Mariza sau eleganța muzicii fadoDr.phil. Cătălina Ene Onea 10.05.2023
„O furtună de sentimente: tristețe, dor de casă, fericire, viața însăşi... “
Simplitate. Rafinament. Trăire autentică. Un adevărat bun gust al unui fado la cel mai înalt nivel. Așa aș caracteriza în doar câteva cuvinte concertul interpretei de muzică fado recunoscute la nivel internațional, Mariza, revenită în 8 martie 2023 la Sala Palatului din București.
O lume întreagă de trăiri și emoții
O mai văzusem pe Mariza în urmă cu câțiva ani la Konzerthaus din Berlin, și îmi rămăsese în suflet pentru suveranitatea cu care pășește pe scenă, pentru siguranța intimidantă cu care poate atinge și cele mai grele note, pentru un ambitus care te lasă cu gura căscată, la propriu, dar mai ales pentru sinceritatea cu care cântă și parcă se cântă pe sine, ca într-o formă de autoreferențialitate, specifică literaturii și mai ales poeziei. O muzică precum o poezie de dedicat unui suflet drag. Și mai ales pentru suflet. O artistă completă și complexă, ca un poem de dragoste citit în amurg, căutând un răspuns la provocările vieții.
Marcă a ADN-ului cultural portughez, muzica fado, cu rădăcini în Lisabona secolului al XIX-lea, supranumită și „cântecul popular urban al Portugaliei”, cântă tristețile, bucuriile, dorurile și speranțele omului de rând. Iar Mariza preia teme tradiționale de fado și le prezintă în manieră personală, cu influențe de latino, jazz sau bossa-nova, le dă suflu nou și le face parcă mai actuale ca niciodată. Urmașă de vază a „reginii fado” Amalia Rodrigues, Mariza ridică muzica fado la rang de cult internațional. Ascultând-o pe Mariza, nu asculți doar o „simplă” muzică tradițională din Portugalia, ci parcă ți se deschide în față o întreagă lume de trăiri și emoții, stări, dorințe și amintiri, care transced granițele naționale și pe cele culturale. De altfel, din anul 2011 muzica fado este inclusă în Patrimoniul Universal UNESCO, iar Mariza este considerată astăzi unul dintre cei mai mari ambasadori fado la nivel mondial – deopotrivă câștigătoare a unui premiu BBC pentru ”Cel mai bun artist European” și nominalizată la multe premii Grammy de-a lungul ultimilor ani, cu peste un milion de albume vândute într-un deceniu, și cu cele mai mari vânzări din istoria muzicală a Portugaliei!
Aerul umplut de armonie
În spectacolul de la București, Mariza m-a impresionat în primul rând prin simplitatea bunului-gust: de la amenajarea scenei și amplasamentul instrumentiștilor care o însoțeau pe solistă, până la formatul fără surplus de niciun fel al show-ului prezentat, susținut de o sonorizare impecabilă (asigurată tot de echipa Marizei), care, estompând acustica proastă de la Sala Palatului, a umplut aerul de acorduri perfecte; Mariza a cântat la un moment dat chiar și fără microfon, plămânii ei făcând față fără probleme până la ultimele rânduri. Artista în față, cei cinci instrumentiști în spate, pe câte o scenă mică, individuală, ca un piedestal, luminat discret în momentul intervențiilor lor, ca într-o armonie a luminilor cu muzica. Un acordeon extraordinar, care și-a demonstrat veleități ascunse în zona fado, de o mare delicatețe și sensibilitate, dar și cu un caracter cameleonic, încadrându-se foarte bine printre celelalte instrumente din band, două chitări acustice, o chitară portugheză și percuție. Iar acel solo de voce și acordeon, oferit ca bis, după ropote de aplauze și urale, a lăsat sala înmărmurită, emanând atât de mult tumult, dar și artă, pasiune în voce și în acordeonul care a punctat extrem de subtil elementele-cheie ale muzicii fado, îmbinându-le cu incursiuni de jazz și oferind plajă mare de improvizație, atât vocală, cât și instrumentală.
De pe scenă în public
La finalul spectacolului, Mariza a coborât de pe scenă în public, a primit florile publicului, s-a îmbrățișat cu cei care veneau admirativ spre ea (fără însă a se întrerupe din cântat) și a ținut să sublinieze relația frumoasă, specială chiar, pe care o are cu publicul din România, de aproape 20 de ani, încă de la începuturile carierei sale, pe care o omagiază anul acesta printr-un turneu în întreaga lume, în care a fost inclus și concertul de la București. Coborând printre oamenii din public, Mariza a realizat totodată și un gest simbolic, readucând astfel muzica fado direct printre oameni, acolo de unde ea a pornit, de fapt, cântând starea de dor, de dragoste, de durere a despărțirii, de grija aceea izvorâtă din suflet pentru cei pe care îi iubim cu adevărat, chiar și dincolo de ceea ce pot exprima cuvintele. Acest gest demonstrează încă o dată că locul Marizei este într-adevăr pe scenă și că pseudonimul de „zeiță a muzicii fado“ i se potrivește de minune.
Artista a povestit ca într-un mic confesional sub forma unui colț de scenă cu scaune puse față în față, ca la o masă de taină, despre cum a depășit greaua încercare a pandemiei în Portugalia, dar și despre începuturile ei ca fadistă, când venită cu familia din Mozambic (unde s-a născut) în cartierele vechi ale Lisabonei, acolo unde îşi are originile muzica fado, a început să cânte încă de la vârsta de cinci ani. O profundă notă de sinceritate şi confesiune a spectacolului, la fel ca esența pură de saudade pe care muzica fado însăși o emană!
Până în adâncul inimii
Cufundată într-un scaun din ultimele rânduri de sus, priveam cu fascinație scena și eram martoră la cum se înfiripă chiar în mine acest sentiment de saudade, atât de puternic, și atât de greu de definit în alte limbi, considerat des perechea fidelă a dorului românesc. Mi-am amintit atunci și de discuția purtată în vara lui 2012 cu artiștii show-ului Fado in Chiado, unul din cele mai cunoscute spectacole de muzică fado din Lisabona, când întrebându-i pe ei cum ar explica în propriile cuvinte ce înseamnă, de fapt, saudade, răspunsurile au venit parcă la unison: un fel de sentiment resimțit atunci când îţi lipsește ceva sau cineva foarte drag ţie, dar care „reprezintă mult mai mult decât simplul ”îmi lipseşti”.
Și am simțit încă o dată pe pielea mea, prin emoția puternică transmisă de Mariza, cum muzica fado atinge cele mai lăuntrice sentimente; îți intră până în adâncul inimii, o desface şi o modelează pe o matrice nouă, cea a dorului pur, dureros, dar în acelaşi timp eliberator de toată povara inutilă a tristeţii neîmpărtăşite. „O furtună de sentimente: tristețe, dor de casă, fericire, viața însăşi... “, aşa sintetiza filozofia fado în doar câteva cuvinte fadista Mafalda Taborda, pe care am avut bucuria să o îmbrățisez la Lisabona. O formă de catharsis, pe care Mariza mi-a readus-o în viață și pe care sunt profund recunoscătoare că mi-a fost dat să o trăiesc!