DescopeririFizician dr. Sabina Ene 14.12.2018
”Știinţa puțină îndepărtează de Dumnezeu, iar adevărata ştiinţă apropie mult de Dumnezeu”. (Francis Bacon)
Călătoria omului în univers, în sensul cunoașterii atât a microcosmosului cât și a macrocosmosului, este o călătorie de căutare a unei „taine” a frumuseții lumii, atât prin ştiinţă cât şi prin religie. Atât ştiinţa cât şi religia pot fi considerate, în domeniul cunoaşterii, ca fiind cei doi plămâni necesari funcţionării fiinţei umane. S-a descoperit că realitatea fundamentală nu este cognoscibilă; ea este voalată.
Misterul care ne învăluie
Taina (misterul) ce există în inima universului se pune în evidenţă prin ceea ce susțin deopotrivă teologii răsăriteni și cei occidentali. Sunt însă creatori şi din alte domenii ale cunoaşterii care au fost preocupaţi de misterul universului. Bunăoară, marele poet şi filosof Lucian Blaga a căutat mereu să sporească „a lumii taină”, afirmându-şi crezul poetic în poemul intitulat „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte/.
Şi poetul argentinian Roberto Juarroz a încercat, prin versurile sale cu impact emoţionant din ciclul intitulat „Poezia verticală”, să introducă cititorii în cunoaşterea „tainei”: Azi n-am făcut nimic,/ Dar multe lucruri s-au făcut în mine./...Nu e nimic de făcut / Ca să salvezi câteodată echilibrul lumii,/ Obținând totuși ceva de pus pe platoul gol al balanței.(Poezia verticală XIII)
La porțile trancendentului
Teologia răsăriteană a declarat întotdeauna că “nimic în Creaţie nu e rezultatul hazardului, ci rezultatul lucrării şi intervenţiei creatoare a lui Dumnezeu în cosmos, prin raţionalitatea internă a Creaţiei.” (Pr. Dumitru Gh.Popescu) Şi teologii occidentali au arătat că încearcă să depăşească ”deismul culturii occidentale, care separa pe om de Dumnezeu şi se afla la baza pozitivismului ştiinţific, prin accentul pe care îl pun pe panenteism, adică pe prezenţa lui Dumnezeu în Creaţie, nu cu fiinţa, fiindcă în acest caz s-ar cădea în panteism, ci cu lucrarea şi energia divină.” (J. Moltmann)
Ştiinţa astăzi, prin descoperirile sale, mai ales în domeniul fizicii cuantice, ”a reuşit să pătrundă mai adânc în taina universului şi începe să părăsească teoria hazardului şi a necesităţii pentru a începe să bată la porţile Raţiunii transcendente”, aşa cum afirma academicianul J. Guitton în volumul intitulat Dumnezeu și știința.
Cu capul în zid
Continuând cu descrierea Teoriei Big-bang-ului, modelul standard de formare a universului, acceptat de toți fizicienii, Jean Guitton notează: ”Universul s-a născut dintr-o ”explozie gigantică”, care a provocat expansiunea materiei, fenomen observabil încă și în zilele noastre. De exemplu, galaxiile, acești nori alcătuiți din sute de miliarde de stele se îndepărtează unii de alții sub presiunea acestei explozii. Astrofizicienii iau ca punct de plecare primele miliardimi de secundă care au urmat Creației. Așadar la 10-43s (timpul lui Planck, limita extremă a cunoaşterii noastre) după explozia originară, întreg universul cu tot ce va conține mai tarziu, galaxiile, pământul, toate acestea sunt conținute într-o singura sferă inimaginabilă (10-33cm), adică de miliarde de miliarde de miliarde de ori mai mică decât un nucleu de atom. În acest univers materia sau ceea ce se poate numi cu acest termen, era constituită dintr-o supă de particule primare, strămoșii îndepărtați ai cuarcilor, particule care interacționează continuu.” Așa cum prezintă academicianul J. Guitton, fizicienii nu cunosc ce s-a întâmplat înainte de 10-43 secunde. ”Ei se izbesc aici de faimosul Zid al lui Planck, numit așa pentru că celebrul fizician german a fost primul care a semnalat că știința era incapabilă să explice comportamentul atomilor în condițiile în care forța de gravitație devine extremă. În universul minuscul de la început, gravitația nu are încă nici o planetă, nici o stea sau galaxie, asupra căreia să-și exercite puterea; totuși această forță era deja acolo, interferându-se cu particulele elementare care depind de forțele electromagnetice și nucleare. Gravitația ridică o barieră de netrecut pentru orice investigație; dincolo de Zidul lui Planck misterul este totul.
Mirarea omului de știință
”La originea Creaţiei nu există evenimente întâmplătoare, nu există hazard, ci, așa cum scria academicianul J. Guitton în volumul amintit, există o condiţie superioară tuturor celor pe care le putem imagina: ”Ordinea supremă care reglează constantele fizice, condiţiile iniţiale, comportamentul atomilor şi stelelor. Puternică, liberă, existentă în infinit, tainică, implicită, invizibilă, sensibilă, ea, ordinea, se află acolo, eternă şi necesară în spatele fenomenelor, foarte sus, deasupra universului, dar prezentă în fieca-re particulă.” Iar ceea ce pentru fizicieni e simetria perfectă, scria J.Guitton, are „pentru mine un alt nume: enigmatic, infinit tainic, atotputernic, originar, creator şi perfect, adică… Fiinţa fără Asemănare.”
Fizica cuantică și deopotrivă religia arată că lumea nu e produsul întâmplării, arată că în lume există un sens creator al vieţii. Profesorul britanic John Polkinghorne spunea, ca un corolar al descoperirilor ştiinţifice de până acum, că sentimentul de mirare ce intensifică cercetarea, care este fundamental fizicienilor, este totodată şi o experienţă religioasă, chiar dacă oamenii recunosc sau nu acest lucru. În acest sens se înţelege şi afirmaţia lui Francis Bacon că ştiinţa puțină îndepărtează de Dumnezeu, iar adevărata ştiinţă apropie mult de Dumnezeu.
”Există o condiţie superioară tuturor celor pe care le putem imagina: ordinea supremă care reglează constantele fizice, condiţiile iniţiale, comportamentul atomilor şi stelelor” (Jean Guitton)