Dansând prin viațăDr.phil. Cătălina Ene Onea 22.02.2022
„Dansul este poezie tăcută“ (Simonide din Creos)
Atât de pasional, atât de captivant, atât de simplu, și totuși atât de complex...
Se spune că înainte de a putea vorbi, copilul cântă, iar înainte de a merge, copilul dansează. Înainte de a învăța rațional orice fel de noțiune despre note muzicale sau despre mișcare, noi avem înnăscute, purtăm deja cu noi muzica și dansul, două elemente care vin chiar din natură și care se mulează natural trupului și sufletului omenesc. Problema sau poate chiar greșeala este că în timp le neglijăm, ne facem „oameni mari“, ne luăm cu altele și deseori în viața cotidiană – mai ales dacă nu suntem muzicieni sau dansatori de profesie – (ne) spunem că nu avem (mai) timp de... joaca de odinioară. (Oare de aceea se zice că artiștii rămân veșnic tineri, că își păstrează sufletul de copil?)
Viața ca dans
„Dansul este modalitatea prin care poți face ca muzica să devină vizibilă“ (George Balanchine)
Am fost de curând la un spectacol de muzică și dans la Filarmonica din Berlin, cu titlul La vida es bailar (trad. ”Viața este dans/ Viața înseamnă a dansa”), o fuziune de flamenco și tango, ca o cununie de simțuri și ritmuri diferite, și totuși atât de armonioase. Muzică live, cu muzicieni aparținând ambelor stiluri, care și-au dat mâna pentru o seară în care flamenco-ul a devenit tango și tango-ul a devenit flamenco, împreună creând o lume nouă, un stil nou – „flamentango“.
Un spectacol-călătorie prin muzică și dans, ca o călătorie prin viață, cu bune, cu rele, cu pasiune și nebunie, cu suferință și absolvire, cu alb, cu negru, cu roșu, cu lumini, cu umbre, cu speranță și vis, pe fundal de poezie narativă. O idee marca Blanca Nieves, această „Albă ca Zăpada“ a lumii dansului, pe numele său real Petra Häußer, cunoscută deja în business-ul artistic din Germania, încercând în cadrul propriei sale agenții de organizare de evenimente, Luna-Konzerte Berlin, să aducă publicul german mai aproape de arta flamenco, prin colaborarea cu artiști internaționali. L-am reîntâlnit cu această ocazie și pe interpretul vocal Juan Cárdenas, un mai vechi prieten, spaniol stabilit la Berlin, care între timp și-a desăvârșit glasul, aducându-l și mai aproape de emoția care poate produce instantaneu proverbiala ”piele de găină”.
În seara de 6 noiembrie 2021, caracterul sincretic al show-ului având-o în centru pe Blanca și ale ei o mie și una de ținute, s-a împletit cu spiritul intercultural germano-spaniol/argentinian, transmis pe scenă și resimțit în public, unde o spectatoare chiar s-a ridicat de pe scaun în mijlocul spectacolului și a început să danseze, gestul ei transformând pentru o clipă sala mică a Berliner Philharmonie într-un tablao flamenco autentic. Spectacolul La vida es bailar se află în turneu prin Germania, dar revine la Berlin în cadrul unui festival de flamenco în luna octombrie 2022.
„Dansează ca și cum nu te vede nimeni; iubește ca și cum nu ai fost niciodată rănit; cântă ca și cum nu te-ar auzi nimeni; trăiește ca și cum ai fi singurul om de pe pământ“ (Mark Twain)
Exercițiu de zbor
Și închizând ochii, în încercarea de a savura momentul cu toate simțurile, gândul mi-a pășit tiptil spre lumea cea mare și atât de cuprinzătoare pe care o reprezintă, în fapt, dansul; și pentru o clipă m-am văzut pe mine însămi pe scenă, dansându-mi parcă spre văzduh toate grijile, toate ofurile, toate dubiile, părerile de rău, suferințele, dezamăgirile. Mă simțeam ca o stea plutind prin galaxie, alunecând pe propria-i rază spre destinația sigură, aceea de a-și împlini destinul, dând lumină și căldură pământului. Un zâmbet mi-a înflorit în colțul gurii când în acest scenariu mi-a venit în minte titlul unei melodii grecești foarte îndrăgite, An eisai ena asteri (Dacă tu ești o stea) a lui Niko Vertis, melodie ascultată de mine pentru prima oară chiar într-o noapte cu cer înstelat, la care mă uitam fascinată în timp ce analizam traducerea versurilor, simțind totodată cum parcă întrebarea indirectă din titlu vibrează a lumină chiar și în întunericul incertitudinii. Iar dacă ne vedeam în acel moment, i-aș fi spus celui în căutarea răspunsului, cu toată îndrăzneala din lume: „Da, eu acum chiar sunt o stea!“
Câtă libertate îți poate oferi dansul, cât spațiu pentru a-ți întinde aripile, pentru a-ți lua elan în zborul spre adevărata matcă a trupului. Iar filozofia dansului e cel puțin la fel de fascinantă ca și dansul filozofiei!
