Floarea de primăvară și mirosul de hoitPr. dr. Claudiu Băzăvan 04.04.2018
”Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8, 12)
Nu fără tâlc duminica premergătoare Învierii se cheamă ... „a florilor” și nu fără sens în vinerea patimilor sărutăm icoana punerii în mormânt și trecem pe sub aceasta, lăsând pe trupul Celui răstignit câteva fire de zambile, narcise sau garoafe. La lecția despre Înviere, floarea îl surclasează net pe cel mai iscusit dintre predicatori, câtă vreme firava plantă tocmai a aplicat aievea învierea asupra sa, în vreme ce vorbitorul se străduiește de regulă să aplice Învierea asupra celorlalți, motiv pentru care, uneori, cuvintele lui - despre Înviere, nu despre altceva - sună a doagă și emană miros de hoit.
Floarea de primăvară a zăbovit timp îndelungat sub pământ, în întuneric și frig. A venit gerul, a căzut zăpada, apoi vremea s-a încălzit pentru câteva zile, după care, în mod neașteptat, au revenit gerul și zăpada. Nu îi va fi fost deloc ușor firavei plante să supraviețuiască și apoi să iasă la suprafață. Distanța de 10 sau 15 cm de la rădăcină până la corolă a însemnat pentru plăpânda floare un drum lung și anevoios, nu lipsit de pericole. Dar ea a crezut în destinul său de mesageră a Învierii și a așteptat cuminte și răbdătoare momentul prielnic să se ridice din pământ. Iar când primăvara a binevoit în sfârșit să se instaleze, floarea a țâșnit din pământ în căutarea soarelui, s-a ridicat spre lumină și, când a găsit-o, și-a deschis corola, umplând grădina, parcul, lumea de culoare, parfum și frumusețe.
Omul care nu aude sau se face că nu aude chemarea de a tinde spre Lumină rămâne în beznă, uscăciune și moarte. El nu crește deoarece nu vrea sau poate nici măcar nu știe că poartă în sine vocația luminii; nu se deschide, nu se bucură și nu bucură pe nimeni. Omul care nu tinde spre lumină eșuează lamentabil. Sfântul Ioan, semnatarul Evangheliei care se rostește la Liturghia Învierii, îi atribuie Mântuitorului sfâșietoarele cuvinte: „Aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească!” (Ioan 3, 19, 20). Altfel spus, Iisus a constatat cu mare mâhnire că nu toată lumea ia în seamă florile.
Aducem flori la biserică și ni le oferim unii altora pentru că ne dorim cu ardoare să fim asemenea lor: frumusețe, puritate, sărbătoare, înviere aplicată. Veniți de luați lumină! Florile ne-au luat-o iarăși înainte.