Cele mai bune roadePr. dr. Claudiu Băzăvan 27.09.2024
„...Și acriturile au rolul lor”
Un grădinar și-a pus în gând să cultive în grădina lui cele mai bune mere din lume. Fire hotărâtă, a colindat peste mări și țări după sămânța cea mai bună, a practicat altoiri și selecții artificiale și, după nenumărate încercări și mulți ani, a reușit într-un final să obțină mere neîntrecute la gust și frumusețe. Încântat peste măsură, i-a trimis vorbă prietenului său: „Să-ți faci timp să vii la mine ca să mănânci mere cum nu ai mai întâlnit în viața ta!” Prietenul i-a promis, dar nu a venit. I-a trimis din nou vorbă: „Prietene, vino să mănânci cele mai bune mere!” Dar prietenul iarăși s-a eschivat. L-a chemat încă o dată: „Vino la mine, am cele mai bune mere din lume, vreau să guști din ele!” De fiecare dată omul zicea că vine, dar nu venea. Grădinarul nostru întâi s-a mirat, pe urmă s-a întristat și apoi s-a supărat: „De ce nu vine? Îl credeam prietenul meu, cu el aveam de gând să împart cele mai gustoase mere, rodul muncii și al pasiunii mele. Mă voi duce să îi cer socoteală!” A dat buzna și l-a întrebat direct: „Să-mi spui fără înconjur: de ce nu vii la mine?” Prietenul s-a fâstâcit pe moment și neavând încotro, i-a spus: „Odată am trecut pe lângă grădina ta. Vântul scuturase câteva mere care stăteau împrăștiate pe drum, lângă gard. Știind că ai cultivat merele cele mai bune, m-am aplecat și am ridicat unul, cu gândul că mă voi desfăta. Dar când am mușcat din el, ce oroare! Oțet curat! Crede-mă, prietene, niciodată nu am gustat ceva mai oribil! Și-atunci mi-am dat seama că tu îți bați joc de oameni cu lăudăroșenia ta și că ești cultivatorul celor mai rele mere din lume!” Grădinarul a râs cu poftă. „Și tu ai căzut în capcană? Să-ți explic. Având un soi atât de ales în mijlocul grădinii, m-am lovit de următoarea problemă: cum să-mi feresc avuția de hoți și de puzderia de copii care mi-ar fi pustiit grădina? Atunci mi-a venit ideea să plantez în jurul gardului pomi cu fructe imposibil de mâncat. Cel care ar fi sărit peste gard, gustând din ele, s-ar fi scârbit și mi-ar fi lăsat în pace grădina. Și-acum hai cu mine să mănânci cele mai bune mere!” (după Richard Wurmbrand, „Îmbătat de dragoste”, Stephanus, 2017, p.79)
Pentru neaveniți și superficiali Biserica pare (uneori chiar așa și e) o instituție cu birocrație stufoasă și administrație găunoasă, cu dogme imuabile și ritualuri de neclintit, cu reguli fixe și de neînțeles, reprezentată deseori de inși rigizi și acri. Grădinarul a ridicat ziduri înalte și a sădit pomi cu roade acre împrejurul livezii, altfel prădătorii ar fi jefuit nestingheriți bunătate de roade.
Până și acriturile au rolul lor, uneori fără să își dea seama: păzesc grădina Domnului. Tâlharii, copiii la minte, răuvoitorii sau neaveniții care dau târcoale grădinii, lovindu-se de zidurile înalte și gustând doar din roade acre, pleacă încotro văd cu ochii, bombănind nemulțumiți. Desigur, și ei sunt chemați, dar deocamdată nu sunt apți să prețuiască, nu și-au antrenat îndeajuns gusturile, nu au inimi suficient de curate ca să-L vadă pe Dumnezeu și ca să se desfete din darurile Sale.
Dincolo de zidurile înalte și de poamele acre, Grădinarul din Ghetsimani Își cheamă prietenii Săi ca să îi răsfețe cu cele mai bune roade: cu Pâinea Care s-a coborât din cer, cu Apa cea Vie, cu Carnea și Sângele Său, cu tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.