Trei îngeriPr. dr. Claudiu Băzăvan 16.02.2022

Amenințarea războiului ne dă frisoane, molima continuă să măture destine, facturile ne lovesc în moalele capului, forțe absurde par să fi luat în stăpânire lumea și să rânjească pe seama tristeților noastre. Când firescul vieții este suspendat și demonii dihoniei,  confuziei și tristeții întunecă minți și devorează inimi, pentru a supraviețui avem nevoie de aliați redutabili. Nu mă gândesc, se înțelege, la trupele NATO sau la alți parteneri politici și militari ai statului. Dacă istoria se repetă, și întotdeauna se repetă, bătându-și joc de indolența fiecărei generații, contăm exact atât cât arată cântarul marilor interese, nici un gram în plus. Prietenia, altruismul, dragostea, rugăciunile nu își găsesc loc la masa avizilor negociatori. Din când în când ne-ar ajuta amintirea șervețelului mâzgălit în octombrie 1944 pe care cei doi parteneri de război (și de pahar), Churchill și Stalin, și-au împărțit estul Europei, hotărând, fără lacrimi și regrete, soarta a zeci de milioane de oameni.

Am în vedere adevărații prieteni, aceia care niciodată nu dezamăgesc, pe care te poți bizui în orice clipă și în orice împrejurare, credincioși aliați din prima și până în ultima zi, deși îi nedreptățim crunt prin indiferența noastră. Crescuți într-o cultură de tip entertainment, trași în banda acestui timp, captivi ai propriei suficiențe, nu îi simțim, nu îi vedem, nu îi auzim, uităm pur și simplu că se află prin preajmă nerăbdători să audă o chemare, nespus de bucuroși să sară în ajutor cu un gând bun, o mângâiere, o aripă ocrotitoare. ”Limpezi precum cristalul și fără greșeală, netulburați de  îndoială sau teamă, nici bărbat nici femeie, ei sunt frumusețe, iubire, viață și acțiuni.” (Maica Alexandra-Principesa Ileana a României, ”Sfinții Îngeri”, Anastasia, 1992, p. 33)

Când necazurile ne strivesc și gândurile negre se prăvălesc asupră-ne, să ne întoarcem cu încredere la îngerii noștri. Prieteni devotați, însărcinați de Creator cu misiunea de a ne însoți pe drumul anevoios al vieții, nu vor pregeta să ne acorde asistență ocrotitoare și luminoasă, oricât de mare s-ar dovedi primejdia și oricâți inamici s-ar coaliza împotriva noastră. Când în zorii zilei slujitorul lui Elisei s-a înfricoșat la vederea cetății împresurate de armata siriană, proorocul l-a încurajat: ”Nu te teme, cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei". Apoi i-a deschis ochii să vadă mulțimea de îngeri veniți să li se alăture. (a se vedea  IV Regi, 6, 14-17) Dintre acești prieteni pe care ne putem bizui la vremuri de cumpănă, trei ne sunt la îndemână.

Îngerul personal

”Însoțește viața sa cu înger de lumină!” (fragment din Taina Botezului). Prima rugăciune, învățată pe vremea când abia ne dumiream că existăm, s-a îndreptat spre prietenul nevăzut. Reușind cu greu să articulăm cuvintele și pocind cu gingășie silabele, îl chemam să ne stea de veghe, să ne învețe, să ne crească, să ne întărească, să ne ferească de rele. S-ar fi bucurat să-l îngăduim permanent să ne fie scut și călăuză, dar noi l-am întristat cu indiferența noastră, l-am izgonit cu răutățile noastre, l-am respins cu suficiență. Nu este încă prea târziu să îl regăsim, nu l-am îndepărtat atât de mult încât să nu ne audă strigătul. Freamătă de nerăbdare și dor să își recupereze protejatul și să își reia misiunea sfântă. ”Fiecăruia din aceștia mai mici (Matei 18, 10) i-a fost încredințat cutare sau cutare înger din cei care văd zilnic fața lui Dumnezeu și care trebuie să fie îngerul care înconjoară din toate părțile pe cei ce se tem de Dumnezeu” (Origen, ”Despre Principii”, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 8, Editura Institutului Biblic, 1982, pp. 103-104).

