbătoarea Epifaniei Maicii Dom­nului, la începutul lunii ianuarie, a oferit enoriaşilor unei catedrale din Glasgow un serviciu religios neaşteptat. Clerici aparţinători bisericii episcopale a Scoţiei au reuşit performanţa inedită a unei slujbe creştine în care s-au citit… sure din Coran referitoare la naşterea lui Iisus din Maria.

Un precedent nefericit

Coabitarea religioasă nu e o noutate în Anglia. Sunt mai multe biserici, unele chiar în City, în care, vinerea, se adună musulmanii la rugăciune. Motivul invo­cat de administratori este acelaşi pe care îl declară, peste Canal, şi nemţii: islamicii plătesc pentru ziua lor de rugăciune, iar sumele strânse servesc la întreţinerea – tot mai costisitoare – a locaşurilor de cult creştine.

Doar că până acum nu s-a mai fă­cut (sau nu a mai ajuns în presă) un ast­fel de ceremonial hibrid. În urma aces­tei întâmplări, episcopul anglican David Chillingworth, mai marele Bisericii sco­ţiene, s-a declarat profund mâhnit de fără­delegea comisă şi de ultragiul adus comu­nităţii credincioşilor Catedralei. Cu toate acestea, superiorii Catedralei respective - cu excepţia parohului, care şi-a dat demisia - sunt de părere că este un act de normali­tate, pe care şi-l asumă ca atare, în ciuda cri­ticilor. În definitiv, după cum a afirmat chiar episcopul Chillingworth, este o problemă care priveşte doar rectoratul catedralei.

Atac la Iisus

Într-adevăr, este surprinzător cum clericii respectivi nu par să acorde vreo greutate deosebită faptului că textele cora­nice citite în timpul slujbei erau chiar cele care refuză dumnezeirea lui Iisus, prin re­fuzarea Sa ca Fiu al lui Dumnezeu. (Pentru că paragrafele respective sunt – sau ar tre­bui să fie – nomina odiosa convingerilor creştine, nu le vom relua aici. Pot fi citite în articolele despre subiect apărute în me­dia britanică.) Ei prezintă întreaga acţiune drept un gest de bunăvoinţă şi de deschi­dere faţă de comunitatea islamică, sau, să zicem, ca pe un act de cultură în cult. Înţelesul acestei iniţiative pare să fie „Să ascultăm şi partea cealaltă”, adică să auzim ce cred ei, islamicii, despre Iisus, apoi să stăm de vorbă. Doar că apar două proble­me care nu pot fi eludate.

O victorie notabilă

Mai întâi, alegerea momentului. A cunoaşte opinia islamică despre Iisus poa­te fi subiectul unei conferinţe sau al unei dezbateri. Nu al unui act cultic. Un act cul­tic este un act intelectual finalizat, prin aceasta sincronic, în vreme ce o dezbate­re este o introducere, un preambul. Cultul templului este complementar rumorilor agorei. Templul slujeşte potrivit Revelaţiei, care este imuabilă, agora funcţionează cu informaţii care se acumulează, se confrun­tă, se suprapun, se deformează f ără să se ajungă întotdeauna la adevăr.

Al doilea, impactul asupra adresan­ţilor. Cu siguranţă, creştinii fervenţi s-au mâhnit de necredinţa exprimată de textele pe care au fost nevoiţi să le asculte. Aspi­ranţii creştini, dacă vor fi fost, s-au putut întreba: de vreme ce în biserică se vorbeş­te despre Iisus ca simplu om, atunci de ce am alege creştinismul? De ce nu islamul? De ce nu l-am alege pe Mahomed? Sau pe Buddha, sau pe Confucius? În acest timp, pentru islamici nu s-a schimbat nimic, An­glia rămâne tot Casa Războiului iar isla­mul a repurtat o victorie în războiul său sfânt, de vreme ce s-a afirmat nestingherit în timpul unei slujbe creştine, la invitaţia clericilor creştini înşişi. Nu are rost să ne imaginăm vreun cleric anglican invitat să citească Matei 24, 11; 24 şi Galateni 1, 8-9 în moschee.

Arie a îmbrăcat turbanul

Concluziile sunt neplăcute. În Al­bion credinţa creştină a scăzut atât de mult încât locaşurile de cult nu mai pot fi întreţinute şi se pustiesc. Acesta este ca­drul general. Pentru a evita închiderea şi ruina, administratorii lor, de obicei clerici, le închiriază musulmanilor, vinerea; pentru asta primesc bani; banii folosesc pentru a întreţine clădirea; astfel pot sluji duminica. E soluţia mai întâlnită.

Dar începe să se contureze şi o a doua soluţie, pe care am putea să o numim Soluţia Glasgow: slujba hibridă. Această slujbă ar fi expresia unui creştinism în care învăţătura creştină despre Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevă­rat – negată de islam şi care separă funda­mental creştinismul nu doar de islam, ci şi de alte religii – poate fi relativizată sau, eventual, trecută sub tăcere. În timpul sluj­bei se va celebra Iisus omul, Iisus profetul, precursorul lui Mahomed, se va predica despre morală, săraci, pace socială, şi de fapt, ereziarhul Arie se va întoarce cu tur­ban şi papuci. Musulmanii se vor alege cu o slujbă ceva mai lungă, iar clericii catedralei cu o serie nouă de credincioşi care vor readuce suflul credinţei în incinta secu­lară. O nouă diviziune în protestantism…

Focul se întinde

Doar că noi, anacronicii creştini orientali, cunoaştem steagul semilunii de când a fost el înălţat – şi nu ne facem iluzii. Nu este vreo cale de mijloc. Islamul este, la scară ecumenică, una din sitele cu care Diavolul cerne grâul Bisericii, după cum zice Domnul (Luca 22,31). În faţa acestei provocări, denominaţiunile teoreti­ce ale protestantismului nu au nici o şansă, sunt surcele uscate în faţa unui incendiu ce ameninţă să cuprindă Europa de nord şi de vest. Focul a fost pus, mocneşte, se întinde pe dedesubt şi stă să izbucnească. În mod particular, un expedient de tipul slujbei hi­bride din Glasgow poate stârni unui muftiu un zâmbet răutăcios.

Nevoia de har

Surpat de sine însuşi prin individu­alism (adică Reforma la nivel de individ), creştinismul englez nu se poate redresa alt-fel decât prin revenirea fără compromisuri la Ortodoxie, la personalismul răsăritean, personalism ce decurge din prezenţa con­stantă a harului. Se demonstrează, a câta oară, că iubitorii de Hristos nu au nevoie doar de cuvinte în catedrale, pentru că, iată, în catedrale, în absenţa harului, ajung să se rostească blasfemii. De fapt, creştinii au ne­voie de putere de Sus, de harul întăritor şi vindecător care constituie esenţa Împărăţiei lui Dumnezeu în mijlocul nostru: „Căci îm­părăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere” (1 Corinteni 4,20). Adică, englezii trebuie să redevină ortodocşi. Altmin­teri…

 

 

De același autor