De-ale derdelușuluiDr.phil. Cătălina Ene Onea 23.02.2021
În parcul de lângă casă s-a format în urma ninsorilor abundente din ultimele săptămâni un derdeluș natural, care în doar câteva zile a schimbat total peisajul din jurul lui. Nu numai că i-a atras ca un magnet pe toți cei dornici de aer proaspăt și săniuș, devenind dintr-odată atracția principală a locului, dar parcă această mică formă de relief rotund, acoperită acum cu zăpadă, a reușit peste noapte (la propriu) să transforme lumea dintr-o lume tristă și posomorâtă, chiar posacă în ultima perioadă – mergând parcă din inerție într-o direcție neclară și de alții impusă – într-o lume a bucuriei, o lume a râsetelor și a șotiilor, a obrajilor roșii și a amintirilor de iarnă frumoasă în curs de formare.
La Berlin se zâmbește din nou
E o plăcere să treci prin zona derdelușului, să vezi din nou chipurile oamenilor zâmbind. Predomină copiii, firește, dar plutește în aer o bucurie generală, absolut toate categoriile de vârstă fiind reprezentate pe derdelușul dătător de voie bună. Și iazul de la marginea parcului, în mod normal un paradis al peștilor și rațelor de diferite culori, este acum luat cu asalt de patinatori care mai de care. Cu toții se bucură de zăpadă, de gheața solidă, dar mai ales de ei înșiși în peisajul acesta seren, fără griji. M-am surprins și eu de câteva ori, în plimbările mele zilnice, rămânând pe loc pentru a admira scene scoase parcă din „Iarna pe uliță” a lui Coșbuc, și după multă vreme mi-am simțit din nou pomeții grei, sprijinind mușchii feței încordați într-un zâmbet larg și fericit. E pur și simplu o încântare să vezi cum iese copilul din noi la iveală, care în sfârșit a găsit un refugiu, în sfârșit se simte din nou liber, în ciuda pandemiei, în ciuda restricțiilor interminabile, în ciuda greutăților care ne apasă din ce în ce mai mult.
Cu mic, cu mare
Cu mic, cu mare, fiecare își alege derdelușul preferat, în funcție de vârstă sau de „senzațiile tari” căutate: există un derdeluș mic pentru copii mici, un derdeluș mai mare pentru copiii mai mari, adolescenți, și un derdeluș și mai mare pentru oameni în toată firea. De la tradiționalele sănii, de diferite forme, culori, materiale, unele chiar tunate, cu luminițe sau sisteme speciale de frânare, vedem oameni care se dau cu sacul, cu capacul, cu lopata de plastic, cu punga, și – găselnița mea preferată – chiar cu tava de la cuptor. Niște băieți mai îndrăzneți apucă inclusiv câteva bucăți de gard de plastic, puse în parc pentru a demarca anumite zone, și le prind între ele pentru a forma un fel de plută cu care se dau apoi în grup pe derdeluș.
Derdelușul este scena perfectă pentru a vedea cât de inventiv poate deveni omul când vrea din tot sufletul să spargă rutina. Iar această activitate fizică atât de simplă și gratuită, pe care natura ne-a oferit-o de-a dreptul neașteptat după ultimele sărbători de iarnă petrecute la Berlin la + 10 grade, se demonstrează a fi foarte importantă și în restabilirea unui echilibru psiho-emoțional atât de necesar (devenit pentru mulți extrem de precar în ultima vreme), prin secretarea unor substanțe esențiale în creierul și în corpul nostru, precum dopamina, serotonina sau adrenalina aceea dătătoare de stres bun, de care avem nevoie pentru a contracara stresul dăunător cu care suntem confruntați zilnic. Astfel ne simțim din nou vitalizati, energitați și plini de căldură sufletească, în ciuda frigului de afară.
O parabolă necesară
Un clocot de bucurie ne ia cu asalt sufletul iar sângele se încinge în vene, făcându-ne să ne dăm din nou seama ce frumoasă este viața. Căci așa cum alunecăm pe derdeluș, uneori mai lin, alteori mai anevoios, luând poate unele obstacole în plin, tot așa vom aluneca și peste probleme, și vom ajunge în final într-o zonă mai bună, din toate punctele de vedere; e nevoie doar de puțină răbdare. Și de multă încredere. De speranță și credință. De dragoste de viață și de frumos. Și nu în ultimul rând de un strop de atenție, să ne concentrăm să cârmim sania și să urmăm traseul bun, să știm să punem frână, dar și să accelerăm atunci când e momentul, pentru a putea simți cu adevărat bucuria maximă a clipei. Bucuria vieții. Nu e ușor... Dar vom reuși, pentru că în fiecare din noi se ascunde un învingător. Și dacă nu știam asta până acum, situația actuală ne oferă ocazia să ne descoperim super-eroul din interior. Wonder Women sau Superman, numele propriu e mai puțin important, ceea ce contează cu adevărat este să nu ne fie frică să le luăm pe toate așa cum ne sunt date și să încercăm să ne bucurăm de aripile pe care le prindem în acea secundă de zbor pe care doar derdelușul ne-o poate oferi.