Îngerul casei

”Și îngerul Domnului să le meargă înainte în toate zilele vieții lor!” (fragment din Taina Cununiei). În cea mai frumoasă zi, când toate păreau ireale, când fericirea umplea spațiul dintre cer și pământ, un înger luminos ne-a luat în primire familia. Nu este sigur că ne-a împrumutat și numele de familie, în schimb se cunosc sarcinile slujirii sale: să însuflețească sentimentele, să alunge ispitele, să întărească voința, să intensifice bucuria, să încurajeze în răstimpul vremelnicei despărțiri, să ne stârnească dorul de veșnicie, să ne călăuzească spre izvorul nesecat al iubirii. Nici o făptură din univers nu se întristează mai amarnic decât îngerul care și-a pierdut casa dată în grijă și a cărui iubire încredințată s-a frânt, după cum nimeni nu se bucură mai tare decât îngerul ocrotitor al celor care își împlinesc vocația de a străluci ”precum luminătorii de pe cer”.

(Îngeri specializați îi asistă deopotrivă pe cei care renunță de bunăvoie la lume și iau calea monahismului: ”sunt de față” la tunderea în monahism, ”scriu mărturisirea” candidatului și ”se bucură împreună cu Domnul Hristos de pocăința sa”. Nevoitorul își asumă ”chipul îngeresc” al viețuirii și ”se îmbracă în nestricăciunea îngerilor” –fragmente din Rânduielile primirii în monahism).

Îngerul bisericii

”Încă ne rugăm ca să trimită la această sfântă lucrare înger păzitor, care să izbăvească, să apere, să întărească...” (fragment din Rânduiala punerii temeliei unei biserici)

Fiecare altar i-a fost încredințat unui înger responsabil cu ”starea cea bună” a comunității. Îngerul insuflă închinătorilor gânduri bune, cuvinte și tăceri inspirate, fapte ziditoare. La chemarea sa credincioșii se adună în biserică, sub aripile sale li se încălzesc inimile, se bucură laolaltă, Îl primesc pe Hristos în mijlocul lor, Se hrănesc cu El, văd tot mai limpede Lumina cea adevărată, primesc Duhul cel ceresc, află credința cea adevărată nedespărțitei Treimi închinându-se.

Se  spune despre acest înger că este surprins uneori că râde cu un ochi și plânge cu celălalt. Se bucură nespus pentru cei care se refugiază sub aripile sale în casa Domnului și când, în toiul Liturghiei, aceștia înalță imne la unison cu confrații săi îngeri care le poartă de grijă. ”Mulțumim Ție și pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deși stau înaintea Ta mii de arhangheli și zeci de mii de îngeri. […] Cu aceste fericite Puteri și noi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, strigăm și grăim: Sfânt ești și Preasfânt…”  În același timp varsă lacrimi amare pentru cei care, amăgiți de mirajul lumii și asurziți de zgomotele veacului, nu îi aud chemarea și, îndepărtându-se de sursa fericirii, sfârșesc în tristețe și singurătate.

***

A sosit timpul să ne chemăm în ajutor prietenii de nădejde. Ducând cu noi nefericirea timpului, ei deschid breșe în veșnicie, asumându-și solidar greul drumului ne călăuzesc spre hotarul nemărginirii luminoase. Îngerul personal, îngerul familiei și îngerul bisericii, trei aliați de nădejde, prieteni devotați din prima până în ultima zi și în fiecare zi a existenței noastre. Să le facem tot mai mult loc în preajma noastră prin smerenie și bunătate, să-i chemăm mai stăruitor să ne asiste în zbaterea noastră de fiecare zi, să ne arate mai deslușit calea, să ne asigure scut de protecție și lumină. ”Poate dacă am ști să ascultăm, am auzi fâlfâitul aripilor cerești când se strâng. Oare scăldarea în Lumina divină a aripilor îngerești nu creează, cumva, o imensă și sfântă tăcere, o pace negrăită?” (Maica Alexandra, op. cit., p 269).

Istoria care se tot repetă până la sfârșitul lumii dovedește fără putință de tăgadă că ocrotirea neobosită și dezinteresată a celor trei prieteni slujitori aduce mai multă pace și prezintă mai multă siguranță decât orice alianță politică și militară. Acum ca și altădată:  cei de partea noastră sunt mai numeroşi și mai de încredere decât cei sunt de partea lor.

 

 

De același autor