ConversiiFizician dr. Sabina Ene 06.02.2018
”În lume nu există nimic absolut; doar raportarea la divinitate întrevede absolutul.”
A trecut perioada sărbătorilor de iarnă, acea perioadă regeneratoare a anului, când timpurile sunt deschise, când cerurile sunt deschise, când energiile circulă în ambele sensuri şi noi, receptori-vehicule, ne deplasăm în toate părţile, crezând că o facem după dorinţa noastră; nu mă îndoiesc că sunt întâlniri dirijate cu spirite, locuitori ai cerului, ai văzduhului din cele patru puncte cardinale, umblând de la Gog la Magog, totul fiind ca un haos apocaliptic, jocuri zilnice cu victorii ad-hoc cât şi cu înfrângeri. Cele paisprezece zile de la Crăciun până la Sfântul Ioan sunt regeneratoare de energii, când are loc o re-creaţie, odată cu Naşterea Domnului, când timpul nu ne mai stăpâneşte şi noi ne simţim eliberaţi de grijile zilei.
Pomul cel controversat
Ştiu că în lume nu există nimic absolut. Doar raportarea la divinitate întrevede absolutul. Ce cred azi, poate mâine voi crede înmiit, precum florile izbucnind în pomii înfloriţi primăvara. Cred însă că nici frumuseţea lor nu poate fi relativă, nici eleganţa cercurilor concentrice formate în jurul locului unde cad picăturile de ploaie în apa lacului, având bucuria întâlnirii unei arhitecturi moderne; întâlniri dorite şi îndepărtate neaşteptat, ca o amintire pierdută şi apoi regăsită cu frecvenţa din ce în ce mai sporită, realizând o lume unde visele se împlinesc, redevenind printre altele soluţia preocupărilor mele onirice; şi totul petrecându-se în ziua specială de sfârşit de an, în care rămăşiţele zilei convertite în timp mai totalizează doar câteva ore, iar în bilanţul anului care tocmai a trecut, încercăm să facem analize, după modelul explicaţiei date de Sfântul Maxim Mărturisitorul celor doi pomi din rai: „Întrucât omul a venit în existenţă alcătuit din suflet mintal şi din trup înzestrat cu simţuri, după un prim înţeles, pomul vieţii este mintea sufletului, în care îşi are scaun înţelepciunea. Iar pomul cunoştinţei binelui şi răului este simţirea trupului, în care este vădit că îşi are imbold mişcarea iraţională. Omul, primind porunca divină, să nu se atingă cu fapta gustării de această simţire, nu a păzit-o”. După Scriptură, cei doi pomi (mintea şi simţirea) reprezintă puterea de „a deosebi între lucruri”. Mintea are puterea de a deosebi între cele spirituale şi cele supuse simţurilor, adică între cele veşnice şi cele vremelnice. Mintea, fiind puterea de discernământ a sufletului, îl îndeamnă să stăruie în cele dintâi, iar pe celelalte pur şi simplu să le dispreţuiască. Simţirea are puterea de a deosebi între plăcerea şi durerea trupului, fiind o putere a trupurilor însufleţite şi sensibile. Simţirea „convinge pe om să îmbrăţişeze pe cea dintâi (plăcerea) şi să respingă pe cea de-a doua (durerea). Când deci omul nu e preocupat de a face altă deosebire decât cea între simţirea trupească de plăcere şi cea de durere, calcă porunca dumnezeiască, mâncând din pomul cunoştinţei binelui şi răului” (din cartea intitulată Frica de Dumnezeu, de Părintele Ioan de la Rarău).
O altă realitate?
La alungarea din rai, căzând în lume,omul a întâlnit o altă realitate. În această realitate, interpretarea microscopică a formelor macroscopice de existenţă ale materiei, adică substanţa şi câmpul fizic, sunt date de împărţirea particulelor cuantice în raport cu simetria la permutări. Particulele care sunt descrise de funcţii de undă simetrice poartă numele de bosoni (de la numele fizicianului indian Bose) şi cele descrise de funcţii de undă antisimetrice poartă numele de fermioni (de la numele fizicianului italian Fermi).
„Toate particulele elementare sunt alcătuite din acelaşi substrat, şi anume, dacă doriți, din energie”,scrie Heisenberg, în cartea sa intitulată Pași peste graniță. Particulele elementare ale fizicii moderne pot să se transforme unele în altele. „Ele însele nu constau din materie, ci sunt singurele forme posibile ale materiei. Energia devine materie prin aceea că ea se transpune în forma unei particule elementare, prin aceea că se manifestă în această formă”, conform formulei lui Einstein, E = mc2 (unde E reprezintă energie, m - masa, c - viteza luminii în vid). Această relaţie, având o formă deosebit de simplă, a fost descoperită în acelaşi timp de Einstein şi de Langevin. Semnificaţia fizică a acestei relaţii este următoarea: între funcţiile de stare energie și masă există o relaţie de proporţionalitate directă, factorul de proporţionalitate fiind constanta universală c2. Oricărei variaţii a energiei îi corespunde o variaţie a masei şi reciproc. În particular, ori de câte ori se conservă energia, automat se conservă şi masa şi reciproc.
Cea mai frumoasă călătorie
În celebrul an al descoperirilor ştiinţifice, 1905, când a demonstrat formula, Einstein preciza: „Nu este exclus ca procesele radioactive, unde conţinutul de energie al corpurilor este modificat în mod semnificativ, să poată servi la stabilirea veridicităţii teoriei mele”. Ipoteza a fost confirmată: energia nucleară rezultă din conversia masei în energie (cum prevăzuse Einstein în Teoria relativităţii). Particulele elementare nu sunt fragmente de materie; există o complementaritate între materie și spirit, aşa cum a arătat fizica cuantică, iar câmpul conștiinței ar putea să aparțină aceleiași continuități ca a câmpului cuantic.
Întregind învățătura cu rugăciunea, ființa umană se află în căutarea unei taine a frumuseții lumii, având o invitație permanentă la o călătorie în sensul cunoașterii atât a microcomosului, cât și a macrocosmosului.
”Particulele elementare nu sunt fragmente de materie; există o complementaritate între materie și spirit, aşa cum a arătat fizica cuantică, iar câmpul conștiinței ar putea să aparțină aceleiași continuități ca a câmpului cuantic.”
După Scriptură, cei doi pomi (mintea şi simţirea) reprezintă puterea de „a deosebi între lucruri”.