Evenimente cinematografice de importanță internaționalăDr.phil. Cătălina Ene Onea 15.12.2023

Festivalul de Film de la Cottbus și European Film Awards la Berlin

După ce am prezentat cu bucurie volumul „33” (eseuri și articole de corespondență culturală din străinătate) la Festivalul de Film de la Cottbus 2022, în secțiunea Spotlight Romania, am revenit la Festival și în ediția cu numărul 33 a acestuia, între 7 -12 noiembrie a.c.

Dialog între culturi

Film Festival Cottbus este unul din cele mai importante festivaluri de film est-european, iar anul acesta a defilat cu un line-up care a inclus 150 de filme din 48 de țări, din care 7 filme prezentate în premieră mondială, 4 ca premieră la nivel internațional (prima proiecție în afara țării de origine) și 59 în premieră în Germania.  Incluse în program au fost și mai multe proiecții ale unor filme românești, printre care „Libertate”, de Tudor Giurgiu, care a fost distins în seara de 11 noiembrie cu Premiul FIPRESCI, și lungmetrajul de debut al regizorului Sabin Dorohoi, „Clara”, o coproducție româno-germană, răsplătită cu Premiul Publicului.

De asemenea, s-au prezentat în festival filmele „MMXX”, de Cristi Puiu, „Între Revoluții”, de Vlad Petri, „Carbon” de Ion Borș, iar la secțiunea de scurtmetraje, „GEAMĂNA”, de Matthäus Wörle. Regizorul Vlad Petri a fost și membru în juriul secțiunii „Dialog” din cadrul Festivalului, secțiune care pune accentul în filmele prezentate pe un dialog între culturi, la fel cum face și filmul lui Petri, prezentat la FFC 33 în secțiunea Spectrum. Documentarul „Între Revoluții” a trezit reacții foarte puternice, publicul de la Cottbus s-a înghesuit în sala de cinema să vadă filmul, iar la sesiunea de întrebări l-a surprins și emoționat deopotrivă pe regizor cu întrebări și interpretări din cele mai variate. În interviul pe care mi l-a acordat după cea de-a doua proiecție a filmului, Vlad Petri mi-a povestit și de alte astfel de întâlniri cu publicul, pe care filmul său, premiat la Berlinala 2023 cu Premiul Criticilor Internaționali, i le-a prilejuit anul acesta în diferite colțuri ale lumii, într-un periplu internațional și intercultural. Am stat de vorbă și cu Tudor Giurgiu, aflat la ora aceasta într-un turneu în țară și în străinătate cu filmul „Libertate”, de asemenea foarte bine receptat la Cottbus, nu numai de juriu și de critici, ci și de publicul din sală, care a avut multe întrebări pentru regizor. Giurgiu a avut ocazia să povestească despre întâmplările care au stat la baza filmului și într-un interviu în direct la Radio Eins, realizat într-un studio amenajat chiar în incinta festivalului și deschis publicului larg de la Cottbus (interviu cu jurnalistul german de film Knut Elstermann, cel care realizează materialele radio și în cadrul Berlinalei, care la FFC 33 a moderat și gala decernării premiilor).

Spotlight Romania

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” la Berlin a susținut și anul acesta participarea României la Festivalul de Film de la Cottbus, directorul Cristian Niculescu fiind prezent la proiecțiile filmelor românești și la discuțiile cu echipele acestora. Și studenți ai programului de dublă diplomă română-germană de la Facultatea de Asistență Socială, Sănătate și Muzică de la Universitatea BTU din Cottbus au venit la Festival în cadrul orelor de cultură și civilizație românească, având astfel șansa să interacționeze direct cu reprezentanții României și să vorbească limba română la Cottbus și în afara sălilor de curs.  De altfel, programul de dublă diplomă română-germană/Asistență Socială de la BTU Cottbus-Senftenberg colaborează cu Festivalul de Film de la Cottbus încă de la cea de a 32-a ediție a acestuia, când, cu ocazia secțiunii Spotlight Romania, s-au organizat două evenimente comune: În  luna iunie 2022, conferința online cu tema „Scurtă istorie a filmului românesc”, susținută de Irina-Margareta Nistor, eveniment desfășurat sub egida Ambasadei României la Berlin și deschis printr-un cuvânt de salut al E.S. Adriana Stănescu, ambasadorul României în Germania, organizat cu sprijinul ICR Berlin și al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, instituție parteneră, care a asigurat, în transmisie live din studioul Virtual Concert Hall, deschiderea muzicală (minirecital de pian și voce); în luna noiembrie 2022, ca parte din programul cultural conex al Festivalului de Film, a avut loc la Biblioteca BTU din campusul central evenimentul „Rumänisch in Cottbus/ Limba română în Cottbus”, o prezentare oficială a programului de studiu în limba română, a instituțiilor partenere, precum și a studenților/absolvenților de la Universitatea din Cottbus, urmată de lansarea de carte „33”: Cătălina Ene Onea, eseuri și corespondență culturală din străinătate, editura Eikon, 2022, eveniment care s-a bucurat de participare internațională.

