Amintiri de la Belinala 2022 (I) Între pandemie și bucuria revederiiDr.phil. Cătălina Ene Onea 26.08.2022
Festivalul Internațional de Film de la Berlin a avut loc anul acesta în luna februarie, în format fizic, în ciuda momentului de apogeu la momentul respectiv al valului omicron din pandemia de coronavirus.
Organizatorii s-au încăpățânat să lase Berlinala 2022 să se desfășoare cu prezența personală a starurilor invitate și a publicului (la capacitate redusă), cei doi directori ai festivalului, Mariette Rissenbeek și Carlo Chatrian, accentuand în mai multe rânduri că „acum, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie să vadă din nou filme în cinema“. Cu siguranță nu au avut sarcina ușoară să își ducă planul la bun sfârșit, mai ales dacă ne gândim că exact înainte de startul ediției cu numărul 72 Senatul berlinez a înăsprit restricțiile legate de pandemie, ceea ce a dus, firește, și la modificări în desfășurarea Festivalului de film. Regulile de acces pentru participanți, public și presă au fost schimbate de mai multe ori, în funcție de diferitele ordonanțe date de conducerea Berlinului la fiecare cateva zile...
Din păcate, nu a fost un moment prielnic din acest punct de vedere, zecile de întâlniri și discuții politice pe aceleași subiecte, cu modificări, excepții, schimbări ale modificărilor, extinderea listei de excepții și apoi revenirea la ceea ce tocmai fusese rectificat, au făcut ca situația pandemiei la Berlin să fie extrem de greu de urmărit (chiar și de cei care lucrau în domeniul testării cu teste antigen sau PCR, poate cei mai ocupați de când testarea devenise obligatorie chiar și pentru a putea merge cu metroul, inclusiv pentru cei vaccinati cu trei doze, dacă doreau să meargă la spectacole, la restaurant ori la frizer – personal am văzut în ianurarie-februarie 2022 cozi de sute de persoane așteptând în frig pentru a le veni rândul la test, dar aceasta este o alta discuție). În fine, chiar dacă pe acest fundal tulbure mai multe staruri invitate sau jurnaliști acreditați și-au anulat participarea la Berlinală în ultimul moment, Festivalul s-a desfășurat totuși în format fizic și a ajuns să fie un highlight pe agenda culturală europeană a începutului de an.
Accesul în spațiile destinate festivalului și în sălile de cinema a fost posibil doar în baza unui certificat care să ateste vaccinarea completă sau trecerea prin boală (statut a cărui valabilitate a fost însă redusă chiar înainte de începerea festivalului, de la 180 la 90 zile), la care se adăuga obligativitatea unui test antigen negativ cu o durată de max. 24 de ore sau a unui test PCR cu o valabilitate de 48 de ore. S-au organizat centre de testare chiar în jurul Palatului Belinalei de la Marlene-Dietriech-Platz, cu prioritate pentru oamenii direct implicați în festival, aceștia primind o brățară în fiecare zi după test, pe care să o poată arăta la intrarea în sălile de festival – acesta a fost conceptul hotărât de organizatori pentru a putea fluidiza accesul la diferitele evenimente și pentru a asigura buna desfășurare a festivalului în condiții de igienă și siguranță maximă.
Decizia accesului la festival în baza documentelor mai sus menționate a fost însă îndelung comentată și dezbătută, iar debutul festivalului în condițiile date a fost privit cu oarecare ironie de presa germană, care menționa că lumea nu s-a înghesuit anul acesta nici pe și nici pe lângă covorul roșu al ceremoniei de deschidere. Și s-au făcut pe tot parcursul festivalului glume legate de covorul roșu – se pare că per total au pășit pe el ca invitați mai multe persoane decât cele care așteptau în zona de fani sau de presă. Altădată complet neîncăpătoare, zonele de fani și de presă au numărat anul acesta în cele mai multe zile de festival doar 10-20 de fani, respectiv 3-4 reporteri sau fotografi... Pentru a compensa cumva acest aspect, și pentru a păstra totuși renumele Berlinalei ca „cel mai mare festival de film pentru public” din lume, organizatorii au stabilit în programul de anul acesta patru zile special destinate publicului, în loc de una, cum era de obicei.
