Către vrăjmașii BisericiiPr. dr. Claudiu Băzăvan 17.02.2021
Dragii noștri,
Să nu vă mire formula de adresare, nici să o considerați folosită în zeflemea. Chiar ne străduim să luăm în serios îndemnul Mântuitorului (Matei 5, 44) de a vă iubi deși ne urâți, de a vă binecuvânta deși ne înjurați, de a rosti rugăciuni pentru voi deși ne batjocoriți și umiliți. Cu toate că nu ne este întotdeauna ușor să ne rugăm pentru voi, ne-ați devenit mai familiari decât vă imaginați și probabil decât vă doriți câtă vreme chipurile și vorbele voastre ne vin în minte ori de câte ori ajungem la enunțul ”și ne iartă greșelile precum și noi iertăm celor ce ne greșesc!”. Vă convine sau nu, ne convine sau nu, vă purtăm în noi ca pe niște răni deschise și ca pe o măsură a propriilor noastre greșeli.
Afară de asta, oricâte sudalme veți aruncați asupra noastră și oricât de mult v-ar surâde ideea, nu vă vom socoti dușmani, deși absența voastră ne-ar scuti de multe griji. Un singur inamic cunoaștem, al nostru și al vostru, ”tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Acela ne face tuturor viața amară, ne înspăimântă, ne tulbură mințile, ne învârtoșează inimile, ne ațâță unii împotriva altora, ne blochează în materie, ne prăpădește frumusețea, bunătatea și bucuria de a fi. Marele amăgitor vă asmute împotriva Celui care S-a jertfit pentru noi și pentru voi și asupra celor care Îl cunosc și Îl mărturisesc. Oricât vă displace, suntem frați, un singur Tată cunoaștem, al nostru și al vostru, suntem creați deopotrivă după același chip al Fiului Său și împărțim aceeași vocație a luminii, indiferent de distanța întunecată care ne separă momentan de lumină.
Așadar, dragi vrăjmași,
Fără glumă și fără sarcasm declarăm că vă suntem recunoscători. De fapt s-ar cuveni să Îi mulțumim lui Dumnezeu că v-a trimis în viețile noastre. Nici nu vă imaginați cât de folositori ne sunteți și cât bine ne faceți ori de câte ori vă străduiți să ne faceți rău.
Cu cât ne prigoniți mai tare, cu atât devenim mai uniți. Firește, pe unii îi speriați sau îi atrageți de partea voastră, dar și în asemenea condiții ne oferiți o mână de ajutor scăpându-ne de ipocriți și uscături. În rest nu reușiți decât să ne apropiați mai mult de Domnul nostru. Călcându-ne în picioare valorile, ne constrângeți să le cunoaștem mai temeinic și să le prețuim cu adevărat. Atacurile voastre furibunde ne mențin în permanentă stare de veghe. Ce santinelă doarme în ghete când asupra ei se trage permanent? Ce paznic își abandonează postul când tâlharii dau târcoale casei? Ofensiva voastră ne ajută să ne cunoaștem mai bine unii pe alții, să îi descoperim pe cei mai buni dintre noi și să recunoaștem lupii camuflați în oi distinse și păstori supercalificați. Batjocura voastră ne folosește, prea ne credeam buni. Nu eram, dar datorită vouă devenim tot mai buni. Cu cât veți râde mai tare de noi, cu atât ne veți smeri mai mult. Numai cei smeriți știu să se bucure. (Matei 5, 3). Cu cât ne veți umili mai mult, cu atât vom fi mai puternici, pentru că ne veți sili să ne refugiem la sânul Lui. Asediul vostru ne forțează să ne adunăm mai grabnic în jurul sfintelor Altare, unde cu frică și cutremur Îl aflăm jertfindu-Se pentru noi și pentru voi.
Voi ne solidarizați, ne sporiți vigilența, ne antrenați răbdarea, ne obligați să ne rugăm mai cu luare aminte, să ne asumăm posturi mai aspre datorită cărora duminicile și sărbătorile devin mai intense.
Prin mijlocirea voastră reînvățăm condiția creștină în această lume, începem să înțelegem calvarul Mântuitorului, voi ne înlesniți privilegiul de a suferi pentru El. Grație presiunilor la care ne supuneți, ne vine a crede că și la noi Se gândea Mântuitorul: ”Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia!” (Luca 12, 32). Datorită vouă nu ne mai permitem să fim mediocri, superficiali, formaliști, risipitori. Voi ne aduceți cerul mai aproape silindu-ne să îl căutăm ca refugiu.
Ne sunteți mai de folos decât cei care ne simpatizează și ne laudă. Cu cât prigoniți mai tare Biserica lui Hristos, cu atât devine mai puternică, după principiul enunțat de Tertulian al Cartaginei (+ d.220) și confirmat în fiecare epocă: ”Ori de câte ori suntem secerați de voi ne facem mai numeroși. Sămânța este chiar sângele creștinilor.” (Apologeticul, L, 13 în ”Apologeți de limbă latină”, P.S.B. vol. 3, Editura Institutului Biblic, 1981, p. 109).
Oricât bine ne faceți străduindu-ne să ne faceți rău, trăiți prea periculos și nu merită. Înapoiați, inculți, respingători, cu apucături medievale și frâne în calea progresului, cum ne caracterizați, atât de nevrednici cum suntem, noi formăm trupul Lui. Lepădându-vă de noi, și nu ratați prea multe ocazii, de El vă lepădați: ”Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine!” (Luca 10, 16). Abjurând credința creștină și dezicându-Vă de El, veți fi de acord că Vă aflați în primejdie.
Pretindeți că Dumnezeu se află în suflet și că nu aveți nevoie de Biserică, de preoți și de Taine. Nu, Dumnezeu nu trăiește în sufletele voastre, nu acel Dumnezeu. Voi sunteți locuiți de câte o fantomă, un produs al imaginației voastre, un idol domestic croit după chipul și asemănarea voastră care vă aprobă și vă încurajează patimile, viciile, egoismul, ura, vă menține triști, vă golește de frumusețe, vă înăcrește inimile, vă strică mintea. Arătarea pe care o invocați nu are nimic în comun cu Dumnezeul cel viu și adevărat pe care noi Îl cunoaștem pentru că ni S-a descoperit, cu Care ne conversăm în starea de rugăciune și alături de Care luăm masa în fiecare Duminică. Chiar ne disprețuiți într-atât încât să credeți că mergem doar de formă la Biserică, pentru că scrie în fișa postului sau pentru că nu avem ce face pe acasă?
Nu vă agonisiți păcate din cauza noastră. Ura dăunează grav sănătății mintale, scurtează nopțile și viețile, orbește mintea, întărâtă nervii, înfierbântă creierii, tulbură judecata, pustiește sufletul. Timpul trece prea iute, neputințele, regretele, despărțirile și moartea ne vor ajunge pe toți la un moment dat. Nu stăruiți vreme îndelungată în stare de aversiune și dispreț față de Hristos, nu nesocotiți jertfa Lui, nu-I disprețuiți cuvintele Lui și mediul în care El Se descoperă și Se dăruiește. Nu zăboviți prea mult departe de casă.
La cât bine ne faceți, meritați o soartă mai bună. Chiar credeți că merităm sacrificiul vostru?
Cu sinceritate,
Ai voștri rugători.