Marele Premiu al Festivalului de la Cottbus 2023 (trofeul Lubina, alături de un cec în valoare de 25  de mii de euro) i-a fost acordat regizoarei Anna Buryachkova pentru filmul de lungmetraj „Forever-Forever” (UKR, NDL, 2023), în timp ce premiul principal pentru un scurtmetraj i-a revenit lui  Anton Zhuk și echipei sale din Belarus pentru thriller-ul „It's All Right“. Regizoarea poloneză Anna Kasperska a obținut pentru proiectul său „Hela” premiul pentru cel mai bun film de debut, sponsorizat de Universitatea BTU Cottbus-Senftenberg împreună cu Universitatea de Film din Babelsberg (vezi alăturat lista completă a câștigătorilor).

Pentru informații și detalii suplimentare despre ediția a 33-a a Festivalului de Film de la Cottbus puteți urmări și intervențiile pe această temă în emisiunile „Apelul de noapte”, SunCity Radio - 27 noiembrie: https://www.mixcloud.com/SunCityRadio/catalina-ene-onea-27-11-2023-apelul-de-noapte/ , respectiv „Știi ce zic!”, DADA Tv - 28 noiembrie 2023: https://dadatv.ro/romania-pe-scena-festivalului-de-film-de-la-cottbus/

Lista câștigătorilor de la Film Festival Cottbus 2023

Cel mai bun film  – Forever-Forever (Anna Buryachkova, UA/NL 2023)

Premiul Special pentru cea mai bună regie – Patient #1 (Rezo Gigineishvili, GE 2023)

Premiul pentru contribuții artistice deosebite - Eka Chavleishvili, Blackbird, Blackbird Blackberry (GE/CH 2023)

Cel mai bun scurtmetraj – It`s alright (Anton Zhuk, BY 2022)

Premiul special pentru regie de scurtmetraj –Theo ghost you draw on my back (Nikola Stojanović RS/EE 2023)

Cel mai bun film pentru tineri – Dyad (Yana Titova, BG 2023)

Premiul DIALOG (înțelegere între culturi) – Vasil (Avelina Prat, ES/BG, 2022)

Cel mai bun film de debut – Hela (Anna Kasperska, PL 2022)

Premiul FIPRESCI (Féderation Internationale de la Presse Cinématographique) –
Libertate (Tudor Giurgiu,RO/HU, 2023)

Premiul Juriului Ecumenic – Blackbird Blackbird Blackberry (Elene Naveriani, GE/CH 2023)

Premiul publicului  – CLARA (Sabin Dorohoi, RO/DE 2023)

Premiul festivalurilor de film din rețeaua MIOB/ MIOB in Shorts Award  –
Primal Therapy (Santtu Salminen, FI 2022)

Premiul „Cottbus ins Kino“ – Blackbird Blackbird Blackberry (Elene Naveriani, GE/CH 2023)

Premiile fundației pentru minoritatea sorbilor:

„Ankleidezimmer – Hoblekaŕnje“ Frauke Rahr (DE 2022)

„Vom Suchen und Finden – Pytaś a namakaś“ (Luka Golinski, Mira Dubian, DE 2023)

”Floarea cea vestită” a cinematografiei europene

European Film Awards sau Gala Oscarurilor Europene, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 36,  a avut loc pe data de 9 decembrie 2023 la Berlin. Din doi în doi ani se adună în capitala Germaniei „toată floarea cea vestită“ a … întregii cinematografii europene, pentru a celebra cele mai importante premii din industrie – o întâlnire la nivel înalt, care s-a desfășurat de data aceasta în complexul de evenimente Arena Berlin din apropiere de Treptower Park, pe râul Spree.

Seara a fost deschisă de actrița și regizoarea română Alina Șerban, care alături de actrița Alexandra Borbély din Ungaria a prezentat premiul pentru cel mai bun film documentar (obținut de regizoarea Anna Hints  pentru filmul „Smoke Sauna Sisterhood”, o coproducție Estonia/Franța/Islanda).  Alina, cunoscută și foarte apreciată în Germania (a participat de mai multe ori în ultimii ani la Berlinală sau la Festivalul de Film de la Cottbus, în calitate de actriță sau regizor de scurtmetraje și a avut recent și proiecții de filme susținute de Institutul Cultural la Berlin) a adus galei un plus de energie, stilul ei dinamic și hotărât făcând atmosferă bună în public și în camera de presă de lângă scenă, unde urmăreau ceremonia jurnaliști acreditați din toată Europa, veniți la Berlin special pentru acest moment de mare anvergură.

