Interviu cu Irina Margareta Nistor la Berlinala 2018Dr.phil. Cătălina Ene Onea 22.02.2018
În mijlocul celei de-a 68-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin am avut plăcerea de a merge la o proiecție de presă alături de doamna Irina Margareta Nistor, la ora actuală criticul de film numărul 1 în România. Am vorbit despre proiecte culturale și cinematografice, am comentat cele mai recente filme văzute, am glumit și am povestit diverse până la începerea filmului. I-am oferit în dar cel mai recent număr al Revistei Conștiința, doamna Irina mi-a oferit o ciocolată. În cele din urmă am făcut următorul interviu:
Cătălina Ene Onea: Doamnă Irina Margareta Nistor, în primul rând mulțumesc că ați acceptat invitația la dialog! Aș începe prin a vă întreba la a câta Berlinală sunteți?
Irina Margareta Nistor (râde): Bună întrebare! La a 11-a, și de-abia acum am început să înțeleg mai bine cum funcționează programele din Festival și cum să reușesc să văd cât mai multe filme într-un timp relativ scurt, adică să ajung la vreo 40 și ceva din cele aproape 400, deci cam pe la 10%, mai mult nu se poate…
C.E.O.: O adevărată provocare!
I.M.N.: Îmi place la nebunie, eu aș vedea și 6-7 filme pe zi, dar nu sunt puse toate la niște ore convenabile.
C.E.O.: Vedeți deja diferențe față de edițiile din anii trecuți?
I.M.N.: Cred că sunt mai multe filme făcute de regizoare – probabil că s-a încercat voit acest lucru, și s-a respectat ideea de diversitate; în rest, există lucruri comune, cel puțin până acum. Filmele care nu sunt neapărat în competiție sunt parcă mai pe sufletul cinefilului, pentru că eu sunt cinefil întâi, apoi comentator și la final critic, că sună „nasol”!
C.E.O.: Ce deosebește Berlinala de alte mari Festivaluri de film din Europa, ca de exemplu Cannes sau Veneția?
I.M.N.: În primul rând că are secțiunea de filme retro, la care eu țin foarte mult, și când spun retro, spun vintage, pentru că sunt în mare parte chiar si filme mute, pe care le putem recupera în felul ăsta, au fost remasterizate, deci se văd foarte bine, există o prezentare înainte de filme și cred că asta contează foarte mult; în al doilea, rând stilul de scenarii alese, puțin diferit față de celelalte festivaluri: știm că la Veneția sunt mai mult filme asiatice, la Cannes sunt mai mult experimentale, aici aș zice că există un oarecare echilibru între filme foarte ieșite din comun și filme la care să îți poți trimite prietenii fără să rămâi fără ei.
C.E.O.: Și ce părere aveți de filmele din Competiția oficială a Festivalului de anul acesta, vedeți deja un clar favorit?
I.M.N.: Cred că da… Data trecută l-am văzut pe Wes Anderson la Berlinală, am făcut un interviu cu el și i-am spus: „Precis o să te întorci – plecase la New York imediat după premiera filmului –pentru că o să iei un premiu cu Grand Budapest Hotel”, iar el a zis „nu, nu, am deschis festivalul, mie îmi este absolut de ajuns” (n.r. Grand Budapest Hotel a câștigat Marele Premiu al Juriului în anul 2014, când a și deschis festivalul). Și acum a deschis tot el festivalul, de data asta cu o animație, Isle Of Dogs (Insula câinilor) – nu știu dacă s-a ținut cont că a doua zi începea Anul Câinelui, sau a fost o simplă coincidență fericită, dar în orice caz, e un film extrem de subtil. Ar putea să ia un premiu pentru originalitate. Mi-a plăcut foarte tare și pentru că nu am fost deosebit de încântată de Mr. Fox, și m-am gândit ca va fi ceva de același gen, deci așteptările mele au fost clar depășite de inteligența unui film și de cât de cultivat trebuie să fie un regizor să poată să își câștige publicul și să îi dea o satisfacție extraordinară, de-abia să aștepte să revadă filmul.
C.E.O.: Chiar și cei care nu sunt neapărat fani de animație?
I.M.N.: Nu vă imaginați că e o animație facilă. E mai mult decât animație, e dincolo de animație… este un film deștept, smart întru totul, cu un IQ foarte elegant totodată, pe de altă parte suficient de ironic și numai bun anticorupție.
C.E.O.: Trebuie să vorbim, firește, și despre participarea românească în Festival. În Competiție intră Adina Pintilie cu un debut în lungmetraj, Nu mă atinge-mă/Touch Me Not, pentru mulți o surpriză, având în vedere că nu este încă un nume foarte cunoscut publicului larg din Romania.
