Instrucțiuni de zbor adresate cititorului meu Pr. dr. Claudiu Băzăvan 18.09.2019
Un aeroplan încerca să decoleze de pe un câmp denivelat și prost cosit. La scenă asistau câțiva curioși care așteptau să vadă dacă pilotul va fi în stare să desprindă aparatul de solul puțin favorabil și care pufneau în râs ori de câte ori aeroplanul întâlnea în cale câte un hop. La drept vorbind, văzând ce spasmodic se deplasa aeroplanul pe terenul accidentat, nimeni nu se aștepta să zboare. Rulând cu viteză tot mai mare, hopurile devenea tot mai amenințătoare; avionul părea că urmează să se dezmembreze, iar la un dâmb mai înalt era cât pe ce să se răstoarne. Și deodată, când nimeni nu se mai aștepta - ce fericire! -aparatul s-a desprins de pământ și și-a luat zborul; iar pentru aviator nu au mai existat nici câmp cu movilițe, nici hopuri amenințătoare, nici spectatori ditrându-se pe seama lui, ci numai cerul, cu nori imaculați care se întindeau spre el, și pământul pestriț, ca din petice, sub aripi.
De puțină vreme te-ai angajat pe un nou drum, delimitat precis de două date ale anului (1 septembrie, respectiv 31 august), între care ești chemat să urci. Cea dintâi care îți iese în întâmpinare este maica Domnului, ca o asigurare că te afli pe drumul cel bun, ca și cum ți-ar spune: ”Vino cu mine, te voi conduce la Fiul meu, vom trăi împreună aceeași experiență, vom urca împreună către cer!” Păstrând terminologia aeronautică, Maica Domnului îți este primul și cel mai priceput instructor de zbor.
Continuând drumul, foarte curând întâlnești praznicul Înălțării Sfintei Cruci, precedat de o Duminică în care ți se vorbește despre Cruce, urmat de o Duminică în care se aprofundează teologia Crucii și de alte câteva zile dedicate Crucii. Deși justificată din punct de vedere istoric – la 14 septembrie 326, Patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălțat în mod solemn Crucea autentică a Mântuitorului, descoperită în mod proniator datorită Sfintei Împărătese Elena- la Liturghia praznicului vei auzi Evanghelia judecății, pătimirilor, agoniei și morții lui Iisus (Ioan 9, 6-11, 13-20, 25-28, 31-35). Jertfa lui Hristos îți este pusă înainte, la început de drum, ca să înțelegi de ce merită să îți asumi strădania urcușului. Zăbovind o vreme în dreptul Crucii pe care zace răstignit, vei vedea înspăimântat trupul chircit de durere, piroanele care Îi sfredelesc mâinile și picioarele, sângele țâșnind din răni, vei auzi poate gemetele Lui sau cuvintele abia îngăimate către Tatăl: ”Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” (Luca 23, 34) sau plânsetul Mamei Sale. O lecție teribilă, scrisă cu sânge și lacrimi, îți este predată încă o dată: Dumnezeu s-a făcut carne ca să îți dea Duh, S-a făcut slab ca să îți dea putere, a suferit ca să dea sens suferinței tale, a venit pe pământ ca să îți redea Cerul, Și-a asumat tristețea ta ca să îți redea bucuria, a preluat disperarea ta ca să îți dea speranța, a murit ca să îți dea viață.
”Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze. Că tot cel ce va voi să-și scape sufletul, îl va pierde, iar cel ce-și va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă își pierde sufletul? Sau ce ar putea omul să dea în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va rușina de mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, de acela și Fiul Omului se va rușina când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri.” (Marcu 8, 35-38). Cuvinte definitive, reformulate ca să înțelegi cine ești, al cui ești, de unde vii, ce ai făcut și ce ai de făcut cu viața ta.
Te invit, așadar, la zbor! Mi se pare că, în imaginea cu aeroplanul decolând de pe terenul accidentat, văd simbolul felului în care trebuie să decurgă viața: alergi în viață cu o slabă speranță că îți vei lua zborul și toți se uită la tine cu îndoială și cu milă în cel mai bun caz, fără să te înțeleagă. dar tu îți iei zborul spre cer și de sus, ei toți îți par a fi niște puncte, nu pentru că s-au micșorat într-o clipă, ci pentru că, văzuți de sus, devin mici. Tu zbori în direcția luminii, în direcția aleasă de tine, pe traiectoria desenată de Cel care a coborât din cer pe pământ, ca apoi să zboare cu pământul spre cer. Cei de jos te pot admira, te pot invidia sau disprețui, dar ei nu pot schimba nimic, pentru că tu ai cunoscut fascinația zborului, atracția înălțimilor, ai devenit dependent de Cer; pentru că tu l-ai cunoscut pe Dumnezeu și nimeni nu-ți poate lua această fericire!
Te conjur să zbori! La sol vei te vei lovi de bariere, gropi, dâmburi, fundături, prăpăstii, hăuri. Nu înceta să îți menții rulajul optim pentru decolarea spre Cer, la adăpost de răutăți, patimi, nonsens, urâțenie, în bătaia Luminii neînserate!
*Rânduri inspirate de Evgheni Vodolazkin și romanul său ”Aviatorul” (Humanitas, 2016)