„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 45, 10)

ParadoxSabina Ene 03.01.2018

”Pentru a crea, Dumnezeu a iubit chiar şi ceea ce nu exista”

În viaţa noastră, dragostea este sentimentul sacru care reprezintă subiectul principal dintotdeauna, la care ne raportăm atât pe verticală, într-o infinită urcare către Dumnezeu, cât şi pe orizontală către aproapele, agape şi respectiv, eros.

Lucrul cel mai frumos

Viaţa e plină de surprize, “în care iubirea  intelectuală de Dumnezeu este lucrul cel mai frumos” spunea Spinoza, explicând astfel: E o iubire intelectuală pentru că e vorba de înţelegerea noastră divină. Este iubire pentru că atunci când ai înţeles-o, vrei să coincizi cu ea, vrei să te recunoşti în ea. Şi e iubire de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este identic cu totalitatea fiinţei. Este “monada monadelor, ceea ce înseamnă de fapt că în El, existenţa şi  cunoaşterea coincid” (Leibniz)

Din iubire infinită

Cunoaşterea este unul din darurile Sfântului Duh. Spinoza împărţea cunoaşterea în trei categorii: Prima e cunoaşterea sensibilă; ea rămâne la nivelul generalităţilor. A doua e cunoaşterea raţională, nivel la care se dezvoltă cunoaşterea ştiinţifică. A treia e cunoaşterea intuitivă. Cunoaşterea raţională respectă metoda discursivă, în timp ce cunoaşterea intuitivă pătrunde în profunzimea ontologică. Ştiinţa, cunoaşterea raţională, leagă modurile prin înlănţuire cauzală. “Cunoaşterea intuitivă nu leagă modurile între ele, ci le raportează, pe ele şi înlănţuirea lor cauzală, la necesitatea ontologică a substanţei.  Prin cunoaşterea intuitivă, descifrăm într-un fel necesitatea divină în chiar realitatea modurilor. Cunoaşterea intuitivă este adevărata cunoaştere. Spre ea trebuie să tindem”, afirma Spinoza.

La originea universului  “se află un infinit act de iubire. Pentru a crea, trebuia ca Dumnezeu să poată iubi chiar şi ceea ce nu exista”, scria academicianul J. Guitton în volumul intitulat Dumnezeu și știința, continuând astfel: “Sub faţa vizibilă a realului, există un element inteligent, raţional, care reglează, dirijează şi însufleţeşte lumea şi care face ca această lume să nu fie haos, ci ceva ordonat.“

Mărginitul caută nemărginitul

Prin Iisus Hristos, noul Adam, are loc restaurarea omului şi a întregii creaţii. Se săvârşeşte „îndumnezeirea prin harul divin infinit, către care este deschis sufletul omului, cu toate că omul a fost creat ca făptură finită. Avem conştiinţa că suntem finiţi, fiindcă am venit de la nefiinţă la fiinţă, în acelaşi timp putând face prin harul comuniunii cu Dumnezeu experienţa infinitului.” (Părintele Galeriu )

„Universul este finit şi totuşi nu are limite” afirma şi Albert Einstein în cartea Teoria relativităţii pe înţelesul tuturor,iar astrofizicianul englez Brandon Carter, care a formulat în 1974 Principiul antropic, spunea că:  “Noi suntem Universul însuşi, viaţa lui, conştiinţa lui, inteligenţa lui”…

Iubire de politician?

În ultimii ani, în democraţie, a apărut „o capcană  a politicii, aceea a iubirii, politicienii introducând-o în discursul lor politic” a arătat Pascal Bruckner, în volumul intitulat Paradoxul iubirii . El atenționează asupra confuziei dintre domeniul privat al iubirii şi cel public, al politicii, care  a ajuns să fie alarmantă şi, privind din perspectiva istoriei, spunea că seducţia prin iubire a înlocuit în politică ordinea antică. Se creează o familiaritate care poate părea plăcută, dar care nu durează, accentuându-se faptul că subiectul iubirii poate fi deseori <alunecos>. „Liderii politici adoră să ne vorbească în termeni de prietenie, de afecţiune. Ei se folosesc de limbajul iubirii, cu intenţii pozitive, vor să ne mângâie. Rezultă un paradox, este deconcertant pentru că nu-l rogi pe preşedintele tău sau pe prim-ministru să te iubească, de la politicieni aştepţi să atingă nişte ţinte precum sănătatea, securitatea ori transportul”, scria Bruckner  în volumul amintit, punând accent astfel pe paradoxul iubirii.

“Sub faţa vizibilă a realului, există un element inteligent, raţional, care reglează, dirijează şi însufleţeşte lumea şi care face ca această lume să nu fie haos, ci ceva ordonat.“ (Jean Guitton, Dumnezeu și știința)

La originea universului se află un infinit act de iubire.

 

De același autor