Lansarea unei extensii a Universității din București la Berlin, în parteneriat cu Institute for Cultural DiplomacyDr.phil. Cătălina Ene Onea 31.10.2017

Fără cultură nu poate să existe democrație” (Emil Constantinescu)

„Politica poate demoniza, cultura poate umaniza” pe fundamental acestei zicale a luat naștere la New York, în anul 1999, Institutul de Diplomație Culturală, ICD, primul program de diplomație culturală din lume. Iar această zicală rămâne relevantă și astăzi, aproape 20 de ani mai târziu, într-o lume aflată într-o situație (politică) tulbure, la risc de fragmentare, atenționează fondatorul ICD, Mark Donfried, evidențiind rolul important care îi revine în prezent diplomației culturale, între timp chiar materie de studiu la nivel universitar.

În data de 14 octombrie 2017 s-a inaugurat oficial la Ambasada României din Berlin, în prezența E.S. Domnului Ambasador Emil Hurezeanu și a unor oaspeți de onoare, precum Prof. Dr. Emil Constantinescu, Acad. Prof. Dr. Mircea Dumitru, Mark Donfried, Președinte ICD, extensia Universității din București în parteneriat cu Institute for Cultural Diplomacy. Este vorba de un program de studii masterale și doctorale dedicat diplomației culturale, care continuă proiectul cooperării parteneriale inițiate de mai mulți ani sub forma Academiei de Diplomație Culturală de prof. Emil Constantinescu, Președinte al României în perioada 1996-2000 și Președinte de onoare al Universității din București.

România devine astfel prima țară din lume care are un campus universitar extern pe teme de diplomație culturală. Profesori de la Universitatea din București, în special de la Facultățile de Istorie, Filozofie și Sociologie, sunt invitați în cadrul programului să predea la Berlin, alături de personalități din domeniul politic sau cultural, (re)cunoscute la nivel mondial. Participanți la program sunt tineri adulți din întreaga lume, care vin în capitala Germaniei special pentru a se specializa în domeniul diplomației culturale.

„Acest program de colaborare între UB și ICD își dorește nu numai imagine, ci și substanță internațională”, a ținut să sublinieze cu aceasta ocazie Prof. Dr. Mircea Dumitru, fost Ministru al Educației, actualul Rector al Universității din București și Președintele Institutului Internațional de Filozofie cu sediul la Paris, recunoscând eforturile de internaționalizare ale Universității pe care o conduce, într-o lume în care „o universitate nu se poate dezvolta decât în contextul unor relații internaționale susținute”.

Convins că „diplomația culturală creează o cale pentru renașterea respectului elitelor”, Prof. Constantinescu a preluat ideea Domnului Ambasador Hurezeanu care amintea în cuvântul său de bun venit de umbrirea adevăratelor relații româno-germane, stabilite încă de mai bine de un secol de generații de oameni de cultură și istorie (Caragiale, Eminescu, Maiorescu, Kogălniceanu ș.a.) prin probleme de gen minoritar ,  comentând că este momentul să formăm o rețea de schimb academic, să combatem astfel știrile care se promovează despre românii de peste hotare, mutând centrul de greutate pe performanțele elitei românești în străinătate.

După 61 de ani petrecuți în mediul universitar, pentru Emil Constantinescu este o certitudine faptul că „fără cultură nu poate să existe democrație”. Cu acest crez s-a dedicat de curând și proiectului de înființare a unui Institut de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, care există astăzi în România ca Centru de Excelență al celebrei Academii de Arte și Științe (World Academy of Art and Science). Prima mare conferință internațională sub egida Institutului va avea loc la București între 19-21 noiembrie a.c.

Lansarea extensiei Universității din București în parteneriat cu Institute for Cultural Diplomacy la Berlin s-a desfășurat în fața unui public numeros, compus din membrii delegației universitare din România (Prof. Dr. Sorin Costreie, Prorector al Universității din București, Prof. Dr. Vlad Nistor, Coordonator al extensiei universitare Berlin, Prof. Dr.  Romulus Brâncoveanu, Decan al Facultatii de Filozofie, Conf. Dr. Laurențiu Gheorghe, Director de studii al extensiei universitare Berlin), membri ai elitei românești la Berlin, tineri profesioniști, precum și studenți ai ICD din toate colțurile lumii.

Detalii suplimentare despre program se găsesc pe site-urile celor două Instituții partenere, www.unibuc.ro (Universitatea din București), respectiv www.culturaldiplomacy.org (Institute for Cultural Diplomacy).

De același autor