File de poveste personal Berlinala 2020 (II)Dr.phil. Cătălina Ene Onea 06.05.2020
■ A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti… Parcă în urmă cu secole, pe vremea când lumea încă mai râdea cu gura până la urechi în public, fără nicio mască de protecție, iar sălile de spectacole erau conside-rate sursă de energie, și nu doar focar de infecție, acum… două luni, a avut loc în capitala Germaniei o aniversare specială.
7 decenii de viață
Festivalul Internațional de Film de la Berlin (20 februarie -1 martie 2020) a serbat 70 de ani de existență, făcând cinste oaspeților veniți din întreaga lume pentru a-l omagia cu un program extrem de amplu și variat, de la filme și seriale în premieră mondială și până la prelegeri, expoziții, târguri de profesioniști sau o piață cu mâncăruri internaționale, și fiind marcat de o serie de noutăți față de edițiile din anii trecuți (vezi și articolul despre Berlinală din februarie 2020).
Pe oriunde te duci în cadrul Berlinalei, ai ceva de văzut: în dreapta câte un Urs - macheta simbol a festivalului, în stânga un lanț de afișe cu cele mai noi premiere mondiale din cadrul programului, în lateral o stradă blocată de fani așteptând nerăbdători un autograf de la vedetele preferate, în față covorul roșu, permanent întins pe perioada zilelor de festival, și care de dimineață până seara este pășit cu eleganță de starurile sosite special la premierele care îi aduc în prim-planul Festivalului.
Pe acoperișul Berlinului
Sunt atât de multe locuri de vizitat și atât de multe lucruri de întreprins, vrei să vezi cât de multe și să faci atâââât de multe, dar fizic este efectiv imposibil. În cadrul giganticului program al festivalului, fiecare e nevoit să își creeze propria agendă, care de obicei selectează cu grijă, cu mare atenție, și de cele mai multe ori chiar cu ceva timp înainte de deschiderea propriu-zisă a festivalului, punctele de interes, momentele de neratat sau locurile de neocolit în cele 10 zile de foc, cu mult entuziasm și somn puțin.
Eu am ales anul acesta Panora-mapunkt, terasa cu priveliște deosebit de frumoasă asupra Berlinului, aflată la etajul al 20-lea al Hotelului Panorama, partener oficial al Festi-valului de Film, situat chiar în inima Postdamer Platz, la doar câteva sute de metri de Palatul Berlinalei. Se urcă într-acolo cu cel mai rapid lift din Europa (în 20 de secunde ești la 100m înălțime), urechile pocnesc iar gâtul ți se usucă rapid, dar odată ajuns acolo, intri parcă în altă dimensiune… tumultul, zgomotul, nebunia, forfota rămân toate în spate, sau, și mai precis, chiar sub picioarele tale. Din cafeneaua Panorama se privește di-rect spre covorul roșu de la Berlinale Palast, ca și cum ai fi suspendat într-o capsulă a timpului, tu reușind astfel, în sfârșit, să îți aduni gândurile și să îți mai auzi o dată, poate după mult timp, propria respirație. E o rupere de ritm și de stare atât de necesară, pe care o conștientizezi de-abia când ești acolo… la înălțimea cerului care te ocrotește acum în ton cu ritmul bătăilor inimii tale. Loc de reflecție, meditație, contemplare, unde îți încarci bateriile și te pregătești din nou pentru „nebunia” de afară. M-am refugiat de multe ori acolo anul acesta, cu un ceai sau o cafea în frumoasa cafenea oferind priveliști la înălțime, fie pregătindu-mă pentru conferințele de presă sau pentru întâlnirile de Berlinală, care nu știi niciodată de unde pot răsări, fie doar permițându-mi un răgaz personal și un moment de inspirație.
Flashback-uri din altă viață?
Și toate mi se arată acum ca niște frumoase amintiri, flashback-uri smulse parcă din altă viață: râsul lui Dame Helen Mirren, câștigătoarea Ursului de Aur Onorific, când i-am povestit în plină conferință de presă de coordonatoarea mea de doctorat pe care eu o alintam cu numele de Helen Mirren, pentru că îi semăna foarte bine; reacția lui Hillary Clinton la întrebarea mea despre lecțiile pe care le-a învățat în viață și în carieră -„Wow, that’s a big question!”; cele două minute backstage cu actrița Salma Hayek, pentru care chiar era să îmi pierd acreditarea(!); zâmbetul politicos al lui Frédéric Schulz-Richard, actorul principal din filmul Malmkrog al lui Cristi Puiu (cel care a acceptat în seara de gală premiul pentru cea mai bună regie la secțiunea Encounters în numele regizorului român, întors deja la București), scuzându-se într-o română aproape perfectă că nu vorbește prea bine limbă română; atmosfera puțin rigidă din sala de cinema unde se transmitea în direct ceremonia de închidere și de premiere, și mai ales privirile expresive pe care mi le aruncam pe furiș cu doamna Irina- Margareta Nistor (ca să nu mai spun că doamna Irina m-a răsfățat și de data aceasta cu ciocolată și cadouri aduse din România), înțelegându-ne uneori dintr-un zâmbet sau o arcuire de sprânceană că această ediție a Berlinalei, prima sub noua conducere (Carlo Chatrian și Mariette Rosenbeck) a vrut să facă și să schimbe multe, și nu toate au ieșit poate așa cum s-ar fi sperat, dar cel puțin s-a remarcat clar dorința de a puncta noi direcții de program și atitudine.
