Natura şi ştiinţaFizician dr. Sabina Ene 20.11.2017
”Lumea întreagă e o frază în curs de rostire, o ordine care tocmai se formulează”. (Fericitul Augustin)
Teorie a cunoașterii științifice, epistemologia, reprezintă acea parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor. Despre natură, care e obiectul cercetării şi cunoaşterii ştiinţifice, Pascal spunea că ”natura are perfecţiunile ei pentru că ea e imaginea lui Dumnezeu, iar defectele, pentru a dovedi că nu-i decât imaginea Lui,”. Citatul poate fi înţeles şi în cheie contemporană, în lumina descoperirilor ştiinţifice ale timpului nostru, în încercarea noastră de cunoaştere a adevărului.
Premisele științei totale
Epistemologul Ilie Pârvu, în volumul intitulat Teoria ştiinţifică, afirma că noua filozofie a ştiinţei pune accentul pe cercetarea prioritară a dinamicii ştiinţei, considerând ştiinţa un fenomen istoric evolutiv. Ilie Pârvu analizează evoluţia ştiinţei punând accentul pe variantele actuale ale analizei directe a cunoaşterii şi trecând în revistă lucrări semnificative contemporane. Astfel, în lucrarea Două dogme ale empirismului, filosoful şi logicianul Quine formulează teoria asupra structurii şi dinamicii ştiinţei. Obiectivul ei este unul epistemologic, adică înlocuirea unui model al ştiinţei, cel empirist-logic, cu altul nou, holist, radical deosebit de primul (hollon în limba greacă înseamnă totul). Din punct de vedere metodologic, holismul afirmă subdeterminarea empirică a teoriilor, subdeterminarea teoriilor prin condiţiile experienţei. Cu alte cuvinte, este vorba de subdeterminarea empirică a întregii cunoaşteri ştiinţifice. Ştiinţa totală, scrie Quine, este asemenea unui câmp de forţe ale cărui condiţii–limită le constituie experienţa. Epistemologia, ca şi ontologia şi filosofia în general, devine o parte a cunoaşterii ştiinţifice, ea evoluează în acelaşi fel ca ştiinţa.
Deschiderea către veșnicie
Concepţia epistemologică a fizicianului Heisenberg, laureat al premiului Nobel, asupra structurii şi dinamicii ştiinţei, constituie o variantă actuală a analizei directe a cunoaşterii. Afirmând că dilema fundamentală a fizicii cuantice - necesitatea folosirii conceptelor clasice, în ciuda evidenţierii faptului că acestea nu se potrivesc exact naturii- Heisenberg accentuează faptul că „devine imposibilă pretenţia absolută a analizei logice a ştiinţei, fondată pe postulatul unei clarificări logice a tot ceea ce se spune asupra naturii.” Revoluţiile ştiinţifice comportă alături de modificările teoretice şi importante aspecte sociale, etice, psihologice etc., ansamblul tuturor aspectelor din natură, ceea ce duce la înţelegerea necesităţii constituirii unei coerenţe între ceea ce trăim şi ceea ce suntem. Şi care devine astfel, după cum afirma laureatul premiului Nobel, Illya Prigogine, ”o sarcină deschisă tuturor ştiinţelor experimentale şi narative, între care un loc central îl va ocupa fizica devenirii, ea reprezentând inventarea de limbaje noi, deschiderea de noi posibilităţi de a gândi şi a rosti ceea ce trăim”.
Viața depășește înțelegerea
Sau, cum spunea filosoful Henri Bergson ”noi nu gândim timpul real, dar îl trăim, pentru că viaţa depăşeşte înţelegerea”, ştiind că viaţa cuprinde şi rugăciunea permanentă, rugăciunea care sfinţeşte universul. Pavel Evdokimov îndemna la rugăciunea care sfinţeşte universul, citându-l pe Patriarhul Justinian al României, care spunea: „Rugaţi-vă pentru cei ce nu ştiu, nu vor şi mai ales pentru cei ce nu s-au rugat niciodată”, ceea ce ne face să înţelegem cât de actuală rămâne interpretarea Fericitului Augustin din Confesiuni, în legătură cu lumea şi structura ei, adică ”lumea întreagă e o frază în curs de rostire, o ordine care tocmai se formulează”.
Cunoașterea reprezintă o sarcină deschisă tuturor ştiinţelor experimentale şi narative, între care un loc central îl va ocupa fizica devenirii, ea reprezentând inventarea de limbaje noi, deschiderea de noi posibilităţi de a gândi şi a rosti ceea ce trăim. - Illya Prigogine
”Natura are perfecţiunile ei pentru că ea e imaginea lui Dumnezeu, iar defectele, pentru a dovedi că nu-i decât imaginea Lui” (Blaise Pascal)