I.M.N.: Adina Pintilie e cunoscută pentru un documentar, Nu te supăra dar, care a fost inclus în foarte multe festivaluri și luat foarte multe premii. Filmul de la Berlinale nu l-am văzut încă, (urmează să fie prezentat pe 22 februarie) dar suntem cu toții interesați de el; iar personal sunt interesată să văd ce a mai rămas din scenariul inițial, pentru că am fost chiar în comisia CNC-ului când a fost aprobat.
C.E.O.: Deci ne puteți spune amănunte din spatele culiselor…
I.M.N.: Mai mult sau mai puțin…Până nu văd filmul, nu pot să îmi dau seama de ce a fost și ce a rămas față de ce era proiectul inițial, dar presupun că de vreme ce a fost ales în Berlinală, e clar că el funcționează; e exact ce trebuie în acest Festival. În plus, e și debutul în lungmetraj al regizoarei, cum bine spuneai, iar în juriul pentru filmele la debut îl avem pe Călin Peter Netzer, care a luat deja un Urs de Aur (n.r. Pozitia Copilului, 2013), ceea ce mi se pare foarte frumos. Apoi: Fotbal infinit al lui Porumboiu, care s-a văzut cu o sală arhiplină, cu reacții foarte bune –un fel de urmaș perfect al lui Ionesco, poate chiar cu mai mult umor. Și filmul Ioanei Uricaru, Lemonade, de la care avem mari așteptări, produs de Cristian Mungiu, care, de altfel, a fost prezent la întâlnirea Europei Creative de la Ritz (19 februarie), și chiar a fost o întâlnire de Ritz, pentru că erau acolo cei doi M, respectiv Cristian Mungiu și Radu Mihăileanu, ei au deschis și m-am simțit “proud to be Romanian”. Lemonade e un film care îți ia orice speranță, dar are un tânăr actor senzațional, Milan Hurduc, căruia îi prevăd o carieră senzațională. Iar în prim-plan o avem pe actrița Mălina Manovici, care a jucat și în Bacalaureat ( n.r. regia Cristian Mungiu, 2016).
C.E.O.: M-ar interesa să știu câte filme ați văzut în total, ne spuneați că ajungeți cam la 40 pe Berlinală, dar în întreaga carieră, ați ținut evidența?
I.M.N.: Da, asta ține oarecum de numărul celor pe care îi am pe facebook, deci am ajuns la 18 mii, sper să ajung la 19 mii anul ăsta.
C.E.O.: Bănuiesc că din 18 mii e greu să alegeți un favorit… totuși, aveți un film preferat?
I.M.N.: Tot timpul e același: Casablanca la filme străine, iar din filmele românești Pădurea Spânzuraților.
C.E.O.: Există o rețetă de „film bun”? Ce urmăriți de la un film, întâi ca cinefil și apoi și ca cineast și critic?
I.M.N.: În primul rând să nu mă plictisească, asta ar fi de la sine înțeles, în al doilea rând să mă înduioșeze, să îmi strice machiajul, adică să îmi dea lacrimile și să reușească să mă surprindă, ceea ce după aproape 19 mii e aproape destul de complicat, dar totuși se întâmplă; să fie nu neapărat un film pentru premii, ci un film pentru public, sau dacă se poate și una și alta, exact cum dădeam exemplul anterior cu Pădurea Spânzuraților, care a luat pentru regie (Liviu Ciulei) la Cannes încă din anii 60, pe de altă parte publicul îl poate vedea oricând; și poți trișa cu el, în sensul că îl poți prezenta ca pe un film filmat acum, doar cu o granulație puțin mai mare, fără să-și mai dea nimeni seama că e făcut în anii 60.
C.E.O.: La final vreau să vă rog să ne spuneți unde putem să citim, să vedem sau să ascultăm cronicile dumneavoastră despre cea de-a 68-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin.
I.M.N.: În fiecare zi în Adevărul, adevarul.ro, după aceea, când mă voi întoarce acasă, la Neatza cu Răzvan și Dani, marțea și joia, o emisiune de TV unde de cinci ani de zile fac recomandări, ca să nu își piardă nimeni două sau trei ore din viață mergând la ceea ce teoretic nu merită, iar cei care ne fură timpul sunt pedepsiți, pentru că devenim spoileri și spunem cum se termină filmul… nu, nu, glumesc! Și nu în ultimul rând la Radio Gold, unde am „Vocea filmelor” de 14 ani de zile, vinerea de la ora 13 la ora 14, iar înregistrările se pot asculta și pe internet.
C.E.O.: Dumneavoastră sunteți personal „vocea filmelor”, cel puțin după 90 încoace…O bucurie să stăm de vorbă, vă urez un Festival frumos în continuare și, firește, vizionări cât mai plăcute.
I.M.N.: Și eu vă mulțumesc.