România culturală de dincolo de România geografică și diamantele ruseşti din cenuşa Imperiului roşuPr. Bogdan-Costin Georgescu 09.03.2023

Obişnuiesc să numesc cu două cuvinte englezeşti o carte bună… Formula este must have (trebuie procurat / trebuie deţinut)!… Da, există cărţi de tipul must have… Cărţi care nu trebuie să lipsească din biblioteca nimănui!… Aici se situează şi cele două cărţi pe care vi le prezint aici, acum…Daniela Şontică, 30 de scriitori români din exil: (1945 – 1989[i] şi Gheorghiţă Ciocioi, Spovedaniile unui pelerin valah în Ortodoxia rusă: prin cenuşa Imperiului roşu[ii]. Ambele cărţi sunt foarte actuale şi vom vedea, pe rând, de ce…

Cei 30 de uriași

Daniela Şontică reuşeşte să ne readucă în memorie treizeci de portrete ale unor uriaşe personalităţi culturale române trecute prin ispita terorii istoriei, cum ar spune Mircea Eliade, treizeci de români iluştri care prin împrejurările nefaste ale istoriei celei de-a două jumătăţi a secolului XX au fost siliţi să se înstrăineze de ţara natală şi să aleagă calea exilului. Toţi au ajuns în Occidentul mai apropiat (Spania, Portugalia, Franţa, Italia, Anglia, Germania) sau mai îndepărtat (Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina), dar toţi au amprentat culturile ţărilor adoptive, ridicându-se la un nivel academic şi axiologic de mare prestigiu. Ajunşi profesori în mari centre universitare ale lumii, sfătuitori de taină ai unor lideri mondiali, jurnalişti de excepţie, dramaturgi sau romancieri, eseişti sau filosofi, unii s-au apropiat atât de mult de matricea axiologică a arealului cultural în care s-au exilat încât uneori au fost declaraţi intelectuali esenţiali pentru culturile lor adoptive, dar non-native. Cartea Danielei Şontică este, deci, necesară, mai ales pentru tinerii care nu au auzit de aceste personalităţi. Mai ales pentru aceia această carte poate fi folosită chiar drept manual alternativ la cursurile de Limba şi Literatura Română din liceu (unde superficialitatea conţinutului didactic-pedagogic a devenit chiar argument al reformelor şcolare!), dar chiar şi material pentru un curs facultativ sau opţional în facultăţile de Filologie. Şi este necesară şi celor care trăind în România, nu înţeleg încă foarte bine cât de importantă este memoria exilului românesc, cât de importantă a fost diaspora românească pentru rezistenţa culturii româneşti autentice în vremea imoralităţii şi a terorii istorice din timpul celor cinci decenii recente ale blestematului secol XX. Din păcate unii încă mai înţeleg că numai scriitorii români din România definesc cultura română; din fericire şi exilul românesc are un plus valoric care trebuie exploatat la maxim.

Portretele construite de Daniela Şontică sunt concise şi pragmatice; autoarea nu se sfieşte să amintească şi episoade triste care au determinat destinele acestor iluştri cărturari români din exil. Şi asta este foarte bine pentru înţelegerea dramatismului în care au trăit şi creat aceşti oameni. Cartea este întregită cu câteva interviuri realizate cu alţi intelectuali români, de această dată din ţară, care i-au cunoscut pe unii dintre aceşti oameni de valoare. Sunt evocaţi: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Alexandru Ciorănescu, Alexandru Busuioceanu, Vintilă Horia, Ştefan Baciu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, L.M. Arcade, Pr. Constantin Virgil Gheorghiu, Constantin Amăriuţei, George Uscătescu, Nicolae I. Herescu, Mira Simian, Yvonne Rossignon, Paul Goma, Paul Miron, George Ciorănescu, Mihai Niculescu, Lucian Bădescu, Theodor Cazaban, Aron Cotruş, G-ral Gheorghe Băgulescu, Ioan Cuşa, Pavel Chihaia, Lucian Boz, Vintilă Corbul, Grigore Nandriş şi Victor Buescu. Despre Vintilă Horia, Daniela Şontică a realizat un frumos interviu cu distinsa jurnalistă şi om de cultură Marilena Rotaru, iar specificităţile literare ale exilului românesc fac obiectul unui interviu cu Mihaela Albu şi Dan Anghelescu (care face, la rândul său,  un portret al lui Virgil Ierunca în calitatea acestuia de apologet al românismului în Occident). Atmosfera de frumoasă evocare continuă cu Grigore Ilisei, Crisula Ştefănescu, Tudor Nedelcea, Adrian Lesenciuc, Flori Bălănescu (despre viralul şi ireconcialibilul Paul Goma) şi Liliana Corobca… Nu sunt un critic literar, ci doar un lector animat axiologic, pasionat, dar dacă ar fi să găsesc nişte puncte lipsă acestei cărţi, perfectibilă la o eventuală nouă ediţie, ar fi omisiunea unor scriitori precum: teoreticianul onirismului estetic (Dumitru Ţepeneag) şi Nicolae Balotă. Poate li s-ar fi putut adăuga şi Nicolae Breban (controversat pentru unii) şi criticul Sorin Alexandrescu (nepotul lui Mircea Eliade).

