Biserica-Parohie nu e club liturgic - Veșmintele reeducării Piteștiului globalistPr. dr. docent Mihai Valică 06.01.2021
■ Mistuirile sufleteşti şi neliniştile pastorale consemnate de Părintele doctor Mihai Claudiu BĂZĂVAN în cartea „Jos anafura, sus drojdia!”, la vreme de pandemie isterizată şi de amânare sine die a sfintei Euharistii, la prima vedere par doar frământări „de ficţiune pastoral-liturgico-sociale”, unde îşi exprimă nemulțumirea, uimirea şi consternarea faţă de felul cum s-a „gestionat” viața liturgică a Bisericii Ortodoxe Române, în perioada stării de urgenţă.
■ Cartea, însă, este o diagnoză excelentă a timpului prezent, care prevede o sumbră prognoză eshatologică a lumii, întrucât alun-gând pe Dumnezeu din creaţia Sa, „peste noapte șandramaua de lux s-a năruit, fiind construită pe interese meschine şi susţinută de aburii orgoliului, deoarece lumea artificială nu putea rezista la nesfârşit; Turnul Babel s-a prăbuşit”.
■ Odată cu căderea „Babilonului modern” şi fața omului „i-a fost luată”, devenind „mască”, fără chip şi lumină, absenţă de sine şi de celălalt, un „απροσοπαω – απροσοπατος” / „aprosopao - aprosopatos”, adică fără faţă, nu-i poţi vedea faţa, exact cum erau numiţi sclavii antici. Ei nu erau priviţi, ci doar număraţi şi socotiţi când erau duşi la muncă.
„Lingurița necredinței”
„Pământul fuge de sub picioare” atunci când omul este evaluat doar din punct de vedere epidemiologic şi îndepărtat unul de altul, „de sfântul Altar şi de sfintele icoane”, amânat cu sfânta Cuminecare „pentru vremuri mai bune” şi atunci împărtăşit doar cu „linguriţa necredinţei”, de unică folosinţă; toate aceste sfaturi protectoare sunt recomandate, de la nivel înalt, tocmai de unii slujitori ai Bisericii. Din păcate însă, din momentul indicaţiilor epidemiologice de atenţionare, cântarea liturgică din Biserică este „bruiată” de cotcodăcirea cocoşului sfântului Petru (Matei 26, 75).
Autorul găseşte soluţia pentru ieşirea din acest paradox unic din istoria Creştinismului: atunci când frica şi groaza morţii sunt „alimentate şi promovate strategic”, în mod oficial, iar apostazia şi abandonarea credinciosului, din partea celor responsabili ecleziastic, este evidentă, şi când simţi că pământul fuge de sub picioare şi nu ai de ce să te ţii, e mai bine să te ţii de cer. Deci, „prindeţi-vă de cer, prieteni!”, pentru că rămânerea prea mult în faţa lupului poate aduce doar groază şi frică. Și se poate muri de frică (vezi experimentul lui Avicena).
„Lup foarte viclean”
Slujbele liturgice on-line nu sunt o rezolvare, pentru că transmisiile on-line nu alungă, ci sporesc tristeţea înstrăinării! On-line-ul este „un lup” foarte viclean, care te îndeamnă să stai cu faţa spre el, dar cu „spatele la Dumnezeu”. Iar Hristos împărtăşit on-line este precum caşcavalul distribuit gratis din televizor: telegenic, pe cât de atractiv, pe atât de inaccesibil! Este ca şi cum te-ai uita la un meci de fotbal, cu jucători care joacă fără minge: doar mimează că au minge şi dau gol!
În capitolele: Uşi zăvorâte, Însemnări din pribegie, Efectul fluturelui, Afară cu intrușii!, Jos cu anafura! Sus cu drojdia! autorul descrie magistral disproporţia măsurilor discriminatorii faţă de culte, în comparaţie cu cele de la supermarket, farmacie, bancă, autobuz şi tramvai. Au încurajat absurd că biserica prezintă un risc de îmbolnăvire net superior. Pâinea coborâtă din cer, hrana vieţii, apa cea vie, băutura fără de moarte nu sunt recomandabile, pot dăuna grav sănătăţii. Jos cu anafura! Sus cu drojdia! Evitaţi aghiasma! Trăiască berea! În vremea pandemiei isterice sloganul ”Nu vă atingeţi de Hristos!” este vital. Puterea de vindecare a rugăciunii? De acord, dar nu şi pe timp de boală! Icoane făcătoare de minuni? Posibil, dar nu şi la vreme de molimă! Medicamentele şi respectarea legilor lui „politically correct” cresc speranţa de viaţă şi de vindecare!
„Protejați, avansați...”
