SinesteziiFizician dr. Sabina Ene 24.02.2022
“Vreme trece, vreme vine”... (Mihai Eminescu)
Indiferent de anotimpuri și de vremuri, natura este în comuniune cu noi, oamenii (în felul acesta, împreună cu natura, familia și îmbrățișarea, ne creștem imunitatea, aflăm din media zilelor acestea, ceea ce este de dorit oricând,dar mai ales acum, la vreme de pandemie)
Un zâmbet către Dumnezeu
Un exemplu al comuniunii cu natura l-am avut zilele acestea când vântul cobora din munții ale căror creste acoperite de zăpadă preluau deja temperaturi mai joase, și o lua de-a lungul Prahovei, menținându-și temperatura scăzută până când ajungea la noi, în cartierul de case aflat în câmp. Dacă vara câmpul este acoperit cu grâu sau floarea soarelui unduite în vânt, iarna, în schimb, o vijelie și un vifor împreună le îngheață pe toate, zguduind hitchcockian ferestrele noastre. Dimineața, când cerul senin permite lunii pline să se uite pe fereastra noastră, ne ajută să ne trezim din somnul în care adormisem, gândindu-ne la vânt. Ce imagine frumoasă: luna plină, rotundă, uitându-se pe fereastră și îmbrățișând cu brațe de lumină casa noastră; casa noastră, care fiind înconjurată de câmpul gândurilor noastre bune, întâmpină dimineața cu un zâmbet. “Și să nu uităm să –i zâmbim lui Dumnezeu”, cum ne îndemna părintele Teofil Pârâianu, pentru care îi mulțumim cu un zâmbet mereu.
Pași spre lumină
Sinesteziile anotimpului vibrant ne apropie de trecerea implacabilă a timpului, ne fac să simțim accelerata apropiere a primăverii … Săgeata timpului (direcția și sensul, orientarea) implică legătura acestuia cu istoria și conștiința. Ne amintim trecutul și nu viitorul. Experiența ne arată
că există o direcție bine definită a timpului. Orice eveniment își are începutul anterior sfârșitului, din punct de vedere temporal, scrie Adrian Niță în volumul intitulat Natura timpului, oprindu-se asupra a două teorii privind ordinea timpului, teoria cauzală și teoria entropică a ordinii timpului.
Adepții primei teorii (C. Rădulescu Motru în Timp și destin, București 1940) și D.H. Mellor în Timp real, Cambridge 1981) susțin că direcția timpului este dată de direcția cauzării pentru că relația de precedență este percepută în mod direct. Ideea de bază este că prin cauzalitate omul poate acționa și, în acest fel, acțiunea este legată indisolubil de viitor, în vreme ce prin percepere se face o legătură cu prezentul și cu trecutul.
Teoria entropică a ordinii timpului, susținută de fizicianul L. Boltzmann Lecturi asupra teoriei gazelor, 1898 și H. Reichenbach, Direcția timpului, Berkeley 1956, explică ordinea timpului făcând apel la Principiul al II-lea al termodinamicii. Boltzmann exemplifică astfel: un proces termodinamic, precum căldura într-un gaz, este aproape ireversibil. Principiul al II-lea al termodinamicii susține ireversibilitatea, în sensul că într-un sistem izolat nu se va trece niciodată la o stare cu entropie mai mică. Definind entropia ca fiind măsura dezordinii unui sistem, principiul arată că entropia crește odată cu timpul.
O teorie filosofică bazată pe Principiul al II-lea al termodinamicii este susținută de Reichenbach, după care teoria entropiei face parte dintr-o concepție mai generală asupra spațiului și timpului, entropia explicând în mod ultim structura spațiului și timpului și distincția dintre trecut și viitor. Astfel, se poate afirma că trecutul este acea direcție a universului în care entropia este mică, iar viitorul este direcția universului în care entropia este mare.
Binecuvântările care vor veni
După descoperirea expansiunii universului, s-a constatat că expansiunea universului se petrece în aceeași direcție cu sensul creșterii entropiei și cu sensul psihologic al direcției timpului. După fizicianul Stephen Hawking, cele trei sensuri ale timpului, adică sensul termodinamic (dat de direcția creșterii entropiei), sensul psihologic al timpului (ne amintim trecutul și nu viitorul) și sensul cosmologic al timpului (dat de direcția expansiunii universului) sunt interdependente. Sensul psihologic se bazează pe sensul termodinamic; sensul termodinamic și sensul cronologic trebuie să aibă aceeași direcție pentru a fi posibil un sens psihologic al timpului.
Căutarea și descoperirea sensului în viață reprezintă preocuparea creștinului, scria Părintele Galeriu, pe când lipsa sensului este tragedia lui, absurdul.
Să îmbrățișăm binecuvântările care vor veni, știind că le vom întâlni în curând, așa îmi spune sufletul, necucerit de urmările circumstanțelor timpului de acum. El nu se lasă doborât ușor, Sufletul fiecăruia dintre noi este stâlpul destinului nostru.