Un preot misionar din Africa le vorbea odată localnicilor despre dragostea Mântuitorului. Deodată, un bătrân care auzea pentru prima oară Evanghelia, sări în picioare și întrebă: ”Cu adevărat Iisus a suferit atâtea și a murit pentru noi?” ”Da, îi răspunse misionarul, acesta este adevărul!” Bătrânul întrebă din nou: ”S-au întâmplat toate lucrurile întocmai cum le spui? Ai fi în stare să juri că s-a întâmplat așa?” ”Da, lucrurile s-au petrecut întocmai!”, îl asigură misionarul. Atunci bătrânul spuse: ”O, dacă este așa, atunci voi, creștinii, nu aveți inimă –preotul rămăsese buimac – pentru că, într-un asemenea caz, n-ați putea vorbi despre o asemenea dragoste fără lacrimi! O, Iisuse, Tu, Dumnezeul creștinilor, dacă este adevărat numai jumătate din cele pe care slujitorul Tău le spune despre Tine, eu vreau să fiu ucenicul Tău!” Bătrânul s-a învrednicit mai târziu de o moarte de martir. A fost ucis de păgâni chiar în ziua Botezului, urcând la cer fără de păcat. (după Richard Wurmbrand, ”Cele 7 cuvinte de pe Cruce”, Stephanus, București, 2017).
Debutul perioadei Triodului coincide cu lansarea seriei de cursuri intensive despre Dumnezeu, despre om și despre lume pe care Biserica le predă până în ajunul Paștilor. În următoarele săptămâni devenim candidați la iluminare, învățăcei la școala pocăinței și a fericirii, a smereniei și a bunătății, a rugăciunii și a neprihănirii. Deși cursurile au caracter opțional, de frecventarea acestora depind în mare măsură cât de mult vom învia la final de drum și cât cer se va deschide în dreptul nostru la linia de sosire.
citește articolul
Se așezară în așa fel încât fiecare să vadă fața celuilalt. Nu se cunoșteau dinainte, dar acea voce stranie, mai frumoasă decât toate vocile auzite vreodată, îi vorbise fiecăruia despre misiunea încredințată lui și celorlalți doi. Nu știau exact timpul sau locul de întâlnire, se încredințaseră pur și simplu Duhului care îi ghidaseră din direcții opuse în acea parte a deșertului, aproape de ora înserării.
Capetele li se înclinară simultan, mâinile li se încrucișară pe piept și rostiră împreună această rugăciune de mulțumire: ”Tată a toate, Dumnezeule, ce avem aici de la Tine este. Primește mulțumirea noastră și ne binecuvintează și fie să facem pe mai departe voia Ta!” Odată cu ultimul cuvânt ridicară ochii și se uitară unul la celălalt cu uimire. Fiecare vorbise într-o limbă neauzită până atunci de ceilalți și totuși fiecare înțelesese perfect ce se spusese. Sufletele lor se înfiorară de emoție divină, căci prin acest miracol recunoscură Prezența divină.
citește articolul
Când un copil moare la fiecare cinci minute, când zilnic sunt raportate zeci și sute de morți în vreme ce fiecare tabără clamează noi performanțe militare, când suferința și absurdul cuprind milioane de oameni și siguranța întregii lumi este pusă în primejdie, un singur sentiment s-ar cuveni să ne domine: mila de toți și de toate!
Milă de copilul care nu încetează să o strige pe maică-sa dispărută sub ruinele casei.
citește articolul
Sala mare a teatrului era arhiplină. Din clipă în clipă avea să înceapă spectacolul anunțat cu multă vâlvă și gândit de comuniști ca o bătaie de joc la adresa Utreniei Paștilor și a ortodocșilor din localitate. De-a lungul întregii Săptămâni a Patimilor afișe imense și bătătoare la ochi fuseseră expuse în văzul tuturor, în cele mai aglomerate locuri ale orașului.
Slujba de înviere comunistă!
citește articolul
Cât ar fi noaptea de lungă sau de scurtă, dimineața este un nou început. Odată cu prima rază de soare reflectată pe fereastra dormitorului, odată cu primul gând, viața o ia de la capăt.
Dimineața vine ca o șansă de a lăsa în urmă căderile și tristețile și de a recupera totul. Orice dimineață vine cu speranță, cu un dram de entuziasm și cu impresia că nimic nu e pierdut, că totul redevine posibil. Dacă orice dimineață deschide o nouă perspectivă, darămite cea mai frumoasă dintre toate diminețile?
citește articolul
