În febra snooker - German Masters 2017 Dr.phil. Cătălina Ene Onea 09.03.2017

Pentru iubitorii de snooker din Germania, Masters-ul de la Berlin a devenit deja o tradiţie: din 2012, la început de februarie se strânge la Tempodrom elita snooker-ului mondial, şi pentru câteva zile Berlinul  „respiră”  snooker de cea mai bună calitate (vezi şi articolele din lunile aprilie 2014, martie-aprilie 2015, aprilie 2016). Cea de-a şasea ediţie a turneului de puncte din calendarul oficial World Snooker Association s-a desfăşurat anul acesta între 1-5 februarie; trofeul a fost adjudecat de Anthony Hamilton, care a reuşit astfel cea mai bună performanţă  a carierei.

Între două sesiuni de joc l-am reîntâlnit la Berlin şi pe Alex Crişan, primul arbitru român de snooker Class 1 şi primul arbitru examinator la nivel internaţional din Sud-Estul Europei, o prezenţă constantă la evenimente snooker de cel mai înalt nivel. Am reuşit să facem un scurt interviu, în ciuda programului foarte încărcat al competiţiei, care face ca meciurile să dureze uneori până târziu în noapte…

Alex, este a şasea ediţie German Masters, şi de la an la an turneul creşte vizibil, bucurându-se de mulţi sponsori importanţi şi de o mediatizare intensă. Tu, ca arbitru, cum te simţi la Berlin?

German Masters-ul este genul de turneu pe care îți dorești să-l privești din sală, chiar dacă nu ajungi întotdeauna să arbitrezi acolo. Mă bucur că am fost din nou prezent anul acesta, este o experiență extrem de faină: meciuri de înaltă clasă, public numeros și bun cunoscător de snooker și, nu în ultimul rând, Tempodrom-ul, o sală absolut impunătoare și ideală pentru grila de competiție restrânsă.

Ai spus „public numeros”. Într-adevăr, turneul atrage anual mii de spectatori (care vin din toata Germania şi chiar şi din alte ţări!). Se atinge des capacitatea maximă a sălii, de aproape 3000 spectatori. Jucătorii şi spectatorii deopotrivă sunt pur şi simplu încântaţi de atmosfera de aici. Ce crezi că face acest eveniment aşa deosebit?

Publicul din Germania știe snooker, și m-am convins de asta la fiecare competiție la care am participat. Mai mult decât atât, sunt foarte mulți cei care călătoresc prin toată țara pentru snooker, pe mulți sunt sigur că i-am mai întâlnit și în Furth, la turneul Paul Hunter Classic. Atmosfera pe care ei reușesc să o creeze, miile de aplauze de la intrarea în sală sau la loviturile spectaculoase ori câștigătoare, la break-uri de peste 100 de puncte...pur și simplu se zbârlește pielea pe tine când îți dai seama că ești în centrul atenției. Nu cred că pot să descriu în suficiente cuvinte cum te simți în arena de joc, când toată atenţia se răsfrânge asupra ta.

Iar ceea ce nu se vede la televizor (dar se aude multe ore, până târziu în noapte): vocea comentatorilor! (n.r. Rolf Kalb este cel mai cunoscut şi îndrăgit comentator german de snooker la oara actuală, prezent de fiecare dată şi la Tempodrom. Înainte de începerea fiecărei sesiuni de joc, Kalb reaminteşte publicului regulile de conduită în arenă.) Vocea comentatorilor este foarte importantă în tot acest proces de „învățare snookeristică”. Comportamentul publicului în arenă, respectiv buna cunoaștere a sportului este în mare parte meritul lor și trebuie să le mulțumim pentru asta.

Nu numai German Masters, ci şi snooker-ul ca sport în general a crescut mult în ultimii ani. Dacă ne gândim care era statutul său acum 10 ani faţă de acum, ne dăm seamă că din ce în ce mai multă lume îşi îndreaptă atenţia asupra acestui sport. Cum explici această evoluţie?

Da, per ansamblu snooker-ul a crescut foarte mult: ca număr de turnee, ca premii, ca ore de transmisie, ca sponsori și premii etc. A fost și este în continuare un efort susținut pe toate planurile atât la nivel profesionist, cât și la nivel amator. Dacă atmosfera World Snooker o vedem și o simțim mai des, vă pot spune că în snooker-ul amator a fost record de participanți la toate categoriile: U18, U21, Men, Ladies, Masters, Echipe, de la competiție la competiție.

În acest context se organizează din ce în ce mai multe turnee de puncte pe calendarul oficial al World Snooker Association, iar în ultimii 3-4 ani s-au lansat unele turnee noi, printre care se numără şi cel din Polonia, din Bulgaria, iar de anul trecut şi Campionatul European de la Bucureşti . Ai fost acolo, povesteşte-ne puţin de cum s-a desfăşurat prima ediţie.

Campionatul European de la București intră la categoria „vis devenit realitate”. Să arbitrezi la o singură masă, în direct pe Eurosport, în fața unei săli pline de fani români...ce-ai putea să-ți dorești mai mult ? A fost o nebunie, una tare, tare frumoasă. Îmi doresc să continue și în anii următori și să devină un turneu de tradiție, poate chiar să ajungă la nivelul German Masters.