Români la înălțime
România a participat în Festival cu mai multe producții: Pe lângă Malmkrog al lui Cristi Puiu (premiul pentru cea mai bună regie la secțiunea nou introdusă, Encounters), regizorul Radu Jude a prezentat în premieră internațională, în secțiunea Forum, filmele cu caracter documentar Tipografic majuscul și Ieșirea trenurilor din gară. În cadrul Berlinale Co- Production Market, Jude a participat și cu proiectul filmului de lungmetraj Somnambulii, la care lucrează în prezent.
Marele Trofeu, Ursul de Aur, a revenit în 2020 lungmetrajului There Is No Evil, în regia iranianului Mohammad Rasoulof, o dramă despre limitele libertăţii individuale sub un regim autoritar. Punctul culminant al serii de final a fost marcat la conferința de presă ce a urmat Ceremoniei de premiere, când regizorul a intrat în direct cu jurnaliștii prin video-conferință, el neputând fi prezent în persoană la Berlin din cauza interdicției de a părăsi țara. Premiul a fost ridicat de fiica sa, actrița Baran Rasoulof.
Linkuri Conferințe de Presă
◀ Conferința de presă cu toți câștigătorii Berlinalei 2020 (la minutul 33.15 întrebarea Cătălinei Ene Onea pentru Frédéric Schulz- Richard, acceptând în numele lui Cristi Puiu premiul pentru cea mai bună regie în cadrul Secțiunii Encounters ):
https://www.berlinale.de/de/im-fokus/ videos/vod-in-voller-laenge_40167.html?fb clid=IwAR2X0SqJibdr_2Doa8YMYX7IJzVhH oqjW6fXHEDWL4EWHOkUuFN-2LvU0xc
◀ Conferință de presă cu Dame Helen Mirren, câștigătoarea Ursului de Aur onorific (la minutul 11.55 intervenția Cătălinei Ene Onea):
https://www.berlinale.de/de/archiv-2020/ videos.html?p=2&view=40149
◀ Conferință de presă cu Hillary Clinton la premiera filmului documentar „Hillary”, regia Nanette Burstein (la minutul 19.55 întrebarea Cătălinei Ene Onea):
https://www.berlinale.de/de/archiv-2020/ videos.html?p=3&view=40126
Lista completă a câștigătorilor
◀ Ursul de Aur pentru cel mai bun film - „There Is No Evil”, de Mohammad Rasoulof ◀ Ursul de Argint - Marele Premiu al juriului - „Never Rarely Sometimes Always”, de Eliza Hittman (SUA) ◀ Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor - Hong Sangsoo pentru „Domangchin yeoja” („The Woman Who Ran”)(Coreea de Sud) ◀ Ursul de Argint pentru cea mai bună actriţă - Paula Beer în „Undine” (Germania/Franţa) ◀ Ursul de Argint pentru cel mai bun actor - Elio Germano în „Volevo nascondermi” (Italia), de Giorgio Diritti ◀ Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuţie artistică - Jürgen Jürges pentru „DAU.Natasha”, de Ilya Khrzhanovsky şi Jekaterina Oertel ◀ Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu - „Favolacce” („Bad Tales”), de Damiano şi Fabio D’Innocenzo (Italia/Elveţia) ◀ Secţiunea Encounters: ◀ Cel mai bun film - „The Works and Days (of Tayoko Shiojiri in the Shiotani Basin)”, de C.W. Winter şi Anders Edström (SUA/Suedia/Japonia/Hong Kong/Marea Britanie) ◀Cel mai bun regizor - Cristi Puiu pentru „Malmkrog” (Romania/Serbia/ Elveţia/Suedia/Bosnia/Macedonia de Nord) ◀ Premiul special al juriului - „The Trouble With Being Born”, de Sandra Wollner (Austria/Germania) ◀ Premiul pentru cel mai bun documentar - „Irradiated”, de Rithy Panh (Franţa/Cambodgia) ◀ Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj - „T”, de Keisha Rae Witherspoon (SUA) ◀ Ursul de Aur pentru întreaga carieră - Helen Mirren