Îndreptar pentru recuperarea mințiiPr. Eduard Ioan Rădună 13.03.2023

“Icoane și emoticoane. Dictatura vizibilității”

”Imaginea care mi-a venit în minte a fost cea a unor pânze de păianjen prin care trece o mână: a Domnului sau a Sfinților Săi…”

Într-o discuție telefonică avută cu autorul, am făcut observația că, probabil, “Icoane și emoticoane”  este scrisă cu gândul la studenți. Nu știu cât de bine primită a fost observația mea. De aceea revin și detaliez gândul de atunci: că, astăzi, studenții teologi, ca toți tinerii, sunt deprinși până la obișnuință cu dispozitivele smartphone și că intenția autorului a fost tocmai să vină în sprijinul studenților lui și să-i ajute să recupereze câmpul vizual real, atât al celor în mijlocul cărora își vor desfășura misiunea, cât și, eventual, să se recupereze ei înșiși din captivitatea hipnotică a micului dreptunghi luminiscent.

Pericolul demenței digitale

Desigur, dincolo de acest aspect de nișă, cartea, apărută la începutul acestui an în frumoase condiții grafice la editura Sophia din București, se adresează tuturor, și celor afectați de o prea îndelungată coabitare cu virtualul și celor care, pur și simplu, realizează pericolul “dictaturii vizibilității”, cum își subintitulează părintele Băbuș cartea, sau chiar pericolul  “demenței digitale” (expresia este a psihiatrului german Manfred Spitzer și denumește boala propriu-zisă indusă de dependența virtuală). Da, este o carte necesară, deoarece psihicul colectiv este în pericol. Dacă o parte însemnată (și lucidă) a lumii medicale atrage disperat atenția asupra consecințelor grave ce survin în urma consumului de produse virtuale, cu atât mai mult, teologia – care sondează, pe cale revelată, sursele de dincolo de corporalitate – are datoria să preîntâmpine, să intervină și să ofere consultanța lucidă a vieții spirituale autentice în vederea însănătoșirii psihice/ sufletești a societății, propunând  propriile remedii pentru cei vătămați în vreun fel de mediul i-realității.

Rețeaua de iluzii

În acest sens, “Icoane și emoticoane” a Părintelui Băbuș este nu doar o lucrare savantă (are o bibliografie apreciabilă) despre problemele puse de rețele de socializare, inginerii psihologice, instrumente vizuale, tehnici de captivare, ci și o carte de învățătură, un vade mecum folositor vieții sufletești. Prin parcurgerea ei, cititorul își poate, pe de o parte, defini, cu limpezime,  problematica, iar pe de alta, va deține și remediile, scripturistice și patristice, pentru a contracara luptele date în acest război tehnologic al minților și sufletelor.

Din acest punct de vedere, însăși structura cărții invită la o atare folosire: în general, capitolele sunt bipartite – mai puțin introducerea și încheierea – în sensul că după înfățișarea problemei urmează, negreșit, o serie de remedii biblice și filocalice măiestrit alese, măsură a vieții duhovnicești a autorului. Iată o serie de nume vestite din industria virtualului cărora li se contrapun marile nume ale mântuirii neamului omenesc. Citind, Imaginea care mi-a venit în minte a fost cea a unor pânze de păianjen prin care trece o mână: a Domnului sau a Sfinților Săi, dezvăluind cu necruțare inconsistența și nevolnicia virtualului ca mediu al păcatului și ispitelor, în contrast cu vigoarea și imutabilitatea Revelației. Pe această cale, a evidențelor care decurg din confruntarea axiologică, este ușor de devoalat și dispersat rețeaua de iluzii destinată erodării și nimicirii inteligenței, voinței și sentimentelor reale. Altele: luăm mitul atotputerniciei și atotprezenței informatice – autorul identifică o recurență a turnului Babel; nimic nou sub soare. Dependența de confirmarea virtuală (like-ul, ce altceva) – iată o adicție indusă de o anume patimă (care? Citiți cartea)… Încurajarea autopromovării obsesive: aici se ascunde Narcis redivivus; și mai sunt și alte – de fapt, cam toate – strategii și tactici de captivare și anihilare a voinței publice.