Firește că nici pe parcursul celor 10 zile de Festival nu au întârziat să apară și „aventuri” legate de acest sistem de testare și verificare anti Covid. Însăși câștigătoarea Ursului de Aur onorific din acest an, actrița franceză Isabelle Huppert, a fost afectată de restricțiile menționate: ea nu a putut fi prezentă la Berlin pentru a își ridica personal premiul, având un test pozitiv chiar cu o zi înaintea sosirii sale la Festival... A intrat în direct pe scena Galei de Premiere în data de 16 februarie prin intermediul camerei web, cu lacrimi in ochi. Cu siguranță nu va uita niciodată acest premiu, primit în condiții speciale. Organizatorii au încercat menținerea unei senzații de normalitate pe tot parcursul ceremoniei, chiar și Huppert a încercat să facă glume în discursul ei de acceptare a premiului, nefirescul fotografiei de final, însă, când prezentatoarea îi cheama pe toți cei de pe scenă la poză în dreptul ecranului pe care era proiectat chipul actriței Isabelle Hupert în transmisie video live, a rămas plutind peste seară...
Și îndrăgita Irina-Margareta Nistor, critic și traducător de film, actriță, producător și profesor, cea care ne reprezintă cu mândrie țara pe la mai toate festivalurile de film din lume, și cu care am avut bucuria să împărtășesc impresii la cald și în timpul Berlinalei 2022, a fost protagonista unor aventuri de acest gen: chiar în prima zi, înainte de ceremonia de deschidere, a trebuit să îndure mai multe teste rapide efectuate chiar în fața covorului roșu, pentru că nu putea fi găsită în baza de date a persoanelor acreditate la Festival. Așa cum o știm însă cu toții, neînfricată, mereu prezentă, mereu activă, Irina-Margareta Nistor nu lipsește niciodată de la niciun film important, așa că a luptat pentru brățara portocalie, care într-un final i-a oferit un fotoliu la filmul care a deschis festivalul, și anume pelicula Peter von Kant a regizorului François Ozon. Câteva zile mai târziu, tot doamna Irina avea să se confrunte cu un test efectuat pe grabă într-o rulotă de testare, rezultând într-un rezultat fals pozitiv... Din fericire, situația s-a remediat imediat, testul a fost refăcut în condiții corespunzătoare, iar în baza rezultatului negativ, Irina s-a putut bucura în continuare de festival, pe care l-am închis împreună la un mic dejun fabulos, la Hotelul Grad Hyatt, sediul central al evenimentelor de presă din cadrul Festivalului. Este întotdeauna o plăcere să stai de vorbă cu Irina-Margareta Nistor, afli în jumătate de oră cât alții citesc în luni de zile (și nu numai despre filme!), iar bucuria a fost de data aceasta dublă, căci nici nu se termina bine un festival de film, că noi deja vorbeam despre un altul: Festivalul de Film de la Cottbus, un festival cu tradiție pentru cinematografia din Europa de Est, care se desfășoară anul acesta între 8-13 noiembrie, având în lumina reflectoarelor România. Sub denumirea Spotlight Romania, țara noastră va sta în centrul programului festivalului, cu această ocazie fiind prezentate atât filme artistice și documentare, cât și programe culturale cu și despre România. În colaborare cu Universitatea BTU Cottbus-Senftenberg vom fi și noi prezenți acolo și vă vom ține la curent cu desfășurarea evenimentelor. O avanpremieră a festivalului are loc chiar în luna iunie, când Irina-Margareta Nistor, actualmente și profesor de film la Universitatea Ovidus din Constanța, va susține o prelegere online cu tema „O scurtă istorie a filmului românesc/ A Short History of the Romanian Moving Pictures“, organizată în cadrul Cursului de Cultură și Civilizație Românească de la BTU Cottbus (profesor coordonator: dr. Cătălina Ene Onea), un eveniment cu suținerea Ambasadei României și a Institului Cultural Român la Berlin, în parteneriat cu Festivalul de Film de la Cottbus și cu Filarmonica „Paul Constantinescu“ din Ploiești, care asigură un scurt moment muzical în deschiderea evenimentului.
