L.U.N.A și BerlinalaDr.phil. Cătălina Ene Onea 19.06.2025
Două aniversări ... de aur
Cine se gândea, oare, în anul 2000, când Ana Blandiana îmi ura în prefața la prima mea carte ca „astrele nehotărâte între milenii să-mi privegheze rostirea”, că în AD 2025, „gândul atent al celor pentru care poezia poate salva lumea” se va îndrepta către Sinaia, ca să serbăm împreună ... L.U.N.A?
La Umbra Noilor Amintiri ne-am adăpostit toți cei prezenți în 16 martie la Vila Luminița, onorând invitația Roots Hub Sinaia, pentru a ne lăsa purtați într-o lume nouă de poezie, eseu, muzică și proiecții grafice, într-o trăire sincretică, pur subiectivă și personală, dar cu un clar numitor comun: dragostea pentru poezie, artă și frumos. Am celebrat împreună însăși viața, cu bucuriile și provăcările sale, transpuse în 25 de ani de sinteză poetică, reluată acum de mine într-un nou scenariu, care a îmbinat texte din volumul trilingv de poezie prefațat de Ana Blandiana, „Jocul Silabelor/ Game of Syllables/ Das Spiel der Silben” (editura Astra Brașov, 2000), cu texte din cărțile ce au urmat, de poezie, eseu, corespondență culturală din străinătate, ș.a. M-au susținut în această frumoasă călătorie familie și prieteni, colegi și colaboratori mai vechi sau mai noi, oameni dragi mie, care au venit special pe Valea Prahovei din diferite colțuri ale țării, printe aceștia și persoane care au fost prezente chiar și la prima mea lansare, în aprilie 2000, la Casa „Paul Constantinescu” din Ploiești.
Am încercat de data aceasta un portret nou al scrierilor mele, bazându-mă în primul rând pe sprijinul lui Cristian Duca la pian, prin muzica și aranjamentele muzicale create special pentru această ocazie. Cristi a fost, de fapt, cel de la care a pornit ideea unei posibile colaborări de acest gen, entuziasmul său la întâlnirea cu poemul „Prințesa Curcubeu” fiind dătător de elan creator comun. Am cooptat-o în joc și pe Bianca Preda, masterandă la UNATC / Secția Animație, care în foarte scurt timp a reușit să vină cu propuneri de chip grafic, care să acompanieze recitalul și să contureze și în concret emoția comună poezie-muzică. Aici, o mică mostră: https://www.youtube.com/watch?v=MPg4FOtlvF8
Mulțumiri și recunoștință se îndreaptă și către Bianca Ene Piciorea, coordonatoarea Roots Hub Sinaia, pentru invitație, pentru organizarea evenimentului și pentru stabilirea tuturor detaliilor importante de la fața locului, deloc de neglijat.
Am închinat, după spectacolul omagial, o cupă de șampanie în cinstea întâlnirii noastre aniversare în numele L.U.N.A., bucuroși de ocazia de a crea și împreună noi amintiri, pe care să le serbăm, de ce nu, și peste încă 25 de ani. Iar având-o printre noi, ca oaspete de cinste, pe doamna Irina-Margareta Nistor, am vorbit, inevitabil, și despre Berlinală – Festivalul de Film de la Berlin, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 75, ediția de diamant, unde ne întâlnisem de curând. A fost, astfel, o zi în care ne-au înnobilat nu numai trăirile înalte și amintirile artistice, ci, în sens metaforic, și metalele prețioase ale evenimentelor serbate: argintul celor 25 de ani de la debutul meu editorial și diamantul Berlinalei, onorate simbolic prin spumantul cu aur de 24 de karate.
În februarie am avut bucuria să pășesc din nou pe covorul roșu al Berlinalei, marcând ediția de diamant a Festivalului (13-23 februarie 2025) printr-o participare personală cu succes, a noua oară cu acreditare la Festival, având norocul să mi se ofere microfonul la mai multe conferințe de presă – un lucru deloc ușor în loteria evenimentelor, când nu există nicio garanție dacă vei putea intra la conferință, în cazul în care sala se umple foarte repede. Am avut, așadar, și anul acesta șansa să intru în dialog direct cu actori și regizori foarte cunoscuți și apreciați, printre care Ethan Hawke, Benedict Cumberbatch, Jessica Chastain ș.a. A fost prezentă în festival și actrița franceză de origine română Anamaria Vartolomei, cu un rol în proiectul „Mickey 17” al regizorului Bong Joon-ho (regizorul „Parasite”, 2019), alături de Robert Pattinson, Steven Yeun, Toni Collette, Mark Ruffalo ș.a., căreia i-am adresat întrebarea când va putea fi văzută din nou și în România. A menționat cu această ocazie că joacă rolul principal în filmul „Jaful Secolului/ Traffic”, scris de Cristian Mungiu, în regia Teodorei Ana Mihai, o coproducție România/Belgia/Olanda, bazată pe o poveste reală, pentru care a obținut chiar premiul de interpretare feminină în rol principal la Festivalul de Film de la Tokyo în 2024 (vezi mai jos lista conferințelor de presă și întrebările adresate).
