Afară cu intrușii!Pr. dr. Claudiu Băzăvan 30.04.2020

”Spectatorii îngălați și recalcitranți au fost evacuați din sala de concerte pentru că nu meritau să aibă parte de excepționalul spectacol.”

În filmul american Șapte ani în Tibet (lansat în 1997 și ecranizat  după cartea biografică a lui Heinrich Harrer) Brad Pitt interpretează rolul unui alpinist austriac care în împrejurări palpitante devine mentorul lui Dalai Lama în științe și cultură occidentală. La solicitarea tânărului conducător spiritual al Tibetului, H.H. inițiază construcția unui  cinematograf. Spre marea sa mirare, la scurt timp constructorii încetează brusc lucrul deoarece, săpând șanțurile fundației, deranjaseră câteva râme. Spirit practic, austriacul găsește, totuși, o soluție de compromis. În scena următoare unii lucrători extrag cu grijă râmele, câțiva le transportă în pași ca de ritual, în vreme ce alții, intonând imne evlavioase, le îngroapă într-un șanț anume pregătit.

Inedita scenă ilustrează mentalitatea budistă potrivit căreia omului nu îi este îngăduit să provoace suferință vreunei făpturi. Cel care se face vinovat de rănirea sau omorârea unei vietăți nu va avea parte de iluminare și va atrage asupra sa pedepse și suferințe.

Surprinzător pentru unii, în spiritualitatea creștină fiecare făptură poartă amprenta Ziditorului, iar lumea în ansamblu se aseamănă Scripturii care descoperă prezența Cuvântului. În pagini de rară frumusețe, pe care orice creștin s-ar cuveni să le recitească periodic, starețul Zosima din romanul ”Frații Karamazov”  transmite câteva învățături sub forma unui testament duhovnicesc, din care reproduc următorul paragraf: ”Iubiți toată zidirea dumnezeiască, în întregimea ei, precum și fiecare grăunte de nisip în parte. Cătați cu drag la fiecare frunzuliță, la fiece rază de soare. Iubiți dobitoacele necuvântătoare și firul de iarbă, iubiți orișice lucru neînsuflețit. [...] Omule, nu te semeți, socotindu-te mai presus decât dobitocul necuvântător, căci el fără prihană este, pe când tu, cu toată semeția ta, pângărești pământul oriunde îți calcă piciorul și în urma ta rămâne o dâră de putregai. Pasărea cerului și orice viețuitoare din preajma ta ar trăi mai nestingherită –cât de puțin, dar totuși mai nestingherită- dacă omul ar fi mai cu frica lui Dumnezeu. (F.M.Dostoievski, „Frații Karamazov”, vol. I, Adevărul, pp. 300-301).

Aceeași vinovăție îl copleșește pe Sfântul Ioan Damaschinul când se plânge într-o rugăciune dedicată Maicii Domnului: ”Am pângărit pământul ca un ticălos, Stăpână, cu păcatele mele cele multe. De aceea el strigă acum tânguindu-se împotriva mea către Judecătorul cel nemitarnic, aducând asupra mea ca martori cerul cu stelele și soarele (în ”Cele mai frumoase rugăciuni ale Ortodoxiei”, Anastasia, 1996, p. 128).  Într-un text fundamental pentru cosmologia creștină, Sfântul Apostol Pavel afirmă că ”toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum”, dar că ”așteaptă cu nerăbdare” ziua în care ”se va izbăvi  din robia stricăciunii ca să fie părtașă la libertatea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 20, 21).

Textele de mai sus explică în bună măsură criza prelungită cu care ne confruntăm. Amenințați de nevăzutul vrăjmaș, am fost siliți să ne refugiem în case pe termen nedeterminat.  De la ferestre sau deplasându-ne grăbiți spre cel mai apropiat magazin alimentar observăm că natura înflorește nestingherită, sporindu-ne parcă sentimentul de izolare. Rând pe rând narcise, brândușe, magnolii, cireși, piersici, zarzări își desfășoară frumusețile. În lipsa claxoanelor și a motoarelor, ciripitul păsărilor se aude cum nu s-a auzit niciodată, mai ales în zori, dacă nu se întâmplă să fie tulburat de sirena ambulanțelor.

Agențiile internaționale transmit imagini de necrezut: capre de munte mișunând pe străzile din Llandudno, în Țara Galilor, cerbi tolănindu-se în centrul capitalei Luxemburgului, porci mistreți forfotind la intersecțiile din Sassari, al doilea cel mai mare oraș din Sardinia. Datorită absenței turiștilor canalele Veneției au devenit suficient de limpezi pentru întoarcerea peștilor și a lebedelor. Locuitorii din Cagliari,  unul din cele mai mari porturi industriale din Italia, au fotografiat câțiva delfini. În lipsa numeroșilor vizitatori care obișnuiau să arunce monede în apă, locuitorii Romei au observat rațe bălăcindu-se în fântânile orașului. Imaginile transmise de Agenția Spațială Europeană arată o semnificativă reducere a nivelului de poluare, în special  la centrele industriale din Nordul Italiei. Emisiile globale de monoxid de carbon  și alți poluanți au scăzut cu 53 la sută comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (a se vedea Forbes, ediția din 3.03.2020). Natura respiră din nou, în vreme ce oamenii se sufocă în case.

Eliberată de constrângeri și abuzuri, lumea înflorește. Spectatorii îngălați și recalcitranți au fost evacuați din sala de concerte pentru că nu meritau să aibă parte de excepționalul spectacol.  ”Afară cu intrușii!” Afară însemnând pentru noi arestul la domiciliu.

În filmul pomenit mai sus (disponibil pentru amatori în rețeaua Netflix), o tânără localnică reproduce un proverb tibetan: ”Inamicul ne este cel mai bun învățător pentru că ne învață ca nimeni altul bunăvoința și răbdarea.”  În ce ne privește, perioada de recluziune forțată ne este îngăduită și pentru a ne aminti frumusețea uitată a lumii. La urma urmei Adam și Eva au realizat splendoarea paradisului abia după ce nu au mai avut parte de ea.  Încurajator este că, neîncetând să spere, după îndelungată așteptare, Cineva le-a înapoiat fericirea pierdută.

 

 

De același autor