Cât despre participarea României la Berlinala 2022... Spre deosebire de alți ani, când România era prezentă în festival cu mai mulți reprezentanți, atât în competiția oficială, cât și în celelalte secțiuni ale Festivalului, anul acesta, țara noastră nu a fost foarte vizibilă pe covorul roșu. Amintiri de pe Frontul de Est/ Memories from the Eastern Front, un documentar de scurt metraj al regizorului Radu Jude (marele câștigător al Ursului de Aur din 2021) în colaborare cu istoricul Adrian Cioflâncă, a fost selectat pentru secțiunea Berlinale Shorts, în timp ce tânăra actriță Anamaria Vartolomei, născută în România și stabilită la Paris, a apărut pe scena Berlinale Palast în cadrul European Shooting Star, program prin care se premiază 10 actori europeni talentați, aflați la început de carieră. În rest, îmi spunea Irina Margareta Nistor, doar „pe ici pe colo câte un nume românesc în echipa care apare pe genericul vreunui film“, și pe care doar un exeget al filmului, cum este domnia sa – luându-și notițe pe întuneric în timpul filmelor, mai ceva ca la cursurile de la facultate –, îi poate remarca.
Cert este că în ciuda tuturor condițiilor vitrege în care s-a desfășurat, a ajuns cu bine la final Festivalul de Film de la Berlin 2022, marcând totodată o nouă premieră după ediția hibridă de anul trecut, și anume prima ediție de festival live în mijlocul unei pandemii... Marii câștigători ai Ursului de Aur au fost producătoarele filmului spaniol Alcaràs, de Carla Simón. Lista completă a câștigătorilor din acest an o puteți accesa pe pagina oficială a Festivalului, la https://www.berlinale.de/de/festival/preise-und-jurys/internationale-jury.html.
Despre cum s-a simțit la cald festivalul în condiții de pandemie, am stat de vorbă pe îndelete cu Marc Hairapetian, coleg jurnalist german, nelipsit de la Berlinală de mai bine de 25 de ani. Despre culisele festivalului de anul acesta, despre întâlnirile personale cu starurile acestei ediții și despre multe altele, citiți în în interviul oferit de Marc în exclusivitate Revistei Conștiința pentru Cooltura *(interviul original, în limba germană, este disponibil online, în revista Spirit- Ein Lächeln im Sturm https://spirit-fanzine.de/index2.htm)
Berlinala 2022 (II)
Interviu cu Marc Hairapetian (Berlin),
jurnalist, actor, fondatorul revistei Spirit - „Ein Lächeln im Sturm“
Am stat de vorbă cu Marc Hairapetian (Germania/Armenia), jurnalist, actor, fondatorul propriei reviste încă de la vârsta de 16 ani și un împătimit al festivalurilor de film despre ediția 2022 a Festivalului de Film de la Berlin, care, după ediția online de anul trecut, s-a desfășurat acum din nou în persoană. Care au fost provocările dar și highlight-urile acestei Berlinale, și cum a trăit Marc personal noul format al festivalului în vremuri de pandemie, citiți în rândurile de mai jos:
Cătălina Ene Onea: Dragă Marc, s-ar putea spune că ești un veteran printre jurnaliștii de la Berlinală, încă din anii 90 ești mereu prezent la Festival! Anul trecut ai fost puțin nemulțumit de cum a funcționat acreditarea jurnaliștilor la prima ediție online a festivalului. Cum ai primit anul acesta decizia organizatorilor de a organiza festivalul cu prezență fizică, în ciuda cifrelor-record de cazuri de Coronavirus la Berlin?
Marc Hairapetian: Am salutat încă de la început decizia organizatorilor de a face Festivalul de Film de la Berlin din nou cu prezență fizică în anul 2022. Au fost luate foarte multe măsuri de siguranță (testare zilnică pentru participanți, mască FFP2, certificat de vaccin etc.), încât era aproape imposibil să te infectezi cu virusul COVID 19. Suntem ființe sociale și nu ne putem izola ani la rândul. Iar între timp, după mai multe experimente, s-au pus de acord mai toți experții în domeniu că pericolul de infectare în timpul spectacolelor – la film, la teatru, la concert etc. – este foarte mic, aproape zero.
C.E.O.: Totuși, Berlinala este cunoscută drept „cel mai mare festival de film pentru public“ din lume. Cum s-a simțit anul acesta Festivalul cu sălile pline doar la 30% din capacitatea lor?