La Recepția oferită de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu”, alături de Ambasada României la Berlin, am cunoscut și echipa filmului românesc din competiția oficială a Festivalului, „Kontinental 25”, în regia lui Radu Jude, cu Eszter Tompa, Gabriel Spahiu, Adonis Tanţa, Oana Mardare şi Şerban Pavlu în distributie, film care a primit Ursul de Argint pentru scenariu. Radu Jude este foarte cunoscut și iubit la Berlin – palmaresul său cuprinzând printre altele, un Urs de Aur în 2021 și un Urs de Argint pentru regia filmului „Aferim” în anul 2015 – , în cadrul filmului „Kontinental 25” fiind apreciată de juriu tocmai acea „perspectivă criptică și absurdă”, tipică regizorului român, aplicată acum unui subiect sensibil, care „contribuie la o discuție politică și filozofică despre vremurile pe care le trăim”, după cum a explicat la cermenonia de decernare a premiilor regizorul argentinian Rodrigo Moreno, mebru în Juriul Internațional, prezidat anul acesta de Todd Haynes. La premiera de presă de la Berlin, la filmul „Kontinental 25” s-a râs la multe scene posibil sensibile, în timp ce unii jurnaliști au ales să plece din sală înainte de finalul filmului. Rămâne de văzut cum va fi receptat filmul în România. Cert este că avem parte de o nouă provocare marca Radu Jude.
Filmul norvegian „Drømmer/Dreams” (regie Dag Johan Haugerud), ultima parte din trilogia „Sex, Love, Dreams”, a câștigat marele trofeu, multrâvnitul Urs de Aur. Lista completă a câștigătorilor Berlinalei de diamant aici: https://www.berlinale.de/en/festival/awards-and-juries/international-jury.html
___________________________
Lista conferințelor de presă, cu minutele întrebărilor adresate de Cătalina Ene Onea la Berlinala 2025:
"Blue Moon" | Press Conference Livestream | Berlinale 2025 – min 40:00
Regie: Richard Linklater, scnerariu Robert Kaplow, cu Ethan Hawke, Margaret Qualley, Bobby Cannavale, Andrew Scott, USA, Irlanda, 2025
https://www.youtube.com/live/EET5-YUaTbQ?feature=shared
"Dreams" | Press Conference Livestream | Berlinale 2025 - min. 30:35
Regie și scenariu Michel Franco, cu Jessica Chastain, Isaac Hernández, Rupert Friend, Marshall Bell, Eligio Meléndez, Mexic, 2025
https://www.youtube.com/live/21VGGiM0z90?si=GFugOeiRDmneBGkO
"The Thing With Feathers" | Press Conference Livestream | Berlinale 2025 - min 31:10
Regie și scenariu Dylan Southern, cu Benedict Cumberbatch, Richard Boxall, Henry Boxall, Sam Spruell, Vinette Robinson, Marea Britanie, 2025 https://www.youtube.com/live/xXdYH9Hqq0w?si=rHrFnOyphb87bsC-
- Mickey 17" | Press Conference Livestream | Berlinale 2025 – min. 43:36
Regie și scenariu Bong Joon Ho, cu Robert Pattinson, Naomi Ackie, Steven Yeun, Toni Collette, Mark Ruffalo, Anamaria Vartolomei, USA, Coreea de Sud, 2024
https://www.youtube.com/live/I9FCyzhbZ7E?si=EPVUvumKV_a179cr
- "Köln 75" | Press Conference Livestream | Berlinale 2025 – min. 34:28
Regie și scenariu Ido Fluk, cu Mala Emde, John Magaro, Michael Chernus, Alexander Scheer, Ulrich Tukur, Germania/Polonia/Belgia, 2025 https://www.youtube.com/live/EXJl24O5WS0?si=KHdYtUCAIjKcy6j0