Între macrocosmos și microcosmosFizician dr. Sabina Ene 27.02.2024
“Când privim în afară, visăm;
Când privim înăuntru, ne trezim.” C. G. Jung
Sunt unii dintre noi, oameni care nu fug de întâmplări, dorind să-și facă amintiri frumoase și să trăiască printre ele: oamenii care au dragoste și bunătate se aseamănă cu îngerii/ Sfântul Paisie Aghioritul i-a identificat demult/ ei devin oameni- îngeri/ având îngeri păzitori pe umăr/ care își zâmbesc din priviri/ se vede bine că se înțeleg/ ca unele suflete pereche/ care au crescut împreună. (Îngeri păzitori )
”Cărămizi pentru zidirea lumii”
Teoria cuantică a demonstrat că realitatea fundamentală nu este în totalitate cognoscibilă, ci voalată, că există limite fizice ale cunoaşterii, că timpul şi spaţiul absolut sunt iluzii, că o particulă poate fi detectată în două locuri în acelaşi timp, că pentru a înţelege realul trebuie să renunţăm la noţiunea tradiţională de materie... În fizica cuantică, aspectul de particulă și cel de undă sunt elementele complementare ale unicei realităţi.
Trebuie să fim cunoscători şi ai descoperirilor ştiinţifice şi ai credinţei creştine. Educaţia ortodoxă “începe la botez, dar durează toată viaţa” (Părintele Serafim Rose), având încorporată în ea latura autoeducaţiei. Părintele Serafim Rose recomandă “să ne umplem mereu de cuvântul lui Dumnezeu, de Sfintele Scripturi şi alte cărţi ortodoxe, aşa încât vom fi de-a dreptul înotători în legea Domnului. A ajunge în Împărăţia cerurilor, prin harul lui Dumnezeu, este o sarcină de o viaţă.” Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: “Creştinul care nu citeşte cărţi duhovniceşti nu poate să-şi mântuiască sufletul”. Iar reprezentanţii Şcolii Ardelene au considerat cărţile ca pe niște “cărămizi pentru zidirea lumii“.
Spiritul și materia, complementare
Unitatea și diversitatea lumii reprezintă o problemă care a preocupat atât pe oamenii de ştiinţă, cât și pe filosofii din toate timpurile. Unitatea dintre identitate şi diversitate este ilustrată de ontologia întregului univers, scria academicianul George C. Moisil în volumul intitulat Cui îi e frică de fizica modernă: Toate particulele cunoscute azi ar rezulta din combinația câtorva cuarci fundamentali, diferiți unul de alții. Cu toate că nu a fost posibil să se constate dimensiunea fizică a cuarcilor (ei reprezintă așa-zisul “zid dimensional”: nu există nici o mărime fizică mai mică de 10-18 metri, fiind perceptibili doar prin efectele pe care le determină, prin interacțiunile lor).
Originea termenului de cuarc se află în romanul Finnegans Wake, al lui James Joyce, unde există un personaj aflat în permanentă stare de delir, întreruptă doar din când în când de cuvintele fără de înțeles: “Threequarks”. În teoria lui Gell-Mann referitoare la particulele elementare, aceste cuvinte sunt cu adevărat semnificative: pentru explicarea mulțimii particulelor elementare, el a făcut ipoteza că mezonii (particule stabile cu masa cuprinsă între cea a electronilor și cea a nucleonilor) și barionii, adică atât nucleonii cât și hiperonii (particule nestabile cu viața scurtă, cu masa mai mare decât cea a nucleonilor) sunt particule compuse din trei cuarci.
Particulele elementare nu sunt fragmente de materie; există o complementaritate între materie și spirit, așa cum a arătat fizica cuantică, iar câmpul conștiinței ar putea să aparțină aceleiași continuități ca a câmpului cuantic.
Chemați să urcăm spre cunoaștere
O altă problemă care a preocupat oamenii de știință a fost “Teoria universurilor paralele”, elaborată de Everett, care a fost analizată și combătută de academicianul J. Guitton în cartea intitulată Dumnezeu şi ştiinţa. ”Starea cuantică face trimitere la o lume situată dincolo de lumea umană, o lume unde o infinitate de soluţii virtuale, de lumi potenţiale, sunt făcute să coexiste. În această perspectivă, se poate admite ca universurile zise paralele, nu există decât în domeniul cuantic, adică în stare virtuală... O reţea de funcţii ondulatorii în interacţiune se prăbuşeşte într-o lume unică atunci când e observată de acest mare observator, care din afară, modelează în fiecare clipă evoluţia cosmică; acest observator totodată unic şi transcendent este, în mod absolut, indispensabil existenţei şi împlinirii universului nostru”. Şi acest mare observator este “Dumnezeul cosmic, Dumnezeul iubirii, Dumnezeul cunoaşterii. Dumnezeu este Totalitate” (A.Frossard)
Întregind învățătura cu rugăciunea, noi, locuitorii pământului, suntem chemați permanent la o călătorie în sensul cunoașterii microcomosului și macrocosmosului.