Asta ne dorim şi noi, mai ales că în România chiar există public iubitor de snooker!  Dovadă sunt şi numeroasele meciuri demonstrative organizate, care atrag cei mai buni jucători ai momentului. Jucători ca Ronnie O'sullivan sau Mark Selby (campionul mondial en titre), John Higgins, Stuart Bingham,  Mark Williams ş.a. umplu săli importante, fie la Bucureşti ori la Cluj. Cum este să arbitrezi un astfel de joc la tine acasă şi să simţi publicul cum se bucură “pe limba ta”?

Efectiv nu mi-a venit să cred cât de repede s-au epuizat biletele pentru primul meci demonstrativ cu Ronnie şi Stuart (în 2015): în aprox. 2-3 ore s-au vândut toate biletele pentru ambele zile, și a fost o atmosferă incredibilă. Fiind primele experiențe ale românilor cu snooker-ul profesionist, toți eram foarte curioși să vedem reacțiile publicului, dacă sunt cunoscători, ascultători, dacă aplaudă, dacă nu folosesc flash-urile și telefoanele mobile, dar totul a mers „ca uns”.  Însă, pentru mine, meciurile demonstrative sunt diferite de competițiile principale pentru că intervine și componenta de amuzament. Am arbitrat un meci demonstrativ cu Higgins și Doherty unde efectiv nu puteam să fiu serios vreo clipă, am râs continuu. Pe de altă parte, am avut plăcerea de a-l arbitra și pe marele Stephen Hendry pentru prima dată și acum chiar pot spune că i-am avut la masă pe absolut toți marii jucători profesioniști.

Ştim că te implici şi în diferite activităţi cu Federaţia Română de Snooker. Ţii cursuri de arbitraj de mai multe ori pe an, de exemplu;  îţi formezi uşor-uşor „urmaşi”. Se poate vorbi deja de viitori arbitri români de snooker pe plan internaţional?

În România, eu am marele avantaj că pot organiza seminarii și cursuri de arbitraj la nivel internațional pentru că am reușit să obțin Clasa Examinator, astfel că sunt autorizat de asociațiile europene să formez noi generații de arbitri. Este nevoie de timp și de multă răbdare atât pentru a deveni un arbitru bun, cât și pentru a reuși formarea unuia. Necesită foarte multe meciuri arbitrate, pentru că experiența practică, formarea reflexelor, a rutinei și a disciplinei, sunt cele mai importante în parcursul viitor. Și nu, nu este o muncă ușoară deloc. Toți am început din pasiune, pentru că stăteam lipiți de televizor la nenumăratele meciuri transmise, iar cei care au vrut să facă un pas mai în față, au ajuns să vadă meciurile din cel mai bun loc din sală, acela de arbitru.

Care este calendarul anului 2017 - cele mai importante evenimente la care participi, în România şi în străinătate?

Din păcate nu suntem informați pe un termen mai lung ce urmează să arbitrăm, știm doar cu 2-3 luni înainte, în cel mai bun caz. În acest moment știu că voi fi prezent și la Welsh Open (13-19.02.2017), dar nu cunosc ce voi face în restul sezonului. Sper la cât mai multe competiții…. Așa tare m-am obișnuit să plec cel puțin o dată pe lună încât mi s-ar părea o veșnicie să treacă o lună fără snooker.

Evident că un arbitru trebuie să rămână mereu imparţial în arena de joc, dar personal ai vreun jucător favorit? Cine crezi ca va câştiga Campionatul Mondial anul acesta (15.04.-1.05.)?

Suntem văzuți ca arbitri profesioniști și la acest nivel este greu să poți avea vreun favorit. Am avut multe meciuri care mă aşteptam să se termine 4-0 și au fost întoarse până la 5-4 pentru adversar. Nivelul în ziua de azi este atât de ridicat, încât va câștiga „cel mai bun din ziua respectivă”.

Am fost dintotdeauna un mare fan Steve Davis, am crescut cu cărțile și tehnicile lui de antrenament. Mă  bucur că am avut ocazia să-l arbitrez și la un demonstrativ în Cluj, unde, printre altele, am reuşit să povestesc cu el vrute și nevrute, inclusiv despre noua lui pasiune: „DJ Steve”. Este o persoană impunătoare, dar în același timp carismatică, mereu deschisă, zâmbitoare și glumeață.

Ne spui şi câte ceva despre tine personal?  E adevărat că pe lângă faptul că arbitrezi la evenimente internaţionale de snooker, ai şi un job fix în Bucureşti? Cum se îmbină cele două?

Da, așa este. Mi-aș fi dorit să pot trăi numai din snooker, dar ca în orice sport, este foarte greu, și numai cei care reușesc să ajungă cât mai sus și să se mențină acolo vor izbândi. În viața de zi cu zi sunt reprezentant de vânzări pentru betoane și materiale pentru construcții. Practic această meserie de peste 15 ani, știu că pare total opusă snooker-ului pentru că nu este loc de mănuși albe, dar am ajuns să știu destul de bine ceea ce fac și îmi și place. În plus, am un program flexibil, şi deci o mai mare libertate pentru a-mi permite să zic „prezent” de fiecare dată când sunt invitat la vreo competiție.

Un gând pentru iubitorii snooker-ului din Romania…

Dragilor, să rămâneți la fel de pasionați și conectați de snooker ca și până acum. Cu cât vom crește mica noastră comunitate snookeristică românească, cu atât vom avea șanse din ce în ce mai mari să avem propriul nostru turneu mare, poate chiar 1-2 români care să se lupte de la egal la egal cu profesioniștii. Până atunci, vă aștept și la competițiile locale, regionale, naționale pentru a susține snooker-ul românesc!

De același autor