Fiecare cu steaua lui

„Exilul a împărţit românii geografic şi istoric. Realitatea exilului a fost exprimată de Regele Mihai: «Locul în care te naşti are o stea a lui. Oriunde pe lume ai trăi, steaua aceea te luminează»[…] Literatura exilului este o parte reprezentativă din conştientizarea fiinţei istorice a neamului nostru. Scoaterea   din context, marginalizarea sau eludarea, constituie un proces politic cu consecinţe irecuperabile în stabilirea valorilor creativităţii naţionale. (subl.n. – Şontică 2022:140,141)”

Vorbind despre acest exil al valorilor, Iulian Boldea mărturiseşte şi el: „Fizionomia exilului, aşa cum reiese din cartea Danielei Şontică 30 de scriitori românui din exil (1945-1989), este cuprinzătoare şi reprezentativă. Scriitorii români ai exilului fac parte, în mod incontestabil, din circuitul de valori al spiritualităţii româneşti, ei fiind produsul matricei spirituale mioritice, pe care au purtat-o în sinele lor adânc, oriunde au fost siliţi să se oprească, cu voie, sau, mai ales, fără de voie, în peregrinările lor. De aceea, literatura română nu poate să fie întreagă fără mărturia lor tulburătoare, fără operele lor, în care realităţile autohtone transpar cu insistenţa pasională şi lucidă a unor obsesii. Operele scriitorilor români din exil s-au constituit, astfel, în depoziţii autentice, de incontestabilă expresivitate etică şi estetică.” (coperta IV)

Cele 2 Rusii

De asemenea, cartea lui Gheorghiţă Ciocioi este o carte necesară!… Gheorghiţă Ciocioi este un bun cunoscător al orizontului cultural slav, cunoscător foarte bun al limbilor slave balcanice, al rusei şi limbii ucrainene. Pe lângă aceste competenţe, este și un lucid analist politic al lumii ruseşti, un bun practicant al discernământului în ceea ce priveşte, contextual şi trist, actualul conflict ruso-ucrainean. Nu cade într-un filo-moscovism nediferenţiabil. Este un intelectual cu o profundă cunoaştere a lumii creştin-ortodoxe de pretutindeni, a bigotismului şi a alunecărilor eretice în pan-slavismul contemporan, de un filetism ireconciliabil cu universalitatea foştilor disidenţi ruşi care au întemeiat şcolile ortodoxe din Occident (Lossky, Berdiaev etc. sau cei de la Academia Ortodoxă „Sf. Atanasie”, Saint Barbara, California, SUA). Contextul în care scriu aici despre această recentă carte a lui Gheorghiţă Ciocioi poate fi înţeles şi mai bine când ne dăm seama de acelaşi lucru ca şi în cazul personalităţilor culturale româneşti, portretizate admirabil de Daniela Şontică, în ecuaţia exilului/diasporei. Şi diaspora rusă din Ocident, ca şi diaspora românească, încearcă să promoveze în universalitate Ţara lor, cultura lor, axiologia lor, în cazul ruşilor, o Rusie autentică, o Rusie dostoievskiană, de pildă, nu una bolşevică, nu Rusia lui Putin, nici măcar una care se crede A Treia Romă pentru ortodocşii de pretutindeni!… Trebuie să facem distincţie clară între Putin şi Kiril, pe de o parte, dar pe de altă parte nu trebuie să aruncăm Rusia la coşul anti-valorilor!

