Din acest moment! Fizician dr. Sabina Ene 06.08.2016
Ne pregătim de călătorie în fiecare zi.
A răsfoi albumele de poze înseamnă a te întoarce în trecut, în locurile dragi din fotogafiile rămase în amintire, dar însufleţite acum, prin privire, recucerind timpul.
Călători prin timp
De aceea, ori de câte ori avem nostalgia timpurilor trecute, când ne uităm la fotografii, chiar atunci parcă simţim cum apare îndemnul unei alte călătorii, a unei noi călătorii de recucerire a unor timpuri şi spaţii personale, rămase în memorie, sau a unei noi călătorii de integrare în programul nostru a altor timpuri şi spaţii noi. Ne pregătim de călătorie în fiecare zi de vacanţă, pentru a avea fundamentul psihologic necesar punerii în mişcare, într-o dinamică sui-generis a timpului liber. La fel se întâmplă şi atunci când ne alegem cărţile de citit, de studiat: ne pregătim de călătorie în devenirea noastră spirituală, într-o căutare în permanenţă a unor conexiuni care să realizeze o armonie între lumea lăuntrică şi cea din jurul nostru. Trecerea de la o lume la alta nu e uşoară. A înţelege natura înseamnă, desigur, a desluşi conexiunile dinăuntrul ei.
Weöres Sandor
Hărţile minţii
Numai mintea omenească poate să descrie problemele existenţei, ale realităţii, pentru că nu e încarcerată într-un spaţiu cu trei dimensiuni. În volumul intitulat Jocurile minţii, Culianu accentua că ”mintea omenească produce religia, societatea şi artefactele, iar în minte procesele productive sunt inseparabile…Religia are de fapt un enorm impact asupra tuturor celorlalte activităţi umane. Toate religiile sunt hărţi ale minţii omeneşti; oricare două hărţi ale minţii omeneşti trebuie în mod necesar să se suprapună, măcar într-un colţ.” Esenţa principală a lor e rugăciunea.
Dumnezeu le-a dat oamenilor existenţa şi cunoaşterea; oamenii au fost creaţi raţionali, pentru a fi în corespondenţă cu universul raţional, pentru a simţi realitatea timpului trăit.
Dialogul dintre ştiinţă şi religie a făcut posibilă o nouă abordare a discuţiei asupra semnificaţiilor teoriilor fizice.
Ştiinţa evoluează
Considerând ştiinţa un fenomen istoric evolutiv, în volumul intitulat Teoria ştiinţifică, epistemologul Ilie Pârvu scria că noua filozofie a ştiinţei pune accentul pe cercetarea prioritară a dinamicii ştiinţei (epistemologia reprezintă o parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; este o teorie a cunoașterii științifice). Ilie Pârvu analizează evoluţia ştiinţei punând accentul pe variantele actuale ale analizei directe a cunoaşterii şi trecând în revistă lucrări semnificative contemporane. În lucrarea Două dogme ale empirismului, este formulată Teoria lui Quine asupra structurii şi dinamicii ştiinţei. Obiectivul ei este unul epistemologic, adică înlocuirea unui model al ştiinţei - cel empirist-logic - cu altul nou, holist, radical deosebit de primul (hollon în limba greacă înseamnă totul). Din punct de vedere metodologic, holismul afirmă subdeterminarea empirică a teoriilor, subdeterminarea teoriilor prin condiţiile experienţei. Cu alte cuvinte este vorba de subdeterminarea empirică a întregii cunoaşteri ştiinţifice. Ştiinţa totală, scrie Quine este asemenea unui câmp de forţe ale cărui condiţii–limită le constituie experienţa. Epistemologia, ca şi ontologia şi filosofia în general, devine o parte a cunoaşterii ştiinţifice, ea evoluează în acelaşi fel ca ştiinţa.
Nu mai avem vreme de pierdut!
Astfel, citatul atât de semnificativ din Pascal (”natura are perfecţiunile ei pentru că ea e imaginea lui Dumnezeu, iar defectele, pentru a dovedi că nu-i decât imaginea Lui,”) poate fi înţeles şi în această cheie, în lumina descoperirilor ştiinţifice ale timpului nostru, în încercarea noastră de cunoaştere a adevărului.
Aşadar, să înţelegem mai bine îndemnul Sfântului Gherman: “Din această zi, din această oră, din acest minut să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate”
„Natura are perfecţiunile ei pentru că ea e imaginea lui Dumnezeu, iar defectele, pentru a dovedi că nu-i decât imaginea Lui” (Blaise Pascal)