Categoriile temporale dominante - ”Întinerim pe măsură ce înaintăm în timp”Fizician dr. Sabina Ene 10.05.2022
La noi, anul acesta, primăvara a venit devreme și a plecat târziu, un “periplu al timpului’ însumând aproape patru luni, spre bucuria noastră și totodată un vis.Și Primăvara e belalie ca în Ion Barbu și răpusul ei câine Fox rămâne în amintire spre aducerea cu drag aminte și niște frumoase păsări cu pene albe și negre (niște coțofene) își fac cuib în tuia noastră din grădină; le privesc cum împletesc nuielele cuibului meșteșugit pintre ramurile arbustului. Se spune că păsările își fac cuib pe proprietatea unui om bun, cu suflet frumos și Dumnezeu îl ajută.
Cuprinși de ziua a opta
În fiecare dimineață privesc pe fereastră munții cu vârfurile acoperite de zăpada înghețată de vântul intens care a bătut toată săptămâna; bine că azi e senin și soare și se pot vedea cu claritate contururile stâncilor înzăpezite. Ce priveliște încântătoare! Și pentru că gândurile sunt suportul vorbelor, iar ce gândim ajungem să trăim și să înfăptuim, de cele mai multe ori, de-a lungul istoriei noastre personale, a timpului nostru trăit zi de zi, să avem grijă să gândim prioritar binele și frumosul. Unele perioade de timp, reprezentând categorii temporale, au valoare de simbol al demnităţii teologice a omului. Astfel, dintre categoriile temporale ora 25, ora veşnică , ziua a opta, Părintele Stăniloae a dat semnificaţia zilei a opta, la Sfânta Liturghie, prin comuniunea dintre pământ şi cer: “O pregustare a vieţii veşnice simţim în biserică la Sfânta Liturghie. Liturghia e un fel de trăire a cerului pe pământ... Trăim ziua a opta, ziua Învierii cu anticipaţie. De aici a luat ştiinţa semnul infinit, care este un opt întors. Asta înseamnă infinitul lumii... Nu mai suntem ameninţaţi de moarte, timpul este depăşit.” Iar Părintele Virgil Gheorghiu, a cărei creaţie este cuprinsă între două puncte de reper, ora 25 şi ora veşnică, a accentuat că timpul şi spaţiul pot fi transfigurate în biserici, în care creştinii ortodocşi sunt iniţiaţi în experienţa întemeitoare a orei veşnice: ora 25 este ora apocalipsei sumbre în care sfârşeşte istoria, ora “când nici Mesia Însuşi dacă ar veni n-ar mai putea schimba nimic”, iar ora veşnică este ora metaistorică a Liturghiei ortodoxe, a comuniunii fireşti cu Dumnezeu.
Transfigurarea timpului și a spațiului
Fizica modernă a demonstrat că timpul nu este absolut, liniar, uniform ca în fizica newtoniană. Timpul este relativ (Einstein). El poate fi deviat şi deformat în funcţie de locul în care e măsurat sau este negat cu totul (ex. găurile negre, care aspiră în ele totul, inclusiv lumina, forţând legile fizicii). „Este interesant şi exemplul tahionilor, particule care se mişcă mai repede decât lumina, deci pentru care timpul se mişcă înapoi.”(A.Tofler)
Creştinul ortodox înțelege variațiile timpului în biserică, participând la Liturghia ortodoxă, unde este inițiat în experiența orei veșnice, când timpul și spațiul pot fi transfigurate. Referindu-se la memoria ontologică şi plecând de la ce spunea Pascal despre natură, anume că este o sferă infinită, al cărei centru se află în toate părţile şi circumferinţa este nicăieri, Jung lua ca simbol cercul cu conferinţa nicăieri, adică infinită, “ înţelegând că fiecare dintre noi purtăm în noi acest continuum al prezenţei. Psihologia abisală ne prezintă că în subconştientul şi inconştientul colectiv e adunată toată memoria umanităţii, la care se adaugă şi ceea ce am “agonisit“ fiecare dintre noi, într-o memorie personală. Memoria mea istorică e spirit și materie. Materia e vasul sufletului. Sufletul e vasul harului.“ (Părintele Galeriu)
În teologia ortodoxă există distincţia între “ființa lui Dumnezeu (ousia), care se află permanent deasupra atingerii noastre şi energiile divine ale lui Dumnezeu (energeiai), care sunt imanente în lumea creată de Dumnezeu. Natura are o tendinţă spre complexitate. Lumea este exact proiectată pentru auto-organizare şi creativitate în evoluţie. Dumnezeu nu este doar Cel ce începe Creaţia, ci şi împlinitorul ei: Să fie şi să înflorească!” (N.H.Gregerson-Dumnezeu într-o lume evoluţionistă)
”Întinerim în fața icoanei”
Nivelul de realitate al selecției evolutive sau cel al complexității auto-organizate sunt abordate de Principiul antropic durabil: Universul trebuie să aibe proprietăţi care să permită formelor de viaţă inteligentă să se dezvolte într-o anumită etapă istorică. (Barrow şi Tipler, 1986) Dar, încă din 1974, astrofizicianul englez Brandon Carter a introdus noţiunea de Principiu antropic, enunţându-l astfel: La originea Creaţiei există ordinea supremă care reglează constantele fizice, condiţiile iniţiale, comportamentul atomilor şi al stelelor. Se cunoaşte valoarea fiecărei constante cu o precizie foarte mare; dacă o singură constantă ar fi fost cât de puţin modificată, universul, aşa cum se cunoaşte azi, n-ar mai fi putut să apară. Iar academicianul John Polkinghorne, în cartea Quarci, haos şi creştinism, notează:
“Dumnezeu nu a produs o lume gata făcută. El a făcut ceva mai inteligent: a creat o lume capabilă să se producă singură.”
„Meandrele” timpului pot fi înțelese în Ortodoxie, mai ales, prin moştenirea tainei şi a trăirii ei.”Taina nu este ceea ce înţelegem noi, ci ceea ce ne înţelege pe noi” (Paul Evdokimov). O taină poate fi considerată şi o icoană, pe care o privim rugându-ne şi care, cuprinzându-ne cu totul, ne priveşte ea pe noi, înţelegându-ne:
Icoana e chipul haric al lui Hristos din noi …/ În faţa ei, timpul se opreşte,/ ba mai mult, acele ceasornicelor se rotesc în sens invers./ Întinerim în faţa icoanei…/ Să ne bucurăm, aşadar! (Icoana-fragment, 2007)