Dostoievski se află printre noi Ioana David 27.02.2017
„Cei mai buni oameni sunt toți nebuni” F.M. Dostoievski
De fiecare dată când îi văd numele pe un cotor de carte îmi aduc aminte cu plăcere felul în care a început totul. Cine este acest ’’el’’ misterios?
Pierdută şi regăsită
Este vorba despre unul dintre preferaţii mei, cel care m-a găzduit o lungă perioadă de timp în lumea sa întunecată și sumbră. Este cel care a stârnit o vibrație puternică înlăuntrul meu. Este cel care mi-a dăruit insomnii pe timpul nopții și gânduri tulburătoare ziua. După fiecare carte parcursă, mă trezeam bulversată în propria-mi lume ce nu mă satisfăcea câtuși de puțin. Ulterior, îi auzeam glasul care parcă mă chema să mai poposesc puțin în lumea ideilor sale, iar eu îl ascultam și dorința de a analiza modul de contemplare devenea din ce în ce mai aprigă. Stăteam, stăteam cu orele și îl înțelegeam. Numai așa am putut să mă înțeleg și pricep pe mine. El este... Dostoievski și îi voi aduce la cunoștință cititorului cele mai importante idei care-i guvernează propriul univers în care cu mult timp eram pierdută. M-am pierdut, dar tot cu ajutorul său m-am și regăsit!
Cea dintâi şi cea mai mare ispită
Dostoievski nu a creat doar niște opere literare de valoare, ci a transmis mai departe o nouă filosofie. Ce are la bază filosofia lui Dostoievski?
Prin scrierile sale a dorit să evidențieze o criză, o dezagregare a umanismului. Eroii săi sunt detracații care l-au uitat pe Dumnezeu, s-au îndepărtat de El. Filosofia lui Dostoievski este în legătură cu teoria lui Nietzsche. Eroul vrea să devină el însuși un dumnezeu, considerând omul o înjosire, o treaptă inferioară. Surprins în luptele cu propria conștiință iese la iveală vârtejul tulburător existent în adâncimea ființei umane. Personajele create sunt exemple care susțin faptul că omul nu este nicidecum o ființă simplă. Toți sunt mutilați sufletește, freamătă de nerăbdare, se zbat plini de bestialitate și în final devin demoni. Această dorință de a-și depăși limitele, de a le forța și de a se ridica peste statutul de om, de pământean, îl face pe eroul dostoievskian să-și piardă mințile și să se dezumanizeze progresiv.
Preţul libertăţii
Dumnezeu le-a dat oamenilor libertatea și posibilitatea alegerii. Dar ce se întâmplă când libertatea este prost înțeleasă și tot ce este în jur doare? Atunci începe suferința, începe zbuciumul lăuntric și apare teroarea.
Omul și-a dorit dintotdeauna libertatea. În timpurile actuale trăiește cu iluzia că ar fi liber. Poate că libertatea este de fapt un mit. Și eroii lui Dostoievski au crezut că ating nivelul cel mai înalt de libertate din toate punctele de vedere și s-au prăbușit. La capătul acestei încercări nu au găsit libertatea, ci le-a apărut în față condiția de ființă limitată care doar este aspirantă la sferele ideatice. În cele din urmă, și-au demonstrat propria nimicnicie.
În încercările lor recurg la diverse planuri pentru a fi îmbrățișați în final cu libertatea, dar conștiința îi pedepsește aspru. Nu se pedepsește niciodată visul, ci metoda prin care individul uman încearcă să-l atingă. Oh, dar cât de crudă este societatea la adresa visătorilor! De multe ori sunt pedepsiți mai rău decât criminalii...
Suflete pierdute
Autorul ’’Karamazovilor’’ se declară pe deplin creștin. Acesta consideră că în final cel care suferă cel mai tare este sufletul. El va fi pedepsit pentru toate turpitudinile pe care eroul le comite de-a lungul vieții. Crimele de conștiință pe care personaje precum Raskolnikov (din Crimă și pedeapsă) le comit nu reliefează decât incapacitatea omului de a se sustrage propriei firi.
În momentul în care eroii realizează că salvarea nu se poate găsi în exteriorul lor, ci aceasta și-ar avea sursa în sfera interioară, disperarea lor se accentuează. Îi cuprinde o ușoară abulie. Războiul cu sinele este unul dintre cele mai grele războaie pe care individul le poate purta vreodată. Mulți dintre ei pierd și ajung să sfârșească tragic, recurgând la sinucidere ca personajele din ’’Demonii’’ .
Semnul fiarei
Fiecare ființă de hârtie creată de marele Dostoievski are o idee. Aceasta merge până la capăt pentru ideea sa, fiind incapabilă să renunțe. Procesul de aplicare a ideii este unul lung la capătul căruia eroul traversează și ultima stradă a demonizării. Atunci ajunge la stadiul de fiară. O urmare fatală este dată de ideea atee individualistă și colectivistă. Se cade pe panta inconștienței și al abuzului de putere, putere dobândită prin fapte mârșave. Omul a dispărut și în locul său apare stihia sinistră căreia îi este permis totul.
Între eroii dostoievskieni nu se simte nici măcar o urmă de solidaritate. Însuși Kraft din romanul Adolescentul afirmă că toți oamenii trăiesc numai pentru clipa de față „de parcă ar avea de gând să părăsească Rusia de mâine”. Cu siguranță această atitudine se poate remarca și în secolul nostru. Doar în aparență suntem departe de acele vremuri. Privind în profunzime, omul nu s-a schimbat, doar lucrurile din jurul său sunt modernizate, spiritul rămânând, din păcate, același.
Atât de actual
„În epoca noastră sunt în floare mediocritatea și nepăsarea, cultul inculturii, lenea, incapacitatea și pretenția de a primi totul de-a gata. Nimeni nu-și mai pune probleme, rar întâlnești un om frământat de o idee.”
Cele mai sus enumerate sunt fără îndoială ”valorile” pe care societatea actuală se bazează. Sunt ca niște stâlpi ce nu vor să cadă, fiind greu de zdrobit. Dar cine dorește să-i zdrobească? Câți doresc să vadă stâlpii dărâmați? Puțini, extrem de puțini, iar aceia sunt considerați nebuni de către ceilalți. Însă, după cum Dostoievski spune, ’’cei mai buni oameni sunt toți nebuni.’’
Cu alte cuvinte, geniul lui Dostoievski este incontestabil. Filosofia sa este actuală, iar intuiția este artistică, dar și ideatică, filosofică. Paginile sale prezintă destinul uman și universal în permanentă luptă cu iubirea, timpul și moartea.
„În epoca noastră sunt în floare mediocritatea și nepăsarea, cultul inculturii, lenea, incapacitatea și pretenția de a primi totul de-a gata. Nimeni nu-și mai pune probleme, rar întâlnești un om frământat de o idee.” (F.M. Dostoievski)
F.M. Dostoievski (1821-1881):” Inima oamenilor nu e decât un câmp de bătălie în care se luptă Dumnezeu cu diavolul”.