Cine nu se supune legilor este amendat şi i se întocmeşte dosar penal pentru zădărnicirea vindecării de Covid -19. În schimb, cei ce tac şi se supun vor fi promovaţi şi daţi ca exemplu civic-model şi vor fi răsplătiţi cu vreo sponsorizare la Catedrala Naţională sau cu vreo mărire de salariu (vezi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1 din 2020), ca odinioară soldaţii, care păzeau mormântul lui Iisus, în timp ce nouă preoţilor, ni se cerea să renunțăm la anumite drepturi salariale şi la anumite sporuri câştigate prin Lege.
Ei, în schimb, sunt asiguraţi de stăpânire să stea „fără grijă” (Matei 28, 14), pentru faptul că zădărnicind întâlnirea cu Hristos şi posibilitatea vindecării prin Sfintele Taine, vor fi protejaţi şi avansaţi…! Apoi, ei trebuie să aibă conştiința împăcată, deoarece au făcut tot ce le-a stat în putere: Lumina sfântă par avion şi unele surogate binecuvântate (pâinea de Paşti) compensează din plin, toate celelalte porunci hristice şi îndemnuri euharistice!
Şi toată această tăcere, apostazie şi abuzuri sunt cauzate de răstălmăcirea lui „daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei 22, 21) şi „supuneţi-vă înaltelor stăpâniri…”, (Romani 13, 1), precum şi perdantului slogan: „este corect eclezial dacă este corect politic”.
Război pe față
Definiţia „corectitudinii politice” a fost surprinsă sugestiv, la un concurs de politologie din SUA, de un concurent, care a luat premiul I: „Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care susține că e posibil să apuci de partea curată o bucată de fecală umană”.
Exemplul cel mai elocvent de promovare şi cultivare a „corectitudinii eclesiale prin corectitudinea politică” este Hotărârea sinodală neavenită nr. 3745 din 26 mai 2014, care pe motive strict de obedienţă faţă de statul opresiv, dezbină familia creștină a preotului şi desparte fiul preotului de tatăl împreună slujitor la acelaşi sfânt Altar.
În acest caz, sfinţitul Sinod BOR se dezice de familia preotului, o umileşte, o discriminează şi o abuzează moral, declarând „război pe faţă” familiei preotului şi fiilor acestuia, care au devenit preoţi „paria”, doar pe motiv că au un tată preot împreună slujitor la aceeaşi Biserică! Nimic mai jalnic.
„Abuz grotesc”
A nu lăsa să slujească la acelaşi Altar tată-fiu, doi fraţi sau ginere-tată socru este un abuz fără precedent în istoria creştinismului, nu are nici o bază biblică sau juridică, ci este o acţiune samavolnică, anticanonică şi neumană, pe motiv închipuit şi interpretat doar de ei, că ar fi „conflict de interese economice”, după unele legi civile, care nu fac referire şi la culte. Or, unii responsabili ecleziastici forţează interpretarea, comparând parohia cu unele instituţii bancare sau strict financiare, fără nici un fundament legal sau canonic de aplicare şi în sfera pastorală.
Suntem asimilaţi juridic cu profesorii (vezi extras din Legea salarizării 153 din 2017-1), însă la cadrele didactice nu s-a pus problema să predea la școală despărţiţi de fiii, fiicele sau rudeniile lor, chiar dacă unii sunt directori sau au responsabilităţi financiare. Este cel mai grotesc abuz săvârşit vreodată împotriva familiei preotului. Exact ca în perioada de persecuţie bolşevică, în care fiii preoţilor erau discriminaţi şi opriţi să urmeze facultăţi sau să ocupe funcţii publice importante, doar pe motiv că sunt „fii de preoţi”!
„Reglementări-cascadă”
Biserica-parohie nu este un club liturgic sau social, o mare afacere sau o corporaţie care funcţionează după regulile fiscale ale veacului sau după modelul societăţilor comerciale. Biserica Ortodoxă este Trupul lui Hristos, în care iubirea şi înţelegerea sunt mai mari decât banii şi reglementările-cascadă venite de sus, care doresc să controleze totul şi să subordoneze totul, în numele unităţii şi al bunului mers eclezial, în dauna libertăţii Bisericii locale, statornicite canonic de veacuri şi nu doar hotărâte despotic şi unilateral prin noi Regulamente BOR, schimbate des şi date cu statut de „ordonanţă de urgenţă”, unde despre drepturile preoţilor ctitori şi ale familiei acestora nici nu poate fi vorba.
