Sfântul care s-a ascuns puținPr. dr. Claudiu Băzăvan 23.05.2019
Nu am înțeles pe moment confuzia unei doamne care, spre finalul iernii, m-a întrebat dacă în acest an își poate serba onomastica. Verificând calendarul bisericesc, am devenit eu însumi confuz când nu l-am mai găsit pe Sfântul Gheorghe la locul și la timpul lui. În dimineața zilei care în mod obișnuit îl avea protagonist pe Marele Mucenic, primeam de la o altă (ne)sărbătorită următorul mesaj: „Astăzi, ca și în anii trecuți, ar fi trebuit să îmi sărbătoresc ziua numelui. Știu că nu se sărbătorește și că slujba se ține pe 29 aprilie, a doua zi de Sfântul Paște, dar aș vrea să știu dacă e păcat să mi se ureze căldurosul La mulți ani!” O altă persoană m-a întrebat dacă anul viitor sfântul său ocrotitor se va sărbători tot pe 29 aprilie (!) Cea mai tranșantă reacție a avut-o un domn indignat care mi-a aruncat în față următoarele vorbe: „Părinte, ne-au furat Sfântul!!”
Nedumerirea/nemulțumirea oamenilor pleacă de la un fapt fără precedent în calendarul Bisericii Ortodoxe Române: „Purtătorul de Biruință” nu este menționat ca atare pe 23 aprilie, dată la care în anul 303 i s-a tăiat capul la porunca și în prezența împăratului roman Dioclețian. Este adevărat că ziua Sfântului s-a nimerit în marțea din Săptămâna Patimilor, dar până în acest an ori de câte ori data de 23
aprilie ar fi căzut în această perioadă, Sfântul Gheorghe era trecut la locul și la timpul său, cu mențiunea că slujba de prăznuire se săvârșește fie în Duminica Floriilor, fie a doua zi de Paști. De această dată, Sinodul B.O.R. a decis ca Sfântul însuși să dispară din ziua sa obișnuită pentru ca să apară șase zile mai târziu, pe 29 aprilie, a doua zi de Paști. De aici oarece tulburare…
Argumentul celor care au decis mutarea Sfântului este că o sărbătoare atât de importantă nu se integrează în specificul Săptămânii Mari, o perioadă de post aspru, meditație și intensă primenire sufletească pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Argumentul pare cât se poate de rezonabil. Totuși, nu era suficientă decalarea slujbei de prăznuire a Sfântului, ca și în anii precedenți? Era necesară dispariția Sfântului Gheorghe din calendar pentru aproape o săptămână? Cum se explică apoi faptul că sfântul Mucenic Valerie, prăznuit tot pe 23 aprilie, a rămas consemnat ca atare, iar sfinți precum Apostolul și Evanghelistul Marcu și Simeon, ruda Domnului, au rămas neclintiți de la locurile lor, fără să fie deranjați de Joia Mare, respectiv Sâmbăta Mare? Acești sfinți și ceilalți menționați în sinaxarul Săptămânii Mari (nu mai puțin de 14!) se pretează mai bine decât Sfântul Gheorghe atmosferei sumbre a postului?
În Minologiul sau Sinaxarul cuprins în Tipicul Sfântului Sava, lucrare din secolele XIIXIII, de căpătâi când vine vorba de rânduiala liturgică, Sfântul Gheorghe este trecut, ferm și accentuat, pe 23 aprilie, iar la descrierea slujbei se precizează: „dacă se va întâmpla Sfântul și Marele Mucenic Gheorghe în Sfânta și Marea Vineri sau în Sfânta și Marea Sâmbătă sau chiar în ziua Paștilor, slujba lui se cântă în ziua de Luni a săptămânii luminate împreună cu slujba zilei.”
Rațiunea cea mai probabilă a hotărârii sinodale a fost îngrijorarea (mai mare decât în anii precedenți) ca nu cumva a doua zi din Săptămâna Patimilor să fie denaturată de o parte din cei aproape un milion de sărbătoriți. S-a considerat că după Paști veselia nu va fi umbrită de post și nevoință, iar grătarele vor putea sfârâi fără mustrări de conștiință.
În realitate numai credincioșii practicanți - minoritari, după cum în sfârșit ne-am lămurit, iau în serios calendarul și regulile acestuia. Celorlalți puțin le pasă de normele și recomandările bisericești: încă nu s-au stins ecourile grandioasei nunți a celor doi cunoscuți politicieni din Dolj (ea fost ministru, el actual senator) care au găsit de cuviință să organizeze petrecerea fix în toiul Postului Mare. Ne convine sau nu, românii încing grătare cu sau fără binecuvântarea Sfântului Sinod. Și, oricum, nu prin restricții alimentare și interdicții comportamentale sunt întorși oamenii la credință. Pentru cei indiferenți și pentru creștinii de formă decizia Sfântului Sinod este aproape inutilă.
Altfel, creștinii practicanți și oamenii de bun simț nu obișnuiesc să dea petreceri în Săptămâna Patimilor, că se numesc Gheorghe, Georgiana, Valerie, Marcu sau Simeon. Aceștia își invită rudele și prietenii la o masă cu pește, în Duminica Floriilor sau la o masă cu ouă roșii și friptură în Săptămâna luminată. Și pentru aceștia hotărârea Sfântului Sinod este de prisos.
Încă un aspect: dacă Biserica Ortodoxă Română, împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe, ar respecta calendarul nou și în privința datei Paștelui (nu pe cel vechi, aflat cu 13 zile în urmă), atunci 23 aprilie ar cădea în general după Paști. În următorii douăzeci de ani, bunăoară, după calendarul valabil în Biserica Romano-Catolică, Sfântul Gheorghe va cădea în perioada Postului o singură dată, iar la ortodocși de 9 ori, așadar aproape o dată la doi ani. Marele Mucenic pare să fie, împreună cu toți protejații săi, victimă colaterală a neputinței ierarhilor ortodocși de a rezolva chestiunea calendarului. Cum subiectul nu pare să figureze pe agendele oficiale ale Bisericilor Ortodoxe, mult prea autocefale ca să găsească un consens, vom avea prilejul să discutăm despre calendar, cu îngăduința Celui de Sus, până la adânci bătrâneți și, foarte probabil, comentariile pe această temă ne vor supraviețui.
Cum hotărârile sinodale nu se discută, ci se aplică neîntârziat și pe termen nedeterminat, este de așteptat ca în următorii ani Sfântul Gheorghe să dispară din nou de la locul său din calendar și să apară pe 25 aprilie în 2022 și 2033, pe 29 în 2030, pe 30 în 2035, pe 26 în 2038. Marele Mucenic va fi consacrat astfel ca primul sfânt mobil din calendar, care se ascunde din când în când pentru o vreme ca să apară, așa cum îi stă bine, mai strălucitor în Lumina Învierii.