„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 45, 10)

La început de an, între viaţă şi cărţi Sabina Ene 12.01.2017

„Va fi bine, Doamne, ajută!” 

31 decembrie. Sfârşit şi început de an. Spunem bun venit noului an, la întâlnirea căruia, ne învăluie un amestec oarecum confuz de sentimente, cu arome de brad şi şampanie. Se detaşează, ca un stindard, sentimentul încrederii: „Va fi bine, Doamne, ajută!”  Ne vin repede în minte formulări livreşti, descrieri, citate din texte fundamentale la cumpăna dintre ani, făcând apel la cultura fiecăruia dintre noi. Din nou, între „viaţă şi cărţi”!

Cum ne salvăm?

Accentuând necesitatea culturii în viața noastră, Părintele Galeriu  ne atenţiona astfel în legatură cu libertatea noastră de alegere: “noi suntem liberi și putem să alegem, dar alegem în cunoștinţă de cauză, după ce cunoaștem teorii din domenii diferite: religie, știință, filosofie, artă... Libertatea și conștiința îl ridică pe om deasupra tuturor stihiilor vieții.”

Dar omul modern traieşte într-un paradox. El se află în istorie, însă în acelaşi timp aspiră la depăşirea ei, la abolirea duratei timpului profan. Acest paradox al omului modern a fost o preocupare constantă a lui Mircea Eliade, care propunea o cale de salvare a sinelui prin transcenderea timpului  şi a istoriei, contrar punctului de vedere al lui Hegel, potrivit căruia sensul salvării  sinelui este prin a rămâne în istorie. Mircea Eliade a găsit două soluţii de a depăşi istoria profană: creativitatea şi imaginaţia, așa cum accentuează Roberto Scagno, în  Libertatea şi teroarea istoriei şi geneza şisemnificaţia  antiistoricismului lui Mircea Eliade.

Pentru o fizică a devenirii

Ca să putem înţelege universul în întregul lui, care e făcut pe niveluri de realitate, şi în noi trebuie să existe diverse niveluri de realitate, afirma academicianul Basarab Nicolescu: Investigarea lumii cuantice a dus la descoperirea  că lumea este pe niveluri, adică sunt straturi de legi prin care nu poţi să treci prin continuitate de la un nivel la altul. Revoluţia cuantică a dus la înţelegerea materiei  ca o reunire de substanţă, de energie, de spaţiu-timp şi de informaţie.

Constituirea unei coerenţe între ceea ce trăim şi ceea ce suntem trebuie  să devină, după cum accentua laureatul premiului Nobel pentru chimie, Illya Prigogin: „o sarcină deschisă tuturor ştiinţelor experimentale şi narative, între care un loc central îl va ocupa fizica devenirii, ea reprezentând inventarea de limbaje noi, deschiderea de noi posibilităţi de a gândi şi a rosti ceea ce trăim.”

Ştiinţa şi religia, două rubedenii de sânge care descoperă acelaşi Adevăr.

Rubedenii de sânge

Precum credința formează omul lăuntric, tot așa speranța că viața  poate fi veșnică, după cum scria Mitropolitul A. Bloom,  poate predispune creștinul spre contemplare. Cuvântul contemplare, ”în sensul său strict, ascetico-mistic, se referă la contemplarea de către om a lui Dumnezeu  și are loc în rugăciunea profundă, când Dumnezeu o dăruiește, în stările în care prezența Lui e atât de covârșitoare încât toate celelalte dispar din conștiință.”

Parafrazându-l pe fizicianul Paul Davies (Dumnezeu și fizica modernă), putem spune că, după revoluţia cuantică, ştiinţa oferă o cale către Dumnezeu mai sigură decât religia, chiar dacă poate părea bizar. Înrudirea dintre ştiinţă şi religie îi este necesară omului actual în meditaţia sa asupra vieţii, ajutându-l să împletească argumentele ştiinţifice cu chintesenţa valorilor religioase.

“Suntem liberi și putem să alegem, dar alegem în cunoștinţă de cauză, după ce cunoaștem teorii din domenii diferite: religie, știință, filosofie, artă... Libertatea și conștiința îl ridică pe om deasupra tuturor stihiilor vieții.” (Părintele Galeriu).

De același autor