Ma.Ha.: Cred că în anumite săli s-a ajuns până la 50%. În prima zi, când am participat la ceremonia de deschidere alături de câinele meu Felix, am văzut pentru prima oară după multă vreme multă lume și agitație pe străzile din jurul Palatului Berlinalei de la Potsdamer Platz. Pe lângă oameni de film și jurnaliști, și-au arătat interesul pentru festival și politicieni, printre care și noul primar al Berlinului, doamna Franziska Giffey, cu care am și vorbit în acea zi. A doua zi, din nou străzi goale, iar în sălile de cinema cu multe locuri libere, o atmosferă ciudat de liniștită, spre deosebire de rumoarea și agitația tipică unei săli de cinema pline ochi, așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor Berlinala. În timp, a părut însă că se mai „normalizează“ situația. În special la conferințele de presă și la interviurile care s-au desfășurat foarte animat. Și, firește, la ceremoniile de premiere din Berlinale Palast. Din păcate a fost nevoie să se renunțe la petrecerile de după ceremonie, dar chiar și așa a existat contactul între oameni, care s-au întâlnit la restaurant sau în cafenele, pentru a-și serba succesul.
C.E.O.: Tocmai ne-ai spus că pentru a putea ține Festivalul în format live, organizatorii au adoptat reguli de igienă foarte stricte (certificat de vaccinare, testare zilnică pentru public și jurnaliști ș.a.). Cum ai simțit tu personal restricțiile acestea și care crezi că au fost cele mai mari obstacole de depășit la acest capitol, atât din perspectivă organizatorică, dar și din perspectiva publicului sau a jurnaliștilor?
Ma.Ha.: Obositor, mai ales că fiecare zi trebuia începută cu procesul de testare, care uneori ocupa destul de mult timp, făcându-se cozi în fața centrelor de testare din campusul festivalului. Chiar și în ciuda unei scheme complete de vaccinare, testul zilnic era obligatoriu; în urma lui se obținea o brățară în baza căreia puteai avea acces la diferitele evenimente din acea zi. Exceptând masca, de asemenea obligatorie, la conferințele de presă pot spune că m-am simțit liber, neîngrădit, aproape ca și în alți ani. Iar la finalul conferințelor de presă am putut face chiar și fără mască fotografii cu cei prezenți, unii dintre ei, ca de ex. actrița britanică Emma Thomson sau italienii Dario și Asia Argento sau Paolo Taviani căutând ei înșiși apropierea de public și de jurnaliști. Directorul artistic Carlo Chatrian chiar i-a îmbrățișat pe unii din invitați pe scenă. Nimeni nu a încercat să oprească aceste gesturi de simpatie umană. Iar interviurile unu la unu s-au desfășurat absolut normal, fără mască, dar cu o distanță de siguranță respectată de toți cei de față. Per total, o atmosferă bună în condițiile date. În orice caz a fost mai bine așa decât un nou festival online!
C.E.O.: Cum a arătat, deci, pentru tine, o zi normală de Berlinală 2022, umbrită totuși de „valul Omicron“?
Ma.Ha.: Foarte stresant! (râde) Trezirea la ora 7. Micul dejun, plimbarea de dimineață cu Felix. Dacă nu îl puteam lua cu mine la Festival (unele săli de cinema acceptă și spectatori canini), îl duceam înapoi acasă și mă grăbeam la centrul de testare pentru procedura descrisă mai devreme. Apoi premierele zilei și conferințele de presă, interviuri până seara târziu. O scurtă gustare între două întâlniri. Seara runda de alergat cu Felix și pregătirea pentru ziua următoare, când o luam de la capăt...
C.E.O: Deci ai fost mereu în mișcare, nicio urmă de plictiseală! Și în comparație cu alte ediții, cum ți s-a părut per total Berlinala 2022, independent de pandemie?
Ma.Ha.: Neașteptat, Berlinala 2022 a ajuns să fie pentru mine unul din cele mai frumoase și mai reușite festivaluri de film la care am participat. Au venit la Berlin doar puține staruri din USA, ca de ex. Președintele juriului, regizorul M. Night Shyamalan („The Sixth Sense“), dar mai toate țările mari (cu excepția Chinei) au fost reprezentate. Programul festivalului a fost anul acesta de o înaltă calitate – am văzut multe filme bune, chiar și dincolo de ceea ce am numi mainstream, ca de ex. filmul premiat pentru creație artistică, „Everything Will Be Ok“ de Rithy Panh din Cambodgia, un fel de film documentar despre cucerirea lumii de către animale sub formă de păpuși. În 2022 a stat în prim-plan arta cinematografică, și nu doar simplul caracter de entertainment al filmelor. Așa s-a întâmplat și la filme franțuzești ca „Les passengers de la nuit“ cu o extraordinară Charlotte Gainsbourg într-un rol neobișnuit, acela de mamă de familie. O imagine și o atmosferă ca în anii 80.
