„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 45, 10)

Despre ecoul originarFizician dr. Sabina Ene 12.12.2023

”Sensul vieții este să îți găsești darul.

Scopul vieții este să-l dăruiești” (Pablo Picasso)

În complementaritatea ei, existența noastră se apropie mai mult de spirit decât de materia tradițională. Legătura noastră cu realul se face prin categorii cuantice care transcend timpul şi spaţiul obişnuit.

Din dorința de a înțelege frumusețea

Contraria non contradictoria sed complementa sunt, așadar contrariile dispar în complementaritate, conform Principiului complementarității din fizica cuantică, formulat de Niels Bohr: obiectul cunoaşterii depinde de subiectul cunoaşterii sau actul însuși al observaţiei, conștiința observatorului intervine în existența obiectului observat; observatorul și lucrul observat formează unul și același sistem. ”Câmpul conștiinței ar putea să aparțină aceleiași continuități precum cea a câmpului cuantic” (acad. Jean Guitton  -  Dumnezeu și știința).Cunoașterea științifică (cunoașterea religioasă în egală măsură) este „o parte din dorinţa de a înțelege frumusețea lumii.” (John Polkinghorne  -  Quarci, haos și creștinism). Pentru credincioși nu există cunoaștere fără Dumnezeu. Cunoaşterea este unul din  darurile Sfântului Duh. Grecii au numit tot ce există sub fața vizibilă a realului logos, care face ca această lume să nu fie haos, ci ceva ordonat:

așa se întâmplă întotdeauna /  nimic nu se pierde/  totul se transformă/se transformă în amintiri/  care sunt salvate în ultima clipă/  într-un muzeu/fie și numai  al memoriei/  un alt fel de prado (Muzeul amintirilor)

Depozitul de fericire

Amintirile nu sunt niciodată sigure, ca și cum ar fi pe nisipuri mișcătoare, sunt ca niște fete morgana.  Nu te poți baza pe ele ca să-i afli identitatea momentului.  Acuratețea o găsești în prezentul trăirii;  despre tine afli cine ești în prezent, iar amintirile doar sugerează,  descriind ca într-un  vis atmosfera de atunci, când îmi imaginam cum ne vom revedea. Aștept cu  nerăbdare să văd  cum va veni în valuri fericirea, în trenuri de undă și cu dobândă de fericire, care e ca fericirea însăși, pentru că e în amintire,  ca un  “joc secund”, o reflexie dublă, în care am timp să-mi oglindesc sufletul, chiar și timpul vine cu dobândă, pentru că mi-am făcut provizii de timp de câte ori am fost fericită. Am mai depozitat  tot în suflet ceva timp,  pentru vremuri de restriște venite pe nepregătite, care să-mi creeze endorfine o durată de timp cât de scurtă. E ca o bancă în care îți faci un depozit de timp, de fericire, un depozit mai subtil; fericirea e  sublimă, în același timp sofisticată și simplă, complex și directă. Acesta este un depozit de fericire, e o oglindă în care am depozitat timp netrăit.

Focul care ține lumea în mișcare

Referindu-se la timp, în tratatul de Logică, Hegel scria:  în concepţia lui Heraclit, timpul este prima formă a devenirii. Iar  Heisenberg, în cartea sa intitulată Pași peste graniță, relata următorul aspect: “toate particulele elementare sunt, pentru a spune astfel, alcătuite din acelaşi substrat, şi anume din energie, înglobând filosofia lui Heraclit, după care focul era substanţa primordială din care sunt realizate toate celelalte lucruri. Focul este forţa care  ţine lumea în mişcare şi s-ar putea să se identifice focul cu energia, în epoca noastră. Particulele elementare ale fizicii moderne pot, la fel ca şi cele ale filosofiei platoniciene (tetraedru-foc, cub- pământ, icosaedru- apa şi octaedru- aer, care se descompun în triunghiuri şi se recompun din triunghiuri) să se transforme unele în altele. Ele însele nu constau din materie, ci sunt singurele forme posibile ale materiei. Energia devine materie prin aceea că se transpune în forma unei particule elementare, prin aceea că se manifestă în această formă”, conform formulei lui Einstein, E = mc2 (unde E reprezintă - energie, m - masa, c – viteza luminii în vid). Această relaţie, având o formă deosebit de simplă, a fost descoperită în acelaşi timp de Einstein şi de Langevin. Semnificaţia fizică a acestei relaţii este că între funcţiile de stare energie și masă există o relaţie de proporţionalitate directă, factorul de proporţionalitate fiind constanta universală c2.  Oricărei variaţii a energiei îi corespunde o variaţie a masei şi reciproc. În particular, ori de câte ori se conservă energia, automat se conservă şi masa şi reciproc.

Materia se poate preface în lumină

Omul modern ar dori să domine timpul și să-l cuprindă în ochiuri de timp activ, intercalate cu clipe de răgaz, de meditație, de contemplare, de experiențe acumulate și interiorizate. Timpul nostru este subiectiv, neîncătuşat în porţiuni ale duratei, ne e familiar mai ales în aducerea amintirilor în realitatea fizică, cu o dobândă a fericirii, ştiind că „amintirea fericirii” e ca fericirea însăşi, trăită şi retrăită, cum scria Părintele Virgil Gheorghiu în volumul intitulat Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer.

Între spirit şi materie există o legătură intrinsecă, ce poate duce la transfigurarea materiei din interior prin lucrarea Duhului Sfânt. În fizica cuantică, aspectul de particulă și cel de undă sunt  elementele complementare ale unicei realităţi. Descoperirea ştiinţifică demonstrează că materia poate fi transfigurată,”că materia se poate transforma în lumină, aşa cum a fost convingerea teologiei patristice” (Părintele Dumitru Popescu -  Teologie si cultură).

 

 

De același autor