„Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină!” (I Ioan, 1, 4)

Editorial

Răii necesariPr. dr. Claudiu Băzăvan 23.07.2021

Se înmulțesc și se întețesc atacurile împotriva Bisericii și a creștinilor. Un accident nefericit, un gest necugetat, un cuvânt neinspirat sunt încadrate în sfera faptelor abominabile și folosite instant ca muniție de război împotriva noastră. Defăimătorii așteaptă fremătând un pretext cât de mic pentru a-și alimenta ura, iar dacă nu se ivește, își aduc aminte sau inventează.

Paradoxal, condiția tot mai umilă de ”ciucă a bătăilor” în societate corespunde datelor Evangheliei și exigențelor  mântuirii. Istoria nu uită și nu minte: prigoana consolidează fundamentul Bisericii și întărește conștiința mărturisitorilor grație unui misterios resort susținut din interior de Hristos. Cei mai neînfricați mucenici din calendare au fost contemporani marilor persecutori. Dimpotrivă, liniștea îndelungată, pacea neclintită, confortul și privilegiile dăunează grav sănătății sufletești, moleșesc credința, adorm trezvia, înmoaie voința, sting entuziasmul mărturisitor.

citește articolul


Maran atha!Pr. dr. Claudiu Băzăvan 22.04.2021

Rândurile de mai jos au fost scrise în urmă cu un an, în perioada sinistră a închiderii bisericilor și a suspendării Paștilor ”până la noi ordine”. Le reproduc  mai jos ca să ne amintim ceea ce nu trebuie uitat vreodată și ca să prețuim mai mult vizita Celui ce abia așteaptă să revină în mijlocul nostru.

Altădată ne aflam cu toții în foișorul Cinei, convocați la marea întâlnire. Înaintea icoanelor Îi mărturiseam rătăcirile, necazurile, tristețile și spaimele. Știam că ori de câte ori Îl chemăm, nu întârzie să ne răspundă. Niciodată nu lipsea de la întâlnire. Poposea în mijlocul nostru și ne învăluia în emoție și  lumină. La fiecare Liturghie simțeam cum vine în mijlocul nostru, cum zăbovește în dreptul nostru, cum ne atinge inimile, cum ne șterge lacrimile. Simțeam că ne transmite putere și curaj, nădejde și pace. Coborând treptele locului de întâlnire, lumea ni se părea mai frumoasă, florile mai colorate și mai înmiresmate, chipurile oamenilor mai luminoase, cerul mai albastru pentru că între timp fuseserăm amprentați. Noi ieșeam cu El sau mai degrabă El ieșea cu noi în lume și pe toate le înfruntam împreună. Simțeam la nevoie umărul pe care să ne sprijinim frunțile obosite, mâna coborâtă protector pe creștetele noastre, brațul ferm de care să ne agățăm la vreme de înec. Când întunericul părea de nepătruns Îi întrevedeam chipul luminos, când murdăria lumii se prăvălea asupra noastră îi contemplam frumusețea, când asurziți de zgomotele lumii căutam refugiu îi auzeam vocea aproape șoptită. Când foamea și setea ne mistuiau sufletele Îl mâncam și Îl beam din potir.

citește articolul


Către vrăjmașii BisericiiPr. dr. Claudiu Băzăvan 17.02.2021

Dragii noștri,

Să nu vă mire formula de adresare, nici să o considerați folosită în zeflemea. Chiar ne străduim să luăm în serios îndemnul Mântuitorului (Matei 5, 44) de a vă iubi deși ne urâți, de a vă binecuvânta deși ne înjurați, de a rosti rugăciuni pentru voi deși ne batjocoriți și umiliți. Cu toate că nu ne este întotdeauna ușor să ne rugăm pentru voi, ne-ați devenit mai familiari decât vă imaginați și probabil decât vă doriți câtă vreme chipurile și vorbele voastre ne vin în minte ori de câte ori ajungem la enunțul ”și ne iartă greșelile precum și noi iertăm celor ce ne greșesc!”. Vă convine sau nu, ne convine sau nu, vă purtăm în noi ca pe niște răni deschise și ca pe o măsură a propriilor noastre greșeli.

citește articolul


Și dacă am greșit rugăciunea?Pr. dr. Claudiu Băzăvan 22.12.2020

Într-o povestire din Pateric se vorbește despre avva Ioan Kolobos (gr. ”cel pitic”) că, odată, l-a rugat pe Dumnezeu să îi smulgă patimile, devenind fără griji. S-a dus și i-a zis unui bătrân: ”Părinte, m-am liniștit, nu trebuie să mă mai războiesc cu nici o patimă!” Bătrânul îi zice: ”Du-te degrabă și roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea războiul înapoi, ca să-ți revină zdrobirea și smerenia pe care le aveai! Sufletul nu înaintează decât războindu-se!”. S-a rugat și, după ce a primit din nou războiul, nu mai cerea să-i fie luat. Acum zicea: ”Dă-mi, Doamne, răbdare în lupte!” (Patericul sau Apoftegmele Părinților din Pustiu, ediție de Cristian Bădiliță, Vremea, 2015, pp. 161-162).

De la începutul primăverii, răului i-a fost îngăduit să coboare pe pământ și să instaureze, în stilul caracteristic, frică, incertitudine, absurd, isterie, disperare și neputință. Lumea pare capturată de forțe iraționale și nimic nu prevestește o apropiată eliberare. Trepădușii iadului își fac de cap, devorând speranțe, zâmbete și îmbrățișări, stricând minți, pietrificând inimi, denaturând realitatea, înnegurând perspectiva. Oamenii caută răspunsuri și soluții, fără rezultate concrete. Depășite de gravitatea problemelor și măcinate de neîncrederea propriilor cetățeni, guvernele lumii nu pot împiedica degradarea tot mai alertă a siguranței sociale. Categorii profesionale sunt amenințate in corpore cu dispariția, numeroase firme cu falimentul și angajații lor cu sărăcia, sistemul sanitar se sufocă. Un fior rece străbate coloana vertebrală a lumii. Psalmistul se dovedește încă o dată fidel purtător de cuvânt al stării noastre de spirit: ”Că ne-ai smerit pe noi în loc de durere şi ne-a acoperit pe noi umbra morţii.” (Ps. 43, 21).

citește articolul


Către prieteni, la vremuri de încercarePr. dr. Claudiu Băzăvan 30.10.2020

Dragii mei,

Scriu aceste rânduri cu gândul la voi, cei care în diferite împrejurări mi-ați ieșit în calea vieții. Cu fiecare am petrecut minute, ceasuri, zile sau săptămâni adunate în spațiul sacru al bisericii, la scaunul de spovedanie, în casele voastre sau în călătorii memo-rabile. De atâtea ori am împărtășit bucurii și necazuri, împreună am râs și am plâns. Vă simt îngrijorați, triști, însingurați, copleșiți de un acut sen­timent al abandonului, căutând cu încordare sprijin și nădejde. Cum nu știu când ni se va îngădui să ne vedem față către față, să ne vorbim aievea și să ne îmbrățișăm strâns, vă trimit gândurile de mai jos, nădăjduind că vă vor folosi la refacerea moralului și la recuperarea bucuriei de a fi.

citește articolul