Frământări în Biserică Pr. dr. Claudiu Băzăvan 06.08.2016

Pregătit cu atâta minuţiozitate  încât cei care l-au iniţiat au trecut de mult în lumea celor drepţi, Marele Sinod desfăşurat între 18 şi 26 iunie în Creta a pus la grea încercare lumea ortodoxă. În zadar s-a străduit Patriarhul Ecumenic să-i adune pe sinodali pe ţărmul Mediteranei, într-un cadru de vis numai bun pentru decizii inspirate. Nu a fost chip! Mitrele patriarhale şi-au exhibat resentimentele, frustrările şi vanităţile.

Secole la rând le-am reproşat catolicilor că au concentrat autoritatea Bisericii în mâna unei singure persoane, titularul scaunului episcopal de la Roma, lăudându-ne că la noi sinodul, inspirat de Duhul Sfânt, conduce Biserica. Nu am vrut să recunoaştem că în Ortodoxie nu avem papă, ci papi, câte unul în fiecare capitală de ţară cu populaţie majoritar ortodoxă. Orice încercare de a aduna la un loc atâtea înalte feţe bisericeşti presupune riscuri neprevăzute.

sinodul din cretaCe dezolant! În credinţa drepslăvitoare, unde cea dintâi virtute proclamată este dragostea, conducătorii bisericilor nu sunt în stare nici măcar să se întâlnească sub acelaşi acoperiş! Roşi de vanităţi personale sau naţionale, mai bântuiţi de tenebrele istoriei decât animaţi de efervescenţa Duhului, înalţii prelaţi au arătat lumii faţa tristă a Ortodoxiei, o instituţie sfâşiată de mărunte interese omeneşti. Unii au refuzat ostentativ să participe, invocând motive de ordin procedural (sic!) sau aruncându-şi reproşuri fără nici o legătură cu miza Sinodului. Biserica Sârbă, de pildă, a refuzat până în ultimul moment să participe la Sinod pe motiv că Biserica Ortodoxă Română a înfiinţat o episcopie paralelă în Valea Timocului! De parcă asta este marea problemă a Ortodoxiei!

Aşa se face că Marele Sinod Pan-Ortodox, promovat trufaş ca al VIII-lea Sinod Ecumenic, s-a văzut lipsit de prezenţa Bisericilor Rusiei, Antiohiei, Georgiei şi Bulgariei, transformându-se peste noapte într-un inedit simpozion.

Cum era de aşteptat, la scurt timp după încheierea lucrărilor,  controversele s-au intensificat. Vladimir Legoyda, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ruse, a declarat: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât că Sinodul ce a avut loc la Creta [observaţi că sfinţenia este prezentată drept apanajul exclusiv al Sinodului Rus… -n.n.) nu poate fi privit drept unul panortodox, iar documentele aprobate nu pot fi privite drept exprimând un consens panortodox”.  Acuzat de apropiere excesivă faţă de romano-catolici, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului declara într-un interviu acordat publicaţiei "La Repubblica" pe marginea recentului eveniment din Creta că aceia care doresc să fie întrerupt dialogul cu alți creștini îi fac "o deosebită plăcere diavolului". Unii episcopi  participanţi, la întoarcerea în ţară, au fost admonestaţi de credincioşi. În România s-a lansat site-ul denumit sugestiv  sinodultâlhăresc.tk. După propriile declaraţii, unii monahi au întrerupt arbitrar pomenirea ierarhilor. Inamicii Ortodoxiei exultă: un eveniment dedicat unităţii ortodoxe, cel mai bun prilej de dihonie şi schismă!

Frapant este că înverșunaţii critici nu par a fi parcurs cele opt documente oficiale ale Sinodului (disponibile pe basilica.ro), poate prea lungi şi prea complicate pentru gustul lor. Dovadă că acuzele nu privesc conţinutul documentelor, ci mai degrabă simpla prezenţă a anumitor ierarhi la întâlnirea din Creta, considerată drept locul unde s-a trădat Ortodoxia. „A participat la sinod? E eretic!”

Să le amintim neobosiţilor contestatari că Mântuitorul s-a făcut vinovat de întâlniri mult mai dubioase: se întreţinea frecvent cu inşi de o moralitate îndoielnică, încât fariseii Îl caracterizau        „ mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor” (Matei 11, 19). De parcă nu s-ar fi compromis îndeajuns, Iisus vizita adeseori ţinuturi locuite de păgâni, nu a pregetat să stea de vorbă cu samarineanca, nici nu a ezitat să vindece pe fiica canaanencei şi pe slujitorul sutaşului roman. A reuşit în acest fel să asmută împotriva sa pudoarea formală şi naţionalismul însetat de sânge al autorităţii religioase evreieşti: “Mai de folos este să moară un om decât să piară tot neamul!” (Ioan 11, 50), se pronunţă scurt şi concis marele arhiereu Caiafa.

Dacă Mântuitorul Hristos, cel mai neprihănit dintre toţi, a găsit de cuviinţă să stea de vorbă, să mănânce şi să bea alături de păcătoşi şi de păgâni, de unde această reţinere a Preafericiţilor şi Preasfinţiţilor  de a se întâlni  cu fraţii de aceeaşi credinţă, cu care împart aceeaşi schimă monahală, aceeaşi treaptă a arhieriei şi aceeaşi vocaţie a slujirii Celui Care S-a jertfit pentru toţi? Şi de unde această pornire de mărturisire a credinţei cu ură şi ameninţări la adresa celor de alte confesiuni?

Departe de a-şi fi atins scopul, Sinodul din Creta a amorsat tensiuni mai vechi ale Ortodoxiei. Rămân documentele oficiale care pot constitui baza unor viitoare discuţii între arhierei, dacă aceştia  vor lăsa deoparte orgoliile şi interesele mărunte şi vor binevoi să se întâlnească “în Duh şi Adevăr”. Lumea de azi, scufundată în secularism şi ameninţată de extremismul islamic, are nevoie disperată de o Biserică Ortodoxă unită, articulată şi inspirată, nu de chiţibuşuri procedurale.

De același autor