Spre deosebire de cartea Danielei Şontică, Gheorghiţă Ciocioi, un intelectual care nu de puţine ori aduce o viziune uşor antropologică asupra locurilor şi oamenilor pe care ni-i prezintă, ne propune un jurnal de călătorie. Jurnalul este instrumentul principal de lucru al unui antropolog al culturii pentru că el se bazează pe elementele culese şi aşezate în limbajul mărturisirilor, după practicarea unei metode de cercetare infailibile: observaţia participativă!…Dacă vorbim despre mărturisiri, atunci suntem de acord că titlul acestei cărţi este cel mai potrivit: Spovedaniile unui pelerin valah în Ortodoxia rusă: prin cenuşa Imperiului roşu… Sunt descrise vetre ale Ortodoxiei din Rusia, locuri de poveste, locuri de pelerinaj, situaţii, comportamente ciudate ale clericilor ruşi, dar toate acestea sunt trecute prin filtrul unui umor de calitate, ale unei ironii constructive şi lucidităţi pertinente. Când cartea lui Gheorghiţă Ciocioi era publicată (2021), încă nu se vedeau semne că „tensiunea ucraineană” urma să se transforme într-un război sângeros. Acum lucrurile s-au schimbat mult şi cartea „cade” absolut admirabil contextual pentru că ne prezintă acea Rusie despre care vorbeam, o Rusie de care nu trebuie să te lipseşti, în patrimoniul universal de valori. Din păcate, pare că un blestem al firii năvalnice a stepelor pluteşte pe deasupra Rusiei, care nu se mai concentrează pe modelul cultural al intelighenţiei ţariste şi pe creştinismul autentic răsăritean, ci pe revendicarea poziţiei de A Treia Romă în lumea creştină şi revenirea la gloria teroristă a bolşevismului. Din melanjul acesta nefiresc ies modele de un grotesc neînchipuit, cum ar fi direcţia putinist-militaristă a Patriarhiei Moscovei. Dar aceasta nu ştirbeşte nimic din frumuseţea vetrelor ortodoxe de la vest de Prut şi chiar la vest de Nistru.

Miracolul și blestemul rusesc

Cartea este o colecţie a articolelor de tip jurnal de călătorie, publicate de-a lungul timpului de Gheorghiţă Ciocioi în revista Lumea Credinţei (în intervalul 2005 - 2021). Sunt trei părţi: „Pelerin valah în ţara muscalilor”, „Maica Rusie”, „Prin cenuşa imperiului roşu”, fiecare descriind câte o etapă a pelerinului în experienţa sa de întâlnire cu miracolul rusesc.

Despre polimorfismul civilizaţiei ruse să nu mai vorbim; a făcut-o mai bine editorul, Răzvan Bucuroiu: „Rusia – un spaţiu polimorf, aproape imposibil de cuprins cu mintea, de organizat pe categorii umane, de descifrat. Şi cu toate astea, după ce citeşti cartea de faţă, deja Rusia pare că se lasă tradusă şi povestită în ceea ce are ea mai profund: sufletul rus (subl.n.) Chinuit, răvăşit (de alţii, dar şi de ea însăşi), scormonitor, nărăvaş şi mistic, artist/artistic şi brutal, pus pe căinţă, dar şi pe revoltă.

Autorul nu exagerează, nu afuriseşte, nu dezgroapă morţi, dar nici nu ridică în slăvi, gratuit, pe nimeni. Nu are cheie ideologică, aşa cum cei mai mulţi o au acum faţă de «Rusia lui Putin», exprimată ca atare în studiile şi teoriile geopolitice. Priveşte credinţa Rusiei cu ochi realist, cu interes şi cu umor. De la sublim la ridicol, de la sacru la profan, toată paleta de trăiri şi realităţi oferite de sufletul creştin al Rusiei... Spectacolul este unul complet, de aceea volumul de faţă are valoarea unui ghid cu valenţe multiple: istoric, politic, artistic, religios şi – într-o cheie mai largă – antropologic.” Mai adaug doar o observaţie antropologică: acest polimorfism rusesc, după experimentul sovietic, trebuie luat în cheie comparativă şi cu cele două ramuri „ruse” adiacente, ucrainenii şibieloruşii…

Cartea este captivantă din toate punctele de vedere – stil, detalii; afară de menţionarea şi descrierea cu lux de amănunte a celor mai importante locuri spirituale şi duhovniceşti ale creştinismului rus, se pot afla şi detalii foarte picante legate de istoria tulburată şi tulburătoare a Marii Rusii dintre care amintesc aici doar două ipostaze (pentru a vă lăsa să descoperiţi misterul acestei cărţi): de pildă că fiica lui Stalin, Svetlana Aliluieva, care a fugit în Occident şi a trăit la Bristol, Anglia (dar a decedat la Wisconsin, SUA, noiembrie 2011),  a fost botezată în ascuns între zidurile Mânăstirii „Maicii Domnului de pe Don”, una dintre cele mai importante locuri de duhovnicie ale Moscovei. Sau despre cazul deja faimosului protodiacon Andrei Kuraev, un oponent al Patriarhului Kiril al Moscovei şi un aprig critic al războiului ruso-ucrainean, excomunicat de Biserica Rusă…

De același autor

• Doar două căi: în sus sau în jos
• Întoarcerea Acasă. Ultima călătorie în Lumină
• Declarație livrescă de prietenie (epistolă către un prieten)