Disimularea golului lăuntric

În plus, în mod subtil, eruditul părinte Băbuș identifică în dominația virtualului, manifestarea pernicioasă, dar incontestabilă, a unui imperialism latent. Autorul nu rămâne, însă, aici: între fruntariile acestei împărății, remarcă proliferarea vizibilă a unor intenții eugenice, care decurg, desigur, din ura diavolului față de neamul omenesc, dar și din viziunea utilitaristă asupra a unei epoci depersonalizate, care se închină algoritmului și eficienței. Chiar, într-o lume de roboți, unde mașinile lucrează mai mult decât noi, mai precis decât noi și sunt neobosite, ce rost ar putea să aibă atâția oameni?

Revelator este și titlul principal al cărții, “Icoane și emoticoane”. Este, de fapt, denumirea unui capitol din cuprinsul cărții, denumire incitantă, bine ales și în același timp, constituind optimul preambul pentru conținut.

Pretext dar și temă în sine, denumirea cărții pune, simptomatic,  în discuție, originalitatea și legitimitatea micilor glife multicolore: cei care le-au denumit “iconi” au vizat, fără doar și poate, și un sector de public care ar fi fost confuz sau reticent dacă “simpăticuțele”, cum le denumește autorul cărții, s-ar fi denumit, de pildă, “idoloni”… Și oare nu sunt acești iconi reprezentativi pentru tipul de informare/comunicare pe care îl întâlnim în spațiul virtual? Simplificarea excesivă, adesea insuportabilă, simularea afectelor reale, disimularea golului lăuntric și a neputinței de comunicare, refuzul efortului… Iată doar câteva din racilele pe care le dezvăluie cercetarea lor cu instrumentele conștiinței și credinței luminate.

Întoarcerea la Adevăr

Aș încheia tot cu discuția telefonică despre care am amintit la început. La celălalt capăt al receptorului, părintele avea mai degrabă un ton îngrijorat, pe alocuri amar; cartea este tocmai dimpotrivă, adică luminoasă și mobilizatoare, în sensul că îți vine să lași telefonul și să te rogi; efectul este unul tonic. Cititorul este ajutat să se recupereze duhovnicește prin recursul la Părinți, fiind, totodată, atent informat asupra problematicii grave a invaziei virtualului.

După părerea mea, această abordare și altele aidoma, trebuie să își afle locul chiar la baza cercetării științifice; astfel de lucrări teologice oferă suportul moral de a cărui lipsă se resimt, fără doar și poate, cercetătorii vigilenți și dedicați, mai ales cei creștini; etica profesională este, prin natura ei, limitată și are nevoie de fundamentele morale ferme aflate dincolo de palierul reglajului cotidian, pe care doar teologia le oferă. În acest ansamblu – sau pe acest front – medicul, omul de știință, cercetătorul trebuie să primească sprijinul neprețuit al credinței revelate, pentru a se putea orienta ne-ezitant în lupta de recuperare a minților din plasa dependenței și a proceselor regresive induse de mediul virtual. Și astfel de cărți pot influența salutar determinarea tuturor oamenilor de bine în a feri generațiile actuale și viitoare  de dictatura și demența digitale, de adicția și robia informatică.

“Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi” (Ioan 8,32).

Spiritualitatea ortodoxă oferă mijloacele întoarcerii la adevăr, la realitatea creată de Dumnezeu, ne asigură autorul. Asta în timp ce minciuna virtuală produce o lume de lunatici: iar acest soi de demoni se scoate cu rugăciune și cu post, spune Domnul. Așadar, rugăciune și postul ochilor, postirea de ecrane și de… postări. În aceste cadre duhovnicești ne îndeamnă părintele Băbuș, prin paginile cărții sale, să ne stabilim viața cotidiană, astfel încât folosirea dispozitivelor electronice să nu devină păcat, patimă, boală, robie, iar facilitățile utile ale vremurilor noastre să fie pur și simplu utile (și nu inutile), să genereze timp (nu să-l devoreze).

 

De același autor