TransmutăriFizician dr. Sabina Ene 21.11.2016
“Transformarea corpurilor în lumină şi a luminii în corpuri este cu totul conform cu mersul naturii”. (Isaac Newton)
De curând, călătorind în spaţii mediteraneene, spaţii nostalgic în toamnă, anotimp al nostalgiei prin excelenţă, am probat încă o dată ceea ce Părintele Teofil spunea atât de poetic într-una din conferinţele sale către tineri: „ De nicăieri de unde am fost vreodată, nu plecăm de tot. Ducem cu noi tot ce ne-a fost spre bucurie. Ducem pe oameni în sufletul nostru şi dacă nu ne despărţim nici de ei morţi, ci îi purtăm în suflet pe mai departe, cum să ne despărţim de cei vii? Aşa-i făcut sufletul omenesc, să cuprindă în el şi să nu se mai poată despărţi de cei pe care-i cuprinde. Mergem cu ei cu tot şi rămânem şi după ce plecăm. Şi toate acestea sunt cu putinţă pentru că suntem în atmosfera de iubire pe care o avem realizată prin credinţa noastră, credinţa noastră care-i lucrătoare de iubire”.
Taina materiei transfigurate
De asemenea, Părintele Teofil, referindu-se la formula hristică de salut Pace vouă! (adică „linişte sufletească”, „binecuvântarea divină”) spunea că nu poate primi binecuvântarea cineva revoltat, îndârjit, nemulţumit. Hristos a promis apostolilor pacea şi după Înviere, i-a întâmpinat cu formula de salut Pace vouă, aducându-le lor pacea promisă. „Opera de răscumpărare înfăptuită de Hristos este interpretată în sens ontologic”, scria Părintele Dumitru Popescu în volumul intitulat Teologie şi cultură, subliniind că „una din dimensiunile specifice teologiei şi spiritualităţii răsăritene constă în convingerea ei întemeiată pe fundamente biblice şi patristice că material poate fi tranfigurată, că poate fi sfinţită şi îndumnezeită. Prin întrupare, jertfă, învierea şi înălţarea la cer, Hristos a transfigurat propriul Său Trup pentru a-l transforma prin Duhul Sfânt, ca mijloc de iradiere şi transfigurare a omului şi creaţiei în Biserică.
Acesta este şi motivul pentru care Taina Creştinismului, în viziune ortodoxă, este Taina materiei transfigurate în Hristos”.
Transformarea corpurilor în lumină
Introducând metarealismul, o nouă concepţie despre spirit şi materie, în care complementarismul undă-corpuscul reprezintă o unică realitate, fizica cuantică a apropiat ştiinţa de concepţiile sfinţilor părinţi răsăriteni. Astfel, din moment ce materia este atât corpuscul cât şi undă, înseamnă că ea poate fi transfigurată, că materia se poate spiritualiza şi transforma în lumină, aşa cum a fost convingerea teologiei patristice.
Heisenberg, cel care a stabilit relaţiile de incertitudine din cuantică, a înţeles că starea de complementaritate între aspectul de particulă şi cel de undă pune sfârşit pentru totdeauna dualismului cartezian între materie şi spirit. Şi Isaac Newton întrezărise cu mult înainte acest lucru, când a scris într-o formulare concisă că “transformarea corpurilor în lumină şi a luminii în corpuri este cu totul conform cu mersul naturii, care pare a se complace în transmutări”.
„Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!”
Părintele Dumitru Popescu, continuând paralela dintre teologia patristică şi ştiinţa modernă, atenţionează asupra modului în care pot fi folosite rezultatele acestei descoperiri „care a pus omul în faţa unei responsabilităţi capitale, fiindcă ea poate fi folosită atât în favoarea omului, cât şi împotriva lui. Ziua de 6 August, din fiecare an, este o chemare a omului la responsabilitate. Pe de o parte este ziua în care Biserica prăznuieşte sărbătoarea Schimbării Domnului la Faţă, pe de altă parte este ziua în care bomba atomica a pulverizat Hiroshima. Dacă Hristos ne-a arătat calea prin care poate fi transfigurată materia, Hiroshima arată calea prin care materia poate fi dezintegrată. De o parte viaţa, de altă parte moartea...Creaţia implică prezenţa Duhului lui Dumnezeu, care veghează ca această convergenţă mult aşteptată (între ştiinţă şi misterul suprem) să se realizeze spre beneficiul umanităţii.”
De aceea, omul trebuie să urce continuu pe verticala către Dumnezeu, să se înduhovnicească, înţelegând spusele Sfântului Pavel din I Corinteni: “Cel căruia i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă”. Şi, chiar mai mult, să înţeleagă ceea ce spunea Sfântul Isaac Sirul: „Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu.”