S-au oferit distincții și trofee pentru numeroase categorii (v. lista câștigătorilor), încununate cu premiul final, cel mai râvnit, de altfel, acela pentru cel mai bun film. „Anatomy of a Fall”, în regia franțuzoaicei Justine Triet, cu acrița Sandra Hüller în rolul principal, a fost desemnat și de Membrii Academei Europene de Film – din care face parte și producătoarea Ada Solomon în calitate de vicepreședinte – ca fiind cel mai bun film al anului, după ce în ultimele luni s-a bucurat de un succes incredibil la nivel internațional, obținând, printre altele, Marele trofeu al Festivalului de Film de la Cannes, British Independent Film Award pentru cel mai bun film străin, sau Premiul Criticilor de la New York.  „Anatomy of a Fall” a obținut, totodată, și premiul pentru cea mai bună regie (Justine Triet), pentru cel mai bun scenariu (Justine Triet, Athur Harari), pentru cel mai bun montaj (Laurent Sénéchal) și pentru cea mai bună interpretare feminină (Sandra  Hüller) la EFA 2023. La întrebarea provocatoare referitoare la decizia Franței de a nominaliza un alt film pentru Premiile Oscar de la Los Angeles, și nu „Anatomy of a Fall”, întrebare venită în timpul conferinței de presă de după decernarea premiilor din partea unei jurnaliste din Ucraina, echipa filmului a răspuns ferm că este vorba de o decizie luată doar de câțiva oameni, iar succesul filmului deja aclamat la nivel internațional vorbește de la sine. Actriței britanice Vanessa Redgrave i-a revenit, la 86 de ani, premiul onorific pentru întreaga carieră, în timp ce regizoarea spaniolă Isabel Coixet a primit premiul pentru realizări deosebite în cinematografia internațională.

Conștiința, partener media EFA 2023

Seara s-a încheiat cu o petrecere la care highlight-ul l-a reprezentat o competiție de muzică aducând în prim-plan DJ de diferite stiluri și din diferite țări, care au încins ringul de dans „ornat” pe peretele din spatele pupitrului de DJ prin proiecții „ritmate” în ton cu muzica.

Un eveniment de mare proporții, pentru a cărui organizare se muncește în fiecare an luni bune, într-o echipă din care fac parte foarte mulți oameni care nu se văd la scenă deschisă, dar de a căror muncă depinde buna desfășurare și succesul Galei, a cărei a 36-a ediție s-a desfășurat onorabil, până în cele mai mici detalii. Mulțumim organizatorilor pentru includerea Revistei Conștiința pe lista media cu acreditare pentru EFA 2023!

Următoarea Gala a European Film Awards va avea loc în decembrie 2024 în Elveția, urmând ca ediția a 38-a să se organizeze la Berlin în ianuarie 2026, organizatorii dorind astfel alinierea cu celelalte gale importante de premii în cinematografie, ca de ex. Globurile de Aur, Premiile Bafta sau Gala Premiilor Oscar, desfășurate de fiecare dată la început de an.

European Film Awards, Berlin 2023

European film

  • Anatomy Of A Fall (Fr) dir. Justine Triet

European actor

  • Mads Mikkelsen, The Promised Land

European actress

  • Sandra Hüller, Anatomy Of A Fall

European director

  • Justine Triet, Anatomy Of A Fall

European short film

  • Hardly Working (Austria) dirs. Susanna Flock, Robin Klengel, Leonhard Müllner, Michael Stumpf

European young audience award

  • Scrapper (UK) dir. Charlotte Regan

European animated feature film

  • Robot Dreams (Sp-Fr) dir. Pablo Berger

European screenwriter

  • Justine Triet and Arthur Harari, Anatomy Of A Fall

European discovery – prix FIPRESCI

  • How To Have Sex (UK) dir. Molly Manning Walker

European documentary

  • Smoke Sauna Sisterhood (Est-Fr-Ice) dir. Anna Hints

European Achievement in World Cinema

  • dir. Isabel Coixet (Sp.)

European Lifetime Achievement

  • Vanessa Redgrave (UK)

European Film Awards craft winners

  • Cinematography – Rasmus Videbæk, The Promised Land
  • Costume design – Kicki Ilander, The Promised Land
  • Make-up and hair - Ana López-Puigcerver, Belén López-Puigcerver, David Martí and Montse Ribé, Society Of The Snow
  • Visual Effects - Félix Bergés and Laura Pedro, Society Of The Snow
  • Editing - Laurent Sénéchal, Anatomy Of A Fall
  • Production design - Emita Frigato, La Chimera
  • Original score - Markus Binder, Club Zero
  • Sound - Johnnie Burn and Tarn Willers, The Zone Of Interest




 

De același autor