„Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină!” (I Ioan, 1, 4)

Cultul boilorPr. dr. Claudiu Băzăvan 22.05.2017

“Nimeni nu poate să slujească la doi domni!” (Matei 6, 24)

Dintotdeauna şi aproape pretudin­deni boul a fost ţinut la mare cinste. Trudnic şi răbdător, blând şi puter­nic, boul i-a slujit omului secole de-a rândul, fără să îl dezamăgească. Dat exemplu de de­votament în Scriptură (Isaia 1,3) şi evocat în două rânduri de Mântuitorul (Luca 13, 15, 14, 5), boul era sacrificat şi oferit ca jertfă sa­cră de către evrei, era venerat de către egip­teni, asociat cultului fertilităţii de către daci - de unde şi capul de bour de pe vechea stemă a Moldovei, dar şi obiceiul boului „înstruţat” din ziua de Rusalii care încă se păstrează în satele transilvane.

Omagierea de odinioară a boilor pare să-şi fi găsit în zilele noastre mediul prielnic de supravieţuire şi dezvoltare, dar şi iluştri susţinători. Acestora le revine meritul incon­testabil de a fi recuperat şi adaptat vechiul cult al boilor propriilor interese şi ambiţii. Cu aceeaşi râvnă cu care vechii egipteni ve­nerau zeul bou numit Apis, cu aceeaşi ardoa­re cu care evreii ţopăiu în jurul viţelului de aur (Ieşire, capitolul 32), cu cel puţin aceeaşi evlavie cu care indienii tratează şi în prezent vacile sacre, în aproape toate mediile profe­sionale din România se celebrează astăzi cu succes cultul boului la locul de muncă. Din motive lesne de înţeles.

Boul de serviciu este blând şi ascul­tător. Lipsit de dileme existenţiale, el trage consecvent la jugul Stăpânului. Nu se plânge, nu bombăne, nu participă la proteste şi gre­ve, nu se organizează în sindicate. La ce bun? Cauza boului nu poate fi reprezentată în nici un fel, stăpânii cunosc cel mai bine nevoile rumegătoarelor. Un eventual şi puţin pro­babil protest echivalează cu încălcarea fla­grantă a codul deontologic bovin şi ar atrage după sine excluderea din cireadă a vitei ne­supuse.

Boul nu gândeşte. Nu are nevoie să gândească. Deşi posedă un cap de dimensi­uni apreciabile, boului nu îi foloseşte creie­rul decât atât cât să îndeplinească ordinele stăpânului. Excesul de gândire îi poate dău­na grav bietului dobitoc! Boul să tragă la jug, restul nu îl priveşte!

Boul de serviciu nu comentează. Sin­gurele comentarii, luări de poziţie, discur­suri, comunicate de presă şi în general sin­gurele judecăţi de valoare aparţin stăpâni­lor. Numai cuvântul şefilor contează, ei sunt singurii calificaţi şi autorizaţi să vorbească. Boul doar exprimă voia Stăpânului şi numai dacă Stăpânul îi dă voie. Indiferent de îm­prejurare, dobitocului îi va fi mai de folos să tacă. Boul face totuşi parte din lumea necu­vântătoarelor!

Boul nu are iniţiative. Doar Stăpânii au dreptul la iniţiative. Boului i se recoman­dă să nu aibă idei sau, dacă se întâmplă să îi treacă ceva prin căpăţână, să ţină pentru el. O eventuală iniţiativă, în general nedorită, a vreunui bou va fi imediat supusă judecăţii Stăpânului şi îndeplinită în termenii şi sub stricta supraveghere a acestuia. Dacă acea iniţiativă eşuează, boul este de vină, evident. La ce să te aştepţi de la un bou? Dacă iniţia­tiva se dovedeşte un succes, meritele îi apar­ţin exclusiv Stăpânului.

Boul nu are îndoieli. Nici asupra sta­tutului său în societate, nici asupra vocaţiei sale, cu atât mai puţin asupra proprietarului său. Cuvântul Stăpânului este literă de lege, chiar dacă pentru oricine altcineva afară de bou, este absurd sau stupid. Boul nu se îndo­ieşte niciodată, doar se încovoaie uneori sub greutăţile impuse de Stăpân. Nimic nefiresc condiţiei de bou.

Boul nu are frământări de conştiinţă. Singura lui grijă este satisfacţia Stăpânului. Nu contează poverile absurde şi sarcinile imorale. Până şi păcatele grele faţă de Dum­nezeu şi faţă de semeni par copilării pe lângă greşeala faţă de Stăpân. Toate îi sunt iertate boului afară de păcatul abominabil al neas­cultării. Boul trebuie să ştie de Stăpân şi să se teamă. Istoria religiilor abundă în boi sa­crificaţi! Dar câtă vreme se poartă în duhul supunerii faţă de Stăpân nu e nevoie să se îngrijoreze, poate rumega liniştit.

Boul nu are idealuri şi nici visuri. El va renunţa la propriile dorinţe şi se va înhă­ma la punerea în operă a idealurilor Stăpâ­nului, va susţine necondiţionat obiectivele şefului, şi le va însuşi ca şi cum ar fi ale sale, chiar se va ruga pentru împlinirea lor. Boul, prin natura sa, a fost castrat dinadins pentru a renunţa la propriile dorinţe.

Dacă boul îşi va respecta propria sta­re, dacă se va supune necondiţionat, dacă se va lepăda de propriile idealuri şi visuri ca de satana, dacă se va considera privilegiat că trage la jugul Stăpânului, atunci va fi răsplă­tit de Stăpân cu un staul mai mare şi mai mo­dern, cu nutreţ de calitate superioară, cu o diplomă şi cu titlul onorific de „bou fruntaş”, „bou model” sau, supremă onoare, de „Mare Bou”.

Dacă, din contră, un bou va îndrăzni să gândească, să comenteze, să se îndoias­că, să ia iniţiative, să se lase bântuit de idei, altele decât ale Stăpânului, s-ar descalifica lamentabil, şi-ar dezonora tagma boilor şi va suporta consecinţele. Un bou emancipat nu poate fi tolerat, aşadar va fi sacrificat. La urma urmei, ce mare pagubă un simplu bou?

Stăpânii acestei lumi îşi doresc să de­venim cu toţii boii propriilor ambiţii nemă­surate. Dacă nu vom accepta condiţia bovină, ne pândeşte riscul sacrificiului. Mântuitorul a prevăzut această situaţie în care, fără voia noastră, ne aflăm şi ne încurajează: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10, 28). Altfel spus, nu se cuvine să abordăm viaţa de-a-n boulea.

De același autor