Iubirea de biserică şi de patrie, aripile operei eminescienePr. prof. dr. Mihail Milea 29.01.2019
■ Credinţa religioasă şi iubirea de neam şi de limbă l-au făcut pe Mihai Eminescu să zboare ca un vultur. Pentru el, Limba Română este Cina cea de Taină a Carpaţilor noştri. Iubirea este forţa operei sale.
■ Biserica şi Patria formează împreună altarul sfânt pe care Mihai Eminescu a slujit ca sacerdot al Cuvântului ziditor. Pe mine, personal, m-au atras în mod deosebit aceste două dimensiuni ale operei emines-ciene: Patria şi Biserica, pe care le-am asemănat cu două aripi, cu care poetul s-a ridicat de pe pământ la ceruri (...).
Pe noi, românii, bunul Dumnezeu ne-a blagoslovit să ne tragem dintr-un neam străvechi, «dacii» sau «geţii», înzestraţi cu multe daruri, harisme, talente. Cu toţii, de la naştere, avem o deschidere spre Dumnezeu”.
„Această stare firească de sacralitate a simţit-o din pruncie Mihai Eminescu, care a primit de la «mămuţa» lui, Raluca, «laptele credinţei». În legătură cu «dimensiunea sacră» a poetului se poate consulta opera ştiinţifică a teologului şi scriitorului Petru Rezuş, Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1983, pp. 340-371, unde este prezentată cultura sa teologică din familie, dar şi din lecturile sale cu profil religios, multe la număr (...)”.
„Religiozitate profundă”
„Bunicul lui Mihai Eminescu, pe nume Vasile, a fost cantorul bisericii din Călineşti. Doi fraţi ai mamei, pe nume Calinic şi Iachint, au intrat în monahism. De asemenea, trei surori ale mamei, Sofia, Fevronia şi Olimpiada s-au călugărit la mânăstirea Agafton, unde adeseori a poposit pentru scurt timp şi Mihai Eminescu. Aici a luat contract cu primele manuale şcolare: Ceaslovul, Psaltirea şi Biblia.
Aceste cărţi au stat la baza culturii române. Este un mare adevăr, care nu trebuie exclus din istoria poporului nostru. Religiozitatea poetului Mihai Eminescu nu a fost doar o simplă cunoaştere teoretică, de curiozitate, de divertisment etc. El a trăit în duhul Evangheliei lui Hristos, mai mult, s-a împărtăşit din Pâinea vieţii, care este Sfânta Euharistie”.
„Starea harică”
„[...] Ca şi Mircea Eliade, poetul Mihai Eminescu a studiat Istoria religiilor „de la A la Z” şi a ajuns să constate că Evanghelia lui Iisus Hristos, descoperită omenirii, nu este în sine o religie, ci mai degrabă o stare harică, de comuniune cu Dumnezeu.
În studiul său Fragmentarium, publicat la Editura Ştiinţifică şi Enci-clopedică în 1981, Mihai Eminescu afirma următoarele: „Sunt două mii de ani aproape, de când Evanghelia a ridicat popoare din întuneric, le-a constituit pe principiul iubirii aproapelui, două mii de ani de când biografia Fiului lui Dumnezeu e cartea după care creşte omenirea. Învăţăturile lui Buddha, viaţa lui Socrate şi principiile stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului Lao Tse nu au avut atâta influenţă, n-au ridicat pe om ca Evanghelia lui Iisus Hristos [...]”.
„A trăit în Biserică”
„Mihai Eminescu a trăit în Biserică şi prin Biserică, de la care a primit mult ajutor moral şi chiar material la nevoie. Mereu s-a simţit ca făcând parte din trupul viu al Bisericii lui Hristos. Biserica, în viziunea lui Eminescu, e mai mult decât o construcţie cu ziduri. Ea este o instituţie divino-umană, din care facem parte cu toţii prin Sfântul Botez şi Sfântul Mir, ce ne aduc o revărsare a Duhului Sfânt peste noi”.
„Profesoara Georgeta Dale, redactorul proiectului Mihai Eminescu – Contribuţii inedite ale sălăjenilor la viaţa şi opera eminesciană, realizat în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, prin coordonarea muzeografului Oana Oros, a declarat: Mihai Eminescu a fost un poet iubit de Biserică, de preoţi, începând din copilărie şi până la maturitate. Dar, din cauza multor regimuri politice de la noi, această temă nu a fost explorată. Dacă numărăm în biografiile poetului scrise din 1890 şi până astăzi, găsim menţionate 1116 personaje. Dintre acestea, 46% sunt preoţi, monahi, studenţi la Teologie, copii din familii de preoţi, mari ierarhi ai Bisericii şi foarte mulţi seminarişti”.
„Civilizaţia creştină”
„Mihai Eminescu a fost iubit de Biserica Ortodoxă, pentru că el, în articolele sale ca ziarist, a luat apărarea Bisericii criticate, ca şi astăzi, de cei necredincioşi şi rău intenţionaţi [...]”.
În ziarul TIMPUL, ediţia 14 august 1882, Mihai Eminescu scria: „Odinioară era o Biserică plină de oameni, toţi având frica de Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăcerile materiale a omorât sufletele oamenilor... Biserica lui Matei Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea, care domneşte dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine”.
Mihai Eminescu spunea aşa: A fi român înseamnă a fi creştin. Cine atacă Biserica nu este român. Aceste idei le găsim în articolul: «Liber-cugetător, liberă-cugetare», pe care poetul l-a publicat în ziarul Timpul, din 2 februarie 1879: „Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod admirabil, întrucât suntem singurul popor din lume fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci; ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români care trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu este”. (Opere, volumul X, p.187)
N.R. Această pagină conţine fragmente din conferinţa susţinută de pr. prof. dr. Mihai Milea la Simpozionul Cultural „Mihail Eminescu – iubirea de Neam şi de Ţară”, în cadrul Academiei Oamenilor de Ştiinţă, Bucureşti, 10 ianuarie 2019. Mulţumiri organizatorului acestui eveniment, ec. dr. Angelica Stănciuloiu, preşedintele „Fundaţiei Spirituale Mihai Eminescu”, pentru facilitarea publicării textului.