Nimic altcevaPr. dr. Claudiu Băzăvan 26.10.2023
Când un copil moare la fiecare cinci minute, când zilnic sunt raportate zeci și sute de morți în vreme ce fiecare tabără clamează noi performanțe militare, când suferința și absurdul cuprind milioane de oameni și siguranța întregii lumi este pusă în primejdie, un singur sentiment s-ar cuveni să ne domine: mila de toți și de toate!
Milă de copilul care nu încetează să o strige pe maică-sa dispărută sub ruinele casei.
Milă față de urletele femeilor și ale bărbaților care își scot pruncii striviți de sub dărâmături.
Milă nesfârșită față de mama spintecată și pruncul înjunghiat în pântece.
Milă de creștinii omorâți în biserică în timp ce se rugau cu privirile ațintite la icoana Preacuratei.
Milă de mamele care scriu cu cerneală neagră numele copiilor pe picioarele acestora, pentru a-i recunoaște în caz că devin cadavre.
Milă de tânăra care la morgă își descoperă numele scris din greșeală pe cearșaful alb sub care zace trupul neînsuflețit al soră-sii;
Milă de răniții aduși la urgențe cu puțin timp înainte ca spitalul să fie aruncat în aer.
Milă de pruncii care se nasc printre trupuri neînsuflețite.
Milă față de medicii epuizați care văd mai mulți morți decât vii.
Milă față de soldatul care pleacă entuziast la război și care, fără să știe, își îmbrățișează iubita și copilul pentru ultima dată.
Milă de sutele de mii de pribegi care și-au lăsat casele, grădinile și mormintele familiilor, torturați de gândul că nu le vor mai vedea vreodată.
Milă de măgărușul înnebunit de foame și de spaimă care trage după el o căruță cu oameni la fel de înnebuniți.
Milă față de jucăriile abandonate.
Milă față de cei care caută prin gunoaie ceva comestibil.
Milă de copiii care se roagă să li se întoarcă acasă părinții plecați la război.
Milă de părinții ai căror fii au plecat pe frontul de luptă și pe care nu îi vor mai vedea decât în fotografii.
Milă de bunicii luați ostatici împreună cu nepoții lor.
Milă de bătrâna care, după 10 zile de captivitate, găsește resurse de bunătate ca să îi mulțumească teroristului pentru un biscuit și un ceai cald.
Milă față de cei uciși, a căror singură vină este că s-au nimerit la locul nepotrivit, în vremuri nebune și în sânul unui neam dușmănit de altul.
Milă față de oamenii care se ucid pentru că unii mai puternici și vicleni așa i-au învățat.
Milă și față de cei care găsesc și în nenorocire motive de amuzament și bășcălie.
Milă față de cei morți, milă față de cei vii, evrei, musulmani și creștini, în egală măsură oameni, făpturi create de același Dumnezeu iubitor.
Milă pentru zâmbetele și îmbrățișările care nu se vor mai repeta, pentru cuvintele care nu se vor mai rosti, pentru cântecele care nu se vor mai cânta, pentru diminețile care nu mai aduc un nou început, pentru nopțile în care doar bombele mai luminează cerul.
Milă pentru oamenii care nu au fost învățați că viața le-a fost dăruită să se bucure împreună pe același pământ și sub același cer de razele soarelui, de strălucirea lunii, de flori, de păsări, de cântece, de rugăciuni. Milă că nu au cunoscut bucuria de a fi buni și smeriți, că nu au descoperit mulțimea binecuvântărilor din viața lor. Milă și pentru aceia care s-au păcălit crezând că o carte, o religie, o lege, un partid sau un teritoriu prețuiesc mai mult decât viața și care nu au înțeles că singură dragostea poate da vieții sens.
Doamne, păzește! ca opiniile sau scenariile să sufoce și furia sau spaima să ia locul singurei reacții omenești normale în aceste vremuri nebune. ”Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9, 13)...nici dezbateri, nici judecăți, nimic altceva...