Hotărârea este arbitrară, discriminatorie şi abuzivă, luată fără să se facă un studiu de impact psihologic şi pastoral, pe termen lung. Fiii de preoţi se vor descuraja să mai urmeze o şcoală teologică, iar taţii nu-i vor mai îndemna să îi urmeze la slujirea preoţească. Hotărârea aceasta va fi considerată de istorici ca fiind începutul demolării tagmei preoţeşti ai Ortodoxiei româneşti tradiţionale. Se vrea acest lucru? Seminarul din Iaşi a fost construit de Mitropolitul Veniamin Costache cu destinaţia „pentru fiii preoţilor” (1 Sept. 1803).
„Pandemia liberală”
Pe vremea „pandemiei liberale” preoţii ştiau că, ierarhic, sunt în comuniune de slujire cu protopopul, episcopul, mitropolitul şi patriarhul Bisericii, or, în pandemie „ne-am trezit” că în Casa Domnului a dat buzna Ministrul de Interne, care a decis câţi invitaţi să vină la Masa Domnului şi care va fi meniul. „Noi nu avem de dus o luptă, ci de păstrat o biruință! Iar biruinţa este a lui Iisus Hristos cel înviat din morţi!” (Ioan Alexandru). E greu de păstrat şi o biruinţă, dar de dus o luptă!
Cel ce ne ţine departe de Învierea Domnului, acela nu iubeşte pe Domnul, iar „cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha - „Domnul vine”! (I Cor. 16, 22).
Din întrebările puse la Radio Erevan aflăm că anafora este porţia de sfinţenie zilnică, iar aghiasma este prima şi cea mai importantă băutură a zilei. Ele sunt chiar mai mult decât un aliment sau decât o băutură, acestea sunt „suplimente de sfinţenie”, care hrănesc şi udă sufletul de dimineaţă, pentru a face faţă ”arşiţei” zilei.
Din capitolul Cât ne mai ţineţi flămânzi? aflăm că „suplimentele de sfinţenie” nu înlocuiesc Sfânta Euharistie, ci măresc şi mai mult dorul după Trupul lui Hristos şi capacitează sufletul pentru a-L primi, nu cu auto-suficienţă sau cu „cercetare de sine”, tip auto-evaluare, ci în stare de pocăinţă şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, întrucât noi ne împărtăşim cu şi de vrednicia lui Iisus Hristos Mântuitorul lumii. Interdicţia de participare a creştinilor la Taina Împărtăşaniei a lovit direct la temelia Bisericii, cu recomandarea şi sub privirile îngăduitoare ale celor ce erau chemaţi să apere Biserica!
Maniera apostată
La întrebarea de mai sus, „Cât ne mai țineți flămânzi?”, autorul răspunde pastoral, ironic şi dojenitor, dar cu durere în eseurile „Către prieteni, la vremuri de încercare”, „Cine eşti tu, bă?”, „Pentru durerile şi lacrimile voastre”, „Experţii în linguriţe”. Dilema cea mai mare, care a șocat pe mulţi, a fost aceea în care stăpânirea Bisericii „a prelungit termenul de aşteptare până la o dată neclară, pentru consultări cu Bisericile surori”, aflate relativ în aceeaşi situaţie, care nici măcar nu şi-au pus această problemă, într-o astfel de manieră maniheică şi apostată.
O atitudine dispreţuitoare faţă de „beneficiarii direcţi” ai sfintei Euharistii (credincioşii) a fost faptul că „forul decizional nu s-a gândit să îi consulte şi pe cei care chiar folosesc controversatul obiect liturgic” (linguriţa euharistică), ci în mod ecumenic modern sunt consultaţi doar Întâistătătorii Bisericilor surori, care hotărăsc de unii singuri, fără pleroma Bisericii, exact ca la sinodul „elitelor bisericeşti” din Creta 2016, care a generat astfel de comportamente despotice şi unilaterale, iar mai recent, schisme uriaşe, precum cea din Biserica Ucrainei.
„Adevărul hristic”
În articolele Când drumarii ascund calea, Vedere din cosmos, Pâine curată lui Hristos, Lumea nu vă suportă!, Complicitate, Invazie, autorul sugerează mărturisirea adevărului hristic după modelul sfântului Ignatie Teoforul (+107), care spune în faţa persecutorului: „Vă rog să nu-mi arătaţi o bunăvoinţă nepotrivită. Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor! Prin ele îl pot dobândi pe Dumnezeu! Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sunt măcinat de colţii fiarelor ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos!”. Îndemnul şi îmbărbătarea: „Nu vă temeţi, cei care vă batjocoresc şi cei care le cântă în strună, lupi camuflaţi în oi cu prestanţă, nu au cum să vă înfrângă. Cum să fie înghiţită Biserica de porţile iadului, atâta vreme cât este întemeiată pe sângele Mielului, construită pe jertfele martirilor şi consolidată de lacrimile voastre? Voi sunteţi ai Lui pentru totdeauna şi El este cu voi întotdeauna şi pretutindeni. Spre groaza celor care vă prigonesc şi spre dezamăgirea cruntă a celor care L-au trădat”.