„Nu știu dacă sufletul unui filozof dorește mai mult decât să fie un dansator bun“ (Friedrich Nietzsche)
În fiecare atom al universului
Serbăm prin dans, iubim prin dans, suferim prin dans. Dansul, la fel ca timpul, poate vindeca, obloji rănile, pansa grijile, însenina privirea, limpezi mintea. Desigur, dansul merge mână în mână cu muzica, dar se poate dansa chiar și fără muzică. Dansul e un rit de trecere. Te transpune într-o altă lume, ca o punte suspendată între pământul atins de picioare și cerul în care se scaldă sufletul. Și cu fiecare trecere ne apropiem din ce în ce mai mult de începuturi, de bucuria vibrației primordiale, a transformării neexistenței în existență cu suflare divină, a acelui Big Bang în care undele gravitaționale care ne guvernează universul unesc spațiul cu timpul, într-un continuum spatio-temporal în care totul este mișcare. Suntem noi înșine mișcare, zămisliți din însuflețirea lutului, mutați din Paradis, răstigniți pe vârful Golgotei, coborâți în mormânt, urcați la Cer, corpul nostru este în permanentă mișcare – impulsuri nervoase, bătăile inimii, circulația sângelui –, și chiar și în tăcere putem mișca inima cuiva.
„Forma se exprimă prin dans; eliberarea prin formă în timp se exprimă tot prin dans – dansul timpului etern vibrează în fiecare atom al universului“ (Rabindranath Tagore)
Poem de gesturi
Dansul ni se imprimă ca o amprentă pe suflet, sedimentând amintirile la nivel afectiv, dând culoare firii noastre adevărate. Și așa cum visul este o manifestare a subconștientului nostru, încercând să pună ordine în ceea ce starea conștientă nu reușește, cred că dansul este o materializare a inconștientului nostru, fiecare zvâcnire de mușchi, relaxare sau încordare, unduire sau inerție, fiecare rupere de ritm, fiecare mișcare în sine dă glas stadiului celui mai adânc al minții, găsind astfel o supapă pentru ceea ce Carl Gustav Jung definea ca „spațiu de stocare“ pentru toate dorințele ascunse, idealurile semănate de vis în subconștientul celulelor noastre, gândurile inacceptabile din punct de vedere social, amintirile dureroase etc. Dansul este revelație, deșteptare, (auto)dezvăluire, resetarea ceasului la momentul ab initio, marcând un nou început, o împrospătare a timpului, ceea ce ne duce cu un pas mai aproape de acel incipit vita nova, ca o formă de „regenerare totală“, pe care Mircea Eliade o vede drept „necesitate“ a omului modern – acela care într-o lume în esență desacralizată tânjește după o reactualizare constantă a unor scenarii mitice, prin „repetarea periodică a Creației“, camuflată în sărbători și sărbătoriri în aparență profane, cum ar fi petrecerile de Anul Nou, zilele de naștere, instalarea într-o casă nouă ș.a. Am putea spune că emoția estetică a dansului echivalează cu o evadare din cotidian, la fel ca și momentele de catharsis prilejuite de spectacol sau de lectură, forme prin care omul modern „se străduiește să iasă din propria istorie și să trăiască un ritm temporal calitativ diferit; or făcând aceasta, el regăsește fără să-și dea seama comportamentul mitic“. (M. Eliade: Mituri, Visuri și Mistere, Cap. 1 Miturile lumii moderne, în „Eseuri“, Ed. Științifică, București, 1991, p. 127-139)
„Dansul este un poem în care fiecare mișcare este un cuvânt“ (Mata Hari)
Să citim și să dansăm!
