Labirintul timpului regăsitFizician dr. Sabina Ene 27.06.2024
,,Oamenii care au dragoste și bunătate se aseamănă cu îngerii." (Sfântul Paisie Aghioritul)
Timpul trece creând amintiri pe care memoria noastră le selectează, le încarcă într-un depozit, pentru viitor. El vrea să devină neîncătușat în porțiuni ale duratei, se dorește liber, tronează din văzduh, lăsând inspirația să plutească în aer (așa, ca atunci când intrăm în Timpul sărbătorilor pascale, când totul e impregnat de har și timpul își lasă amprenta în vazduh și în suflete, acea lumină binecuvântată, creându-ne pacea necesară întâlnirii cu divinitatea).
Natura, imaginea lui Dumnezeu
Dimineața, aroma cafelei e semnul despărțirii nopții de zi, e întreruperea visului nopții atât de profund, de parcă ar fi fost realitate și atunci înțelegem psihologic mai ușor, ce scria Enard, în volumul intitulat Busola, despre sine și despre între, “această lume între lumi, în care cad artiștii și călătorii, cei care oscilează prea mult în alteritate”. Și, de asemenea, necesitatea acceptării alterității ca parte integrantă a sinelui, pe care Enard o consideră o “contradicție fecundă.”
Așa ne trezim uneori într-o dispoziție de înțelegere și de scris, inspirați, în special raportându- ne la natură, gândindu-ne că Pascal a înțeles-o cel mai bine, spunând despre natură că are perfecţiunile ei pentru că ea e imaginea lui Dumnezeu și că are și defectele ei, pentru a dovedi că nu-i decât imaginea Lui.
Dependenți de cer
Pornim la scris pentru readucerea în prezent a trecutului, ca într-o poveste de dragoste regăsită, căutând eticheta energetică a maturităţii sufletului de-a lungul timpului, raportul dintre deschiderea radiantă și pasională a sufletului și rezistența inimii, care duce la pasiunea pentru libertate, la paradoxul libertății – „libertate atât de extremă, încât se întinde chiar și dincolo de viața celuilalt” (Enard)
În sfera ”conștiinței eului, omul se înțelege ca centru al lumii și își reduce toate elementele existenței de care se știe conștient. În sfera conștiinței religioase, dimpotrivă, omul se descoperă în întregime dependent de o putere care îl depășește, îl pătrunde și îl atrage spre ea. Pe conștiința religioasă se altoiește smerenia, mama tuturor virtuților” (Părintele Arsenie Boca). În acest fel învățăm că, în tot ce întreprindem, trebuie să ne bazăm întotdeauna pe conștiința noastră!
Suntem cu toții energie
Părintele Galeriu scria în Psihanaliza şi dreapta credinţă a bisericii despre crearea omului, care “apare ca o noutate absolută, ca un eveniment al acelui moment al suflării de viaţă, al suflării Duhului Sfânt. În spiritul tradiţiei răsăritene, împărtăşirea din lumina necreată, nemuritoare, oferită şi acceptată liber, îi pregătea omului, ca o arvună, pregustarea Învierii care se va desăvârşi în a opta zi a Creaţiei”
R.C. Henry, în Universul Mental, afirma că ”suntem cu toţii energie, radiind o semnătură energetică unică”. Sentimentele, gândurile şi emoţiile joacă un rol vital, ”fizica cuantică fiind cea care ne ajută să înţelegem semnificaţia felului în care ne simţim. Atunci când suntem într-o “stare paşnică în interior”, acest lucru va avea impact asupra lumii exterioare, influențând şi modul în care se simt alţi oameni.” Cercetătorii au admis că universul e alcătuit în întregime din energie, conform convingerilor lui Nikola Tesla: „Dacă vrei să cunoşti secretele universului, gândeşte în termeni de energie, frecvenţă şi vibraţie”. Universul este o construcţie „mentală”, iar noi, ca observatori, suntem implicaţi personal în crearea propriei realităţi.
Numai copiii gândesc altfel
Einstein a reuşit să schimbe radical ştiinţa de până la el, stabilind ca unică valoare absolută viteza luminii şi introducând o nouă noţiune, aceea de spaţiu-timp. Ajungând la vârsta senectuţii, rememorând toate descoperirile sale ştiinţifice, el s-a întrebat: “Oare cum am reuşit toate acestea? Foarte mulţi oameni percep spaţiul şi timpul ca noţiuni constante. Numai copiii gândesc altfel. Poate că secretul meu a fost tocmai faptul că am rămas copil.” Şi Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori moderni, spunea că ”atunci când nu mai suntem copii, suntem deja morţi”, ceea ce ne face să ne gândim mereu la îndemnul Mântuitorului: “Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei,19,14).
Într-un fascicol de lumină
... Și pornesc în întâmpinarea viitorului, inspirând cu îndrăzneală într-un fascicol de lumină, energie plină de informații, de iubire pură:
Amintirile revin învolburate/ când mediterana / îmi vorbește/
valurile făcând mișcări ritmice/ spre a anula entropia mișcărilor/
cred că vrei să-mi întinzi gândul –timp/ asimptotic spre infinit/ precum brațul hiperbolei/ dar nu știm ce viitor ne aduce prezentul/ acesta/ ca să putem afirma/ continuu/ referitor la timp/
precum Fericitul Augustin/ viitorul trecut/ viitorul prezent / viitorul viitor. (Gânduri)