„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 45, 10)

DimensiuniSabina Ene 16.09.2019

”Spațiul și timpul sunt întrepătrunse, nu există separat. Unirea lor dă sens realității independente.”

Natura e cea care ne adoptă ca fii temporari în această viaţă şi astfel devenim proprietarii minunatelor privelişti naturii care ne înconjoară. Noi trăim în spaţiul cu trei dimensiuni, acesta ne e familiar, dar în universul nostru sunt dimensiuni superioare, invizibile pentru noi.

Strania dimensiune numărul 4

Hinton este cel care a înțeles că, dacă o dimensiune superioară este invizibilă pentru noi, înseamnă că ea e înfășurată într-o regiune infinitezimală a spațiului nostru. ”Dacă o dimensiune suplimentară este înfășurată într-o regiune infinitezimală, neuronii noștri trebuie să aibă o consistență în această dimensiune suplimentară. Deci, creierul nostru  este capabil să perceapă a patra dimensiune a spațiului.” scria academicianul Basarab Nicolescu, aducând exemple în cartea intitulată De la Isarlîk la Valea Uimirii II, despre “strania dimensiune a patra“:

Aceasta a fost interpretată de-a lungul timpului ca o dimensiune a timpului sau o dimensiune a spaţiului. Albert Einstein  a interpretat-o ca o dimensiune a timpului, asociată cu o geometrie foarte specială (Minkowski).Spațiul –timp apare ca un univers – bloc, unde nu există nici loc, nici timp, ci evenimente. Continuum  spaţiu –timp nu poate fi vizualizat, dar poate fi reprezentat matematic prin diagramele lui Mincowski, care sunt o variantă a diagramelor lui Hinton.

Dincolo de ceea ce se vede

Influenţa dimensiunii a patra  s-a exercitat în domenii diferite: Filosoful rus Ouspensky a preluat ideile lui Hinton, punând accentul pe relația dintre conștiință și dimensiunea a patra. Mari scriitori, precum Dostoievki, Oscar Wilde, Marcel Proust au fost şi ei interesaţi de dimensiunea a patra (în Fraţii Karamazov, Ivan evocă dimensiunile suplimentare într-o discuție privitoare la existența lui Dumnezeu).

Înaintea lui Einstein, H. G. Wells, în cartea Mașina timpului, apărută în 1884, a gândit cea de a patra dimensiune ca timp, în vreme ce majoritatea o considerau doar o altă dimensiune spațială. Spațiul și timpul sunt întrepătrunse - nu există separat. Unirea lor dă sens realității independente. În continuumul spațiu –timp nu există nici peisaje spațiale, nici peisaje temporale. Simultaneitatea nu există.

Singura modalitate de a “răsuci” un obiect de la spaţiul cu trei dimensiuni la cel cu patru dimensiuni (ex. cuburile lui Hinton şi urmaşul lor, cubul lui Rubick din zilele noastre), în aşa fel încât „partea sa dreaptă să devină partea sa stângă şi invers, este aceea de a-l trece printr-o dimensiune superioară, fără să fie implicată o percepţie vizuală cvadridimensională, deoarece nu se pot vedea cuburile mai mici din interior.”  ( I. P. Culianu – Dincolo de lumea aceasta)

Chrystus Hypercubus

O caracteristică a percepţiei vizuale cvadridimensionale este că obiectul poate fi văzut din toate părţile deodată, ca şi cum ar fi situat în centrul ochiului observatorului… Hinton introduce denumirea de tesseract, adică crucea formată din opt cuburi suprapuse. Nu se poate vedea un hipercub, un cub în spațiu cu patru dimensiuni, dar se poate vedea și înțelege proiecția lui în spațiul nostru, care configurează o cruce formată din opt cuburi suprapuse. Salvador Dali a pictat Chrystus Hypercubus, reprezentând pe Hristos răstignit pe crucea în a patra dimensiune (sau sugerând că ar putea fi chiar el răstignit pe cruce.)  Sub influenţa dimensiunii a patra, Picasso a pictat  Portretul Dorei Maar, în care chipul dedublat al femeii este ceea ce ar vedea o ființă trăind în patru dimensiuni, căci ar putea vedea acest chip sub toate unghiurile deodată. Pentru Picasso, a patra dimensiune este dimensiune spațială. În timp ce, Marcel Duchamp o considera ca o dimensiune temporală, în lucrarea intitulată  Nud  coborând scara, el pictând un număr mare de imagini ușor neclare ale aceleiași femei, ca niște flash-uri succesive.

Deci, dacă a patra dimensiune e timpul, trecutul și viitorul nu au o existență separată, iar o ființă cvadridimensională vede toate imaginile succesive deodată. Toate aceste aspecte sunt efecte ale dimensiunii a patra în universul nostru.

 

De același autor