Pictorul lui DumnezeuFizician dr. Sabina Ene 18.06.2019
“Toate scările universului fizic ar fi legate unele de altele, de la infinitul mic la infinitul mare” (Basarab Nicolesco)
În realitatea complexă, totul este reflectat altfel. Realitatea cunoscută este acolo, dar transfigurată. Numărul imaginar, descoperit ca o poartă, ca o treaptă în cunoaştere, raportat la numărul real creează o realitate nouă, nebănuită, realitatea complexă, împletind lumile, registrele, ca în capodopera lui El Greco, Înmormântarea contelui de Orgaz, în care cerul dominând pânza e prezent urmărind înmormântarea de pe pământ, participând la ea.
Sfântul Duh se află în numărul imaginar (radical din minus 1), afirma Leibniz; locul unde se refugiază Sfântul Duh la Leibniz este ceea ce Dionisie Areopagitul numea “predefiniri: o preformulare a gândului divin”. Astfel se prefigura “terţul inclus” (Ştefan Lupaşcu) din logica cuantică, în care se atribuie relaţiilor dintre enunţuri trei valori: adevărat, fals şi nedeterminat. Principiul terţului exclus (un enunţ e fie adevărat, fie fals, tertium non datur), numai acţionează în logica cuantică.
În tablourile lui El Greco, cel care se autointitula “pictor de suflete” sau cum îi spuneau contemporanii ”pictorul lui Dumnezeu”, din privirile căruia dragostea ţâşnea cu intensitate, siluetele alungite parcă ţâșnesc spre cer ca nişte flăcări de lumânare, aspirate spre înalt.
Cerul și pământul
Registrele sunt puse în evidenţă, de asemenea, şi în descrierea făcută de Ion Creangă, în povestea Capra cu trei iezi, în care la final, locul lupului, simbol al răului, chemat la masa oferită de capră (în scopul răzbunării iezilor), este locul de unde a apărut, adică spaţiul subteran, groapa în care arde “focul gheenei”, după ce s-a topit scăunelul de ceară pe care stătea la masă; adică e locul lui Nefârtate (din legenda româneasca, Fârtate şi Nefârtate, publicată de Mircea Eliade).
În realitatea complexă, registrul virtual se întrepătrunde cu cel real, creaţia lui Dumnezeu nevăzută se întrepătrunde cu cea văzută, cerul şi pământul, transcendentul şi imanentul. Creatorii din domenii diverse, artiştii pot împinge zidul realităţii prin abstactizare, descoperind noi fragmente de adevăr, lărgind astfel sfera cunoaşterii.
Toate au legătură cu toate
Ştiinţa astăzi scoate la lumină adevăruri nebănuite: “Toate scările universului fizic ar fi legate unele de altele, de la infinitul mic la infinitul mare şi toate interacţiunile fizice cunoscute - cea tare, cea electromagnetică, cea slabă și cea gravitaţională - ar fi unificate, precum patru ramuri ale unuia și aceluiași arbore”, scria academicianul Basarab Nicolescu în volumul intitulat De la Isarlîk la Valea Uimirii II, continuând astfel: “Unificarea între gravitaţia terestră şi gravitaţia celestă este primul pas major făcut datorită geniului lui Newton”. Gravitaţia newtoniană este prima teorie a unificării care ajunge să lege, calitativ şi cantitativ, cerul şi pământul. Teoria relativităţii generale a lui Einstein arată că materia şi spaţiu – timpul sunt inter-relaţionate, ele nu pot exista independent. “Pasul următor al unificării, pe calea gravitaţiei, este gravitaţia cuantică. Ea implică unificarea relativităţii generale şi a mecanicii cuantice, două teorii situate în domenii conceptuale radicale: fizica clasică şi fizica cuantică. Obstacolul major îl constituie înţelegerea spaţiului şi timpului, care joacă roluri extrem de diferite în feluritele teorii propuse.”
Toate au un sens
Teoria supergraviaţiei, formulată ca următoarea treaptă, rezultă din reuniunea dintre gravitaţia cuantică şi un nou concept al unificării – supersimetria, care leagă două clase fundamental diferite de particule: fermionii, particule de spin semiîntreg și bosonii, particule de spin întreg. (Din punct de vedere clasic, spinul descrie cum particula se învârte în jurul axei proprii). “Fiecărei particule cunoscute i se asociază o nouă particulă – super-partenerul său. Supergravitaţia este ultima verigă dintr-un lung proces de unificare a gravitaţiei, care are drept punct de pornire gravitaţia newtoniană, dar este mai curând un proiect decât o realizare”, încheie academicianul Basarab Nicolescu analiza unificării gravitației, în volumul amintit mai sus. Să observăm că și fizica cuantică și religia arată că în lume există un sens, că lumea nu e produsul hazardului.
”În realitatea complexă, registrul virtual se întrepătrunde cu cel real, cerul şi pământul, transcendentul şi imanentul.” (Imagine: El Greco, Pentecost, 1610, muzel Prado din Madrid)