C.E.O.: Ai avut, deci, câteva momente de referință personală la ediția actuală a Festivalului de Film de la Berlin...
Ma.Ha.: Da, chiar multe momente de referință anul acesta! Primul dintre ele chiar la începutul festivalul, în secțiunea Berlinale Special: „L’ occhiali neri“ al regizorului foarte cunoscut de filme horror și de suspans, Dario Argento. Am reușit chiar să obțin un interviu personal cu maestrul Argento și cu fiica lui Asia, care a jucat în film. Un alt highlight a fost discuția cu actrița Charlotte Gainsbourg, fiică a muzicianului Serge Gainsbourg și a cântăreței-actrițe Jane Birkin. Apoi, am avut bucuria de a obține singurul interviu din festival cu regizorul sud-corean Hong Sang-soo, cel care a câștigat Ursul de Argint pentru regie pentru filmul „So-seol-ga-ui Yong-hwa“ (The Novelist’s Film). Iar la ceremonia de premiere am reușit să vorbesc scurt cu toți laureații festivalului! Remarcabile au fost și întâlnirile cu starul de comedie Meltem Kaptan (Ursul de Argint pentru cea mai bună actriță în filmul său de debut „Rabye Kurnaz vs. George W. Bush“, regizat de Andreas Dresen) și cu șarmanta actriță Anamaria Vartolomei (România/Franța), European Shooting Star, cu care am făcut un lung interviu video, care poate fi văzut pe pagina revistei mele, Spirit - Ein Lächeln im Sturm sau pe canalul meu de Youtube, Spirit Meets... Vă invit să îl urmăriți!
C.E.O.: Și la final, un gând pentru cititorii revistei „Conștiința“ de la Ploiești? Pe unii din apropiații rubricii Cooltura ai avut ocazia să îi cunoști chiar și personal la Berlin, la lansarea cărții „Intercooltural“* de la Studio Niculescu, la care ai participat în luna mai 2019. *(Cătălina Ene Onea: Intercooltural, articole de corespondență culturală din străinătate. Cu o prefață de Emil Hurezeanu. Conștiința Cărții, Ploiești 2018 – carte disponibilă în librăriile Cărturești din România și online)
Trimit către România calde salutări. Țara voastră m-a fascinat întotdeauna! Acum câțiva ani am fost împreună cu fiica ambasadorului armean la București și am rămas impresionat de ospitalitatea românească. Apreciez România și ca națiune de film, partener de coproducții pentru Germania și Franța în anii 1960 și 1970, când s-au filmat renumite producții pentru televiziune, ca de ex. „Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn“ (1968), „Ultimul mohican“ (1969), „Lupul mărilor“ (1970/71), „Chemarea aurului“ (1975). Peisajele sunt magnifice în România: nu doar Munții Carpați oferă cadre bune pentru filme cu vampiri, de genul „Dracula“, dar și Delta Dunării poate fi prezentată pe post de Mississippi-Delta în „Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn“. Iar cascadorii vostri sunt cei mai buni din lume!
Și personal m-au legat și mă leagă prietenii cu artiști români: de ex. cu pianista Ioana-Maria Lupașcu, pe care am cunoscut-o la prezentarea cărții tale „Intercooltural“ la Berlin, dragă Cătălina, sau cu actorul Emnerich Schäffer, care din păcate deja nu mai este printre noi, cel care a colaborat la „Pădurea Spânzuraților“, primul film românesc premiat la Festivalul Internațional de la Cannes pentru cea mai bună regie (Liviu Ciulei) în anul 1965.
Și aș dori să fac și un apel la cei care citesc acest interviu: dacă cineva mi-ar putea intermedia contactul cu actrița Loumi Iacobesco, aș fi foarte recunoscător. O admir încă din copilărie, de când am văzut-o interpretând rolul Cora Munro din filmul „Ultimul mohican“ și mi-aș dori să îi iau un interviu. Știu că are acum o venerabilă vârstă. Se va termina într-un final și această pandemie, și cu siguranță ne vom revedea – fie în țara voastră frumoasă, fie la Berlin, unde eu trăiesc și lucrez, și unde sunteți mereu bineveniți!