Am auzit la un moment dat în Spania o înțelepciune izvorâtă dintr-un adevăr simplu, și totuși atât de profund, de mine însămi confirmat: „Când dor picioarele de la atâta dans, se simte bine inima“. Și partea frumoasă: nu e nevoie să știi să dansezi ca la carte, nu îți trebuie coregrafie sau scheme de respectat pentru a simți beneficiile dansului pe propria piele. Dansul trece prin tine ca un râu în căutare de matcă, precum o undă electrică descărcată prin porii celui care vibrează în ton cu ritmul fotonilor din univers, iar apoi întreaga lume se aprinde în tine de la energia descărcată prin dans. Descărcare de endorfine, serotonină, dopamină – dansul face bine și la trup și la suflet.
„Să citim și să dansăm; aceste două distracții nu vor face niciodată rău lumii“ (Voltaire)
Educație prin dans
Noile cercetări au descoperit efecte benefice ale dansului chiar și la nivel cognitiv. Prin proiectul numit „Dance Classroom“, la mai multe școli din SUA s-a introdus dansul ca materie de studiu în programa școlară și în numeroase cazuri s-au remarcat efectele benefice ale dansului prin notele mai bune obținute de elevi la materii precum citirea sau matematica. De asemenea, asociată cu dansul s-a observat și o clară schimbare în bine a unor elevi cu probleme de adaptare în grup: „profesorii au observat faptul că în cadrul programului de dans elevii au arătat o creștere semnificativă a acceptării față de celălalt, iar 81% dintre elevi au fost de acord că există o creștere a nivelului de respect pentru cei din jur“, se afirmă într-un studiu cuprins în cartea “Dance Education around the World: Perspectives on Dance, Young People and Change“ a cercetătoarelor Charlotte Svendler Nielsen și Stephanie Burridge. Autoarele au strâns aici studii recente despre valoarea dansului din toată lumea, de la Finlanda la Africa de Sud, de la Ghana la Taiwan, de la Noua Zeelandă la America, încercând să scoată în evidență faptul că dansul poate aduce bucurie și stabilitate, având capacitatea de a transforma chiar și un mediu școlar problematic și tensionat într-unul plăcut și relaxant.
Dansul, așadar, trebuie înțeles și ca formă de socializare, de apropiere a oamenilor unii de alții, de împlinire a unei comunicări non-verbale atât de importante. Îmi aduc aminte cu deosebită plăcere de nenumăratele seri de dans pe care, de-a lungul timpului, am avut bucuria să le trăiesc, să le creez sau să le dăruiesc, de senzația aceea de libertate, de zbor, de pură încântare resimțită pe ringul de dans. Prin dans am cunoscut lume și tot prin dans mi s-a deschis o lume întreagă; mi-am făcut prieteni, m-am cunoscut mai bine chiar și pe mine. Și îmi place la nebunie de mine cea de pe ringul de dans! Dansul este nucleul meu ca om, butonul care-mi activează freamătul, fervoarea, fericirea. Îl port cu mine în suflet zi de zi, clipă de clipă, și chiar dacă nu se poate materializa permanent, când sufletul își strigă necesitatea stringentă după dans, îmi îngădui până și vecinii pentru câteva minute ringul de dans la mine în sufragerie...
„Dansul este ultimul cuvânt al vieții. În dans fiecare se retrage cât mai aproape de sine“ (Jean Dubuffet)
Poveste de dragoste
Să redescoperim, așadar, dansul ca posibilă formă de transformare a profanului în sacru, ca formă de reflexie, de cunoaștere și de autocunoaștere; dansul ca formă de terapie, recomandat de medici ca mișcare fizică, de psihologi ca posibil instrument de eliberare a furiei și a angoaselor, de prieteni ca metodă de relaxare. Dansul ca formă de iubire: cine poate uita acel dans fantomatic al privirilor, ca o poveste de dragoste între patru ochi îndrăgostiți de valsul luminii în pupilele lor fixate cu atâta naturalețe una în irisul celeilalte? Dansul sentimentelor în sufletul tresăltând de emoție, cu fiecare bătaie generată de inima care parcă dintr-o dată îți recită viața într-un rap amețitor? Dansul ca poezie, dansul ca tablou sufletesc, dansul ca muzică a firii. Dansul ca formă de a fi, cuibărită în adâncul nostru, noi trăind, de fapt, alături de copilul din noi, scos la lumină prin mirajul dansului, fidelă imagine în mișcare a unei vieți împlinite.