Din păcate, viclenia diavolului s-a perfecţionat, întrucât el deţine arta de a nu mai face martiri, așa că el nu mai vrea eroi şi nici mucenici, ci ne ispiteşte cu Împărăţia Economicului sub motto-ul: căutaţi mai întâi împărăţia economicului şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă.
Însă, prin mărturisire, respin-gerea ofertei demonice şi prin supor-tarea persecuţiilor vremii putem deveni „prescura cea vie”, din care se va săvârşi sfânta Euharistie.
„Cosmetizarea Bisericii”
Prin discreditarea instituţională a Bisericii Ortodoxe, mondializarea şi cosmetizarea Bisericii cu veşmintele reeducării Piteştiului globalist actual, duşmanii lui Hristos urmăresc să înlocuiască „liturghia vie” cu un „Dumnezeu” economic şi utilitarist, lucru făcut prin elitele intelectuale ecleziale, care vor produce multe mutilări sufleteşti.
Noi suntem chemaţi, în calitate de creştini şi de Biserică, la îndumnezeire şi nu la utilitarism economic. Sfântul Ioan Gură de Aur descrie dumnezeieşte lungul drum spre îndumnezeire, atunci când compară Biserica cu corabia lui Noe. El scrie: „…corabia a luat numai necuvântătoare şi a salvat necuvântătoare; Biserica a luat oameni necuvântători şi nu numai că i-a mântuit, ci i-a şi schimbat; corabia a luat corb şi a dat drumul tot unui corb; corb ia şi Biserica, dar îi dă drumul porumbiţă; ia lup, şi-i dă drumul oaie…care îşi dă până şi lâna ei”.
„Oculta globalistă”
Pentru a atinge şi a împlini o asemenea chemare, slujitorii Bisericii trebuie să lupte cu timp şi fără timp, să îndure potrivnicia lupilor şi a fiarelor sălbatice din Corabia mântuitoare, să rabde până la prigoană şi nicidecum să-i asmută, sau să se răzvrătească, sau să se revolte împotriva lor, sau să părăsească Corabia pe motiv că nu le mai suportă mizeria, ci scopul lor este să-i transforme în fiinţe eclesiale hristice, prin consecvenţă şi statornicie în adevărul cel veşnic (Iisus) şi în păzirea poruncilor lui Dumnezeu: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus”. (Apoc. 14, 12).
Sfântul Ioan Gură de Aur continuă: „nimeni nu a ieşit din corabie decât corbul, care este trimis şi care simbolizează răul, păcatul urât, erezia, necredinţa, doar acestea se separă de Biserică; porumbiţa singură îi va rămâne fidelă”. Deci, noi trebuie să luptăm din lume şi în lume. În acest sens este chemat creştinul să activeze şi să-şi dezvolte mai departe credinţa, cultura naţională şi conştiinţa de sine a unei naţii şi să-şi tămăduiască ţara atunci când este bolnavă şi rănită. În 2 Cronici, 7, 14 scrie: „Şi se va smeri poporul Meu, care se numeşte cu numele Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara”.
Clarviziunea autorului la problemele actuale şi perspectiva tămăduirii ţării şi a neamului prin Hristos şi Biserica Ortodoxă, dă adevărata valoare a cărţii de faţă. Autorul poate fi considerat un mărturisitor al vremurilor noastre, care atenţionează hristic, în limbaj literar deosebit de frumos şi plăcut, pericolele şi capcanele, prezente şi viitoare, ale ocultei globaliste, la care Biserica Ortodoxă trebuie să se opună cu mijloace specifice, întrucât ea nu are voie să devină parte a globalizării sau a manipulării mondiale.
Nota redacției:
■ Acest text a fost publicat (în octombrie 2020) - ca POSTFAȚĂ – în volumul de eseuri apologetice și meditații ortodoxe „JOS ANAFURA! SUS DROJDIA! – Mistuiri din vremea pandemiei”. A fost tipărit de pr. Dr. Claudiu Băzăvan (paroh al Bisericii Eroilor Tineri din Ploiești și fondator și redactor al revistei CONȘTIINȚA, în anul 2004), la Ed. EIKON (2020).
■ Autorul acestui impresionant text este preotul dr. Docent Mihai Valică din Vatra Dornei – o voce inconfundabilă (de multe ori incomodă) a Ortodoxiei românești, în secolul 21.
■ Titlul și intertitlurile aparțin redacției CONȘTIINȚA (Silviu Alupei, redactor-șef).