CrucialPr. dr. Claudiu Băzăvan 30.09.2021

Am descoperit pictura alăturată în pridvorul bisericii de la schitul Prodromu, regăsind-o mai târziu, cu mici diferențe, în alte mănăstiri athonite și românești. Se numește sugestiv: ”Viața adevăratului călugăr”.

Protagonistul stă pe cruce, cu picioarele goale, mâinile întinse, ochii închiși, chipul luminat, absorbit de rugăciune. Nici piroane, nici funii nu îl fixează pe cruce, semn că și-a asumat nevoința de bunăvoie. Angajamentul pare să-i fi atras o mulțime de dușmani, căci din toate părțile este atacat violent de demoni furioși care îl împung cu lănci ascuțite, îl rănesc cu săgeți otrăvite, îi țintesc pieptul cu flinte. Din cadru nu lipsește niciun specialist al patimilor și căderilor omenești: duhul mândriei, al slavei deșarte, al mâhnirii, al iubirii de argint, al trândăviei, al îmbuibării, al curviei și alți iluștri întunecați s-au adunat ciopor ca să-i vină de hac bietului cuvios. În timp ce îl chinuie cu tot arsenalul din dotare, demonii strigă spumegând: ”Coboară-te de pe cruce! Coboară-te de pe cruce!” În tot acest timp călugărul nu îi bagă în seamă pe torționarii săi, nu se vaită de pe urma loviturilor primite, nu se înspăimântă, nici măcar nu tresare.

Crucea stă înfiptă în piatra smereniei, brațul din dreapta al crucii este însemnat cu ”ascultarea”, cel din stânga poartă pecetea ”curățeniei”, iar sus, deasupra capului ușor aplecat, este inscripționată mărturisirea de credință pe care viteazul ascet pare că o rostește neîncetat: ”Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!”. În mâini strânge câte o lumânare aprinsă, ca unul care transpune în viață cuvintele Mântuitorului: ”Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri!” (Matei 5, 16).

Pe piept monahul desfășoară o hârtie cu strigătul psalmistului: "Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele!" (Ps. 50, 11) Deasupra pântecelui reproduce îndemnul paulin: "Omorâți mădularele voastre, ale omului celui pământesc!" (Col. 3, 5). Dedesubt, la nivelul coapselor, afișează o altă luare de poziție inspirată de psalmi: ”Genunchii mei au slăbit de post!” (Ps. 108, 23). Mai jos, în dreptul gambelor, redă un nou imbold al apostolului: "Gătiți picioarele voastre pentru Evanghelia păcii!" (Efes. 6, 15). Sus, deasupra laturii orizontale a crucii, mărturisește angajamentul său existențial: "Mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în crucea Domnului." (Gal. 6, 14)

Încleștarea atinge cote maxime. În stânga imaginii o namilă întunecată își deschide larg gura din care scuipă foc, pregătită să-l înghită pe călugăr. Un demon trage din răsputeri un lanț legat de baza crucii, doar doar îl va clătina pe bravul ascet, în vreme ce un alt duh necurat scoate din tolbă o nouă săgeată otrăvită cu care se pregătește să-i străpungă trupul. Deși raportul de forțe îl dezavantajează clar, luptătorul rămâne neclintit pe poziția sa. Proptit și mai temeinic pe piatra smereniei, prins și mai zdravăn de cruce prin ascultare și curățenie, adâncit în rugăciune, el însuși pare să fi devenit o cruce vie. În partea de sus a frescei, înconjurat de îngeri și iradiind lumină, Mântuitorul se apropie de mucenic purtând în mâna dreaptă o coroană, iar în cea stângă o cunună de flori.

În imaginea prezentată nu este vorba, desigur, doar despre paradigma monahală. Călugărul (gr. kalos geros, adică ”bătrân frumos”) de pe cruce reprezintă un reper pentru ceea ce oricare dintre noi, cei asimilați morții și Învierii lui Hristos, este chemat și capabil să devină: ostaș al lui Hristos (expresie folosită de sfântul Pavel în II Tim. 2, 3 și reprodusă în taina Botezului), angrenat în lupta pe viață și pe moarte împotriva întunecatelor patimi care îi frâng aspirațiile înalte și îi anulează vocația luminii. Cel care nu luptă a fost deja învins. Trimful decadenței și al absurdului din zilele noastre se justifică în mare măsură prin abandonarea Crucii și învoiala cu dușmanul.

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Ca atunci, și acum: ”…cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Cor, 1, 18).

La vremuri de cumpănă, când toate o iau razna și pământul se clatină cu noi cu tot, când nebunii pozează în salvatori și impostorii sunt proclamați eroi, drumul crucii reprezintă soluția. Singura soluție, judecând după atitudinea intransigentă a luptătorului din imagine.

 

De același autor