Ieşiţi din ascunzătoare!Ioana David 16.01.2017
Volumul „Parabolele lui Iisus”, o provocare pentru cei s-au închis în propria întunecime.
Prima mea întâlnire cu scrierile domnului Andrei Pleșu a fost una specială. Pot spune că a avut loc la timpul potrivit, atunci când aveam mai mare nevoie de o deschidere, de un răspuns la o întrebare ce-mi măcina interiorul de foarte multă vreme. I-am descoperit cartea ce îi arată întreaga măiestrie. Este vorba despre ’’Parabolele lui Iisus’’. Din punctul meu de vedere, această creație face parte din marile opere de referință ce țin de găsirea propriului drum, de crearea eului ideal la care oricine aspiră, de autorealizare și autodesăvârșire, de rolul important pe care mentorul îl are în pregătirea discipolului.
Adevărul ca poveste
Cel pe care Pleșu l-a ales reprezentant al întregii sale teorii este Iisus, însoțit de parabolele sale explicate rând pe rând. Cu siguranță cititorul se va întreba de ce este vorba tocmai despre Iisus și cum ar fi posibil ca niște parabole să poată transmite ideile pe care anterior le-am menționat? În timp ce am străbătut paginile întregului volum, am realizat că Iisus este, de fapt, cel mai mare pedagog pe care omenirea l-a putut avea. Fiecare parabolă a sa reprezintă o lecție pe care o transmite poporului. Mesajul ei este codificat, este rostit sub forma unei povești. De aceea Pleșu afirmă că Iisus a transmis adevărul sub forma unei povești. Este vorba despre ceea ce se ascunde dincolo de lexemele utilizate, despre trecerea de la exteriorul, în care majoritatea se află, la interior.
Interiorul reprezintă dimensiune profundă, în care pot pătrunde doar cei aleși, doar cei care doresc să descopere și să descifreze mesajele codificate ale lui Iisus.
Iisus cheamă la înţelegere
Dar de ce oare a ales Iisus să codifice mesajele și nu a dorit să transmită o idee clară ce ar fi fost înțeleasă de absolut oricine ?
În primul rând, scopul principal al parabolei este să cheme, dar în același timp să țină și la distanță discipolul. Parabolele pot fi comparate cu semințele bune pe care Iisus le aruncă pe pământ, deci asupra poporului. Astfel, prin intermediul lor realizează o selecție a oamenilor care pot trece de la exterior la interior, cei care au capacitatea de a depăși sfera ignară și pot să înoate spre adâncime. Parabolele îi cheamă pe discipoli să soarbă din învățătură, însă îi țin la distanță pentru că Iisus nu le va da explicațiile necesare, îi lasă să descopere singuri adevăratele înțelesuri. Astfel, își vor putea găsi propriul drum și vor putea accede la o gândire proprie și neviciată de mulțime.
În al doilea rând, alegerea lui Iisus de a vorbi în parabole pare să fie privită ca o pedeapsă. Neînțelegând mesajul transmis, oamenii se afundă și mai tare în ’’propria lor întunecime’’. Sunt lăsați în ceață și nu vor putea fi înlăuntrul a nimic. Acesta este iadul în viziunea lui Pleșu. A rămâne veșnic în exterior și a nu cunoaște profunzimea unei idei sau al unui gând este într-adevăr o catastrofă. Când am străbătut paginile care descriau pedeapsa, m-am cutremurat. Este imposibil să nu fi mișcat de felul în care Pleșu face anumite afirmații. Ele surprind adevărul trist de care puțini își dau seama sau îl pot observa.
Drumul de aici spre dincolo
Pentru a putea interioriza întregul mesaj pe care Iisus îl transmite poporului său trebuie să străbatem toți un drum lung de formare plin de provocări și greutăți care se cer a fi eliminate.
’’Dar pentru a pricepe ce ni se spune, avem toți de parcurs un drum: drumul de la credința simplă (dar vagă) la înțelegerea profundă, de la pasivitatea sugarului la cooperarea viguroasă a cunoașterii adulte.’’
În acest univers nimeni nu este exclus. Fiecare poate să asculte și să încerce să înțeleagă, însă nu va fi inclus necondiționat. Acesta trebuie să treacă cu bine probele pentru a pătrunde în ’’tainele Împărăției’’. Doar cei ce merită vor ajunge la desăvârșire.
