„Purtând Cerul în inimă și șoapta lui Dumnezeu în minte...”Silviu Alupei 28.04.2022
Anul 2022 a fost declarat de BOR drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”.
În acest context bisericesc național, revista Conștiința reproduce un fragment din textul publicat de ÎPS Ioachim Giosanu, ca preambul la „Calendarul ortodox 2022”, editat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Titlul și intertitlurile aparțin redacției.
Reamintim că ÎPS Ioachim este unul dintre imnografii Sinodului BOR.
La 29 martie 2022, ierarhul-cărturar dr. Ioachim Giosanu a împlinit 68 de ani. (S. Alupei)
Într-un timp în care omul este măcinat de diverse crize care îi lezează integritatea vieții, poate cea mai profundă dintre acestea este lipsa modelelor, a reperelor morale, spirituale sau intelectuale, care să întruchipeze ceea ce definește umanitatea și are mai profund înlăuntrul ei. Însetat de cunoaștere și de sens, de foarte multe ori omul contemporan întâlnește surogate și eșuează lamentabil în dezamăgiri existențiale. Nici literatura, nici filosofia și nici știința nu au reușit să-i descopere omului perspectiva nemuririi, ci doar să-l înveșmânteze în haina fiului risipitor, care zace dezbrăcat de însemnele demnității paradisiace, departe de Dumnezeu, complăcându-se în propria aroganță și autosuficiență.
Această realitate ne determină să afirmăm că niciun ideal nu a fost mai râvnit de om, de-a lungul istoriei sale, decât acela de a fi asemenea cu Dumnezeu.
În încordarea sa existențială, omul și-a evaluat capacitățile și opțiunile, structurându-și identitatea, ierarhizând valorile și reperele din viață, așezându-le asemenea unor borne care să-l călăuzească spre idealul sfințeniei. În acest avânt al îndumnezeirii, unii și-au sacrificat viața cu gândul la Cel care a murit pe cruce iubind pe om cu o dragoste nebună, alții s-au lepădat de toate ale lumii, retrăgându-se în locuri pustii, lepădându-se de lumescul existenței pentru a rămâne doar cu Dumnezeu, iar alții au dat mărturie lumii prin cuvântul scris sau vorbit, despre profunzimea și frumusețea vieții trăite în Hristos. Dorul de Cer este sentimentul cel mai adânc care a însuflețit spiritele cele mai nobile ale umanității însetate de izvorul vieții și flămânde de nemurire, iar această căutare se regăsește zugrăvită pe chipurile smerite și înveșmântate în lumină necreată ale sfinților din calendar. Fie că au viețuit în secolele de prigoană, fie că și-au consumat existența în liniștea netulburată din adâncul pustiului, la început de eră a creștinătății sau în contemporaneitate, sfinții din calendar au trăit în același duh filocalic, dincolo de schimbările survenite în mentalitatea umană prin circulația și influența curentelor de gândire, de modificările geo-politice mondiale, de strategii educaționale-medicale care stabilesc parametrii viețuirii biologice umane, de iminența războaielor, a cataclismelor și a oricăror alte amenințări.
Ei și-au regăsit sensul existenței rămânând la picioarele lui Iisus în rugăciune curată, bucurându-se de lumina necreată ce le-a inundat ființa, conștiința și cunoștința.
Calendarul creștin ortodox ne revelează această realitate descoperindu-ne adevărul că sfinții din toate timpurile au urcat, asemenea apostolilor, pe muntele îndumnezeirii, împreună cu Hristos și s-au bucurat de vederea aceleeași lumini neînserate care așază pe om în demnitatea la care a fost chemat de Dumnezeu dintru început.
Idealul acesta de viețuire, care își are izvorul în Evanghelii și este predicat de 2000 de ani, rămâne fundamental existenței omului din toate timpurile până la sfârșitul lumii, iar atingerea lui nu se poate realiza decât în Biserică, prin împlinirea învățăturilor nemuritoare ale Cuvântului revelat al lui Dumnezeu și rămânerea în dialog și comuniune cu Hristos, adevărata mâncare și băutură oferite omului în călătoria sa spre viața veșnică.
RUGĂCIUNEA – comunicarea energiilor tandrice
În avântul existențial al omului spre întâlnirea cu Dumnezeu, rugăciunea rămâne primordială, ea fiind limbajul universal al comunicării energiilor teandrice ce transcende orice diferențe sau particularități lingvistice, etnice, religioase, politice sau sociale. În aceeași limbă a Duhului Sfânt s-au rugat sfinții pe care-i pomenim în calendar și credincioșii în biserici, alături de preoți, la ceas de liturghie sfântă sau în taina inimii, în familie și intimitatea casei. Uniți în același duh, sfinții din toate timpurile au identificat sublimul exprimării verbale umane în taina cuvântului rugăciunii, care le-a fost mâncare, băutură, îmbrăcăminte sau casă; ea le-a îmbrăcat ființa în prezența luminoasă a lui Dumnezeu, suplinind orice nevoie existențială. Pe această cale au pășit sfinții, cu Hristos alături, modificând mereu limita existențialității omenești biologice, fiind asemenea îngerilor în trup, purtând cerul în inimă și șoapta lui Dumnezeu în minte.
Ajunși la această înălțime spirituală și întruchipând și idealul de viețuire morală umană, sfinții sunt paradigme și pentru omul contemporan, iar rugăciunea rămâne mijlocul cel mai eficient în încercarea regăsirii de sine și a găsirii sensului existenței umane.