Individul uman care dorește să treacă în interiorul oricărei probleme trebuie să se debaraseze de acea autosuficiență intelectuală și să fie dornic să descopere la nesfârșit tainele lumii sale. Altfel, se va ajunge la o obnubilare tenace, la un refuz al edificării.
’’Te plafonezi în ’’aici’’, pierzând dimensiunea totodată relativizantă și salutară a lui ’’dincolo’’.
Câte ceva despre tarantule
În timp ce citeam volumul lui Pleșu am realizat că există destule asemănări cu o altă carte și anume ’’ Așa grăit-a Zarathustra’’, scrisă de marele filosof Friedrich Nietzsche. Cititorului i s-ar părea ciudată această comparație. În primă fază, cum ai putea compara cartea lui Pleșu, ce îl are în centru pe Iisus, cu volumul celui care a afirmat că Dumnezeu e mort? La o privire mai atentă, din interior, vom observa similitudinile între Zarathustra și Iisus.
Asemenea lui Iisus, profetul Zarathustra dorea să-și împărtășească ideile cu mulțimea pentru a le deschide mintea și pentru a realiza că se află într-o mlaștină a ignoranței și a prostiei.
În capitolul ’’Despre tarantule’’ Zarathustra afirmă că le va vorbi oamenilor în parabole exact cum a procedat și Iisus. În viziunea lui Nietzsche, omul ce stă în exterior este o tarantulă, iar menirea mentorului este de a-i lumina ascunzătoarea. Poporul său trebuie să se desprindă de sfera mercantilă și să se apropie cât mai mult de spirit. Dezamăgit de faptul că poporul nu cooperează, profetul îi numește miopi, fiind incapabili să vadă și să observe adevărul din jurul lor.
Trandafiri sub chiparoşi
În cartea lui Nietzsche învățăturile sunt comparate, în mod paradoxal, cu întunecimea profetului. Aici simt nevoia să amintesc că într-un mod inedit Pleșu spunea că și lumina poate fi de multe ori o confuzie și nu trebuie comparată întotdeauna cu Raiul sau cu lumina înțelepciunii. Aceasta ar putea simboliza un Iad camuflat. Cu alte cuvinte, poate ascunde superficialitatea, răutatea și ignoranța omului de rând.
Un citat din cartea marelui filosof ce m-a impresionat și care înglobează una dintre ideile esențiale din ’’Parabolele lui Iisus’’ este următorul : ’’Ce-i drept sînt o pădure și o noapte cu copaci întunecoși: dar cei care nu se sfiesc de-ntunecimea mea, aceia pot descoperi și trandafiri sub chiparoșii mei.’’
Astfel, cei care vor să fie în interior trebuie să-și asume riscuri, trebuie să se înarmeze cu mult curaj pentru a putea rezolva orice situație problematică și pentru a trece peste orice provocare. Trandafirii înfățișează învățăturile de preț pe care profetul le transmite celor care vor să audă. Aici începe selecția. Cei care pot trece de zid și pot face abstracție de aparențele înșelătoare vor fi cei la care Zarathustra poate face apel. Așa cum Iisus dorea să-i vadă pe oameni evoluați, așa și Zarathustra afirma că e timpul pentru crearea unui nou tip de individ. Acesta este Supraomul, cel care este înclinat spre sfera interioară și sapă neîncetat printre cotloanele sufletului, fără obosire.
Drum deschis
După lecturarea celor două cărți mulți dintre noi s-ar putea simți neputincioși sau neajutorați în fața acestor idei. Obiectivul nu este descurajarea, ci ambiționarea și perfecționarea continuă a omului, chemat de Creatorul său la desăvârşire. Individul modern ar putea fi acaparat de aceste informații, deoarece trăim într-o societate în care totul se desfășoară cu rapiditate și nu mai este timp pentru introspecție sau meditație, însă dacă dorim să atingem treapta eului ideal pe care fiecare dintre noi și-a setat-o (teologia creştină foloseşte sintagma chip spre asemănare), trebuie să ne îndepărtăm de ’’ascunzătoarea tarantulei’’, să lăsăm în urmă comoditatea și să facem față provocărilor care ne ies în cale.
’’…Pentru a pricepe ce ni se spune, avem toți de parcurs un drum: drumul de la credința simplă (dar vagă) la înțelegerea profundă, de la pasivitatea sugarului la cooperarea viguroasă a cunoașterii adulte.’’ (Andrei Pleşu)
Andrei Pleşu
Parabolele lui Iisus
Adevărul ca poveste
Editura Humanitas
Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012