Lacrimile Basarabiei creștineMarian Scarlat-Ghițeanu 05.03.2018
Nesfârșita suferință a ținutului devorat de Marile Puteri
27 martie 2018. Un veac de la Unirea cu Țara a Basarabiei (partea din Moldova răpită de ruşi). Nu se prea aude ceva despre această aniversare. Se aude, în schimb, lătratul dodonilor. Din Basarabia şi din Ţară. Dodonii din Basarabia latră a furie şi spaimă că, treptat sau brusc, Moldova “independentă şi neutră” s-ar putea uni cu România.
Dodonii mancurtizaţi ai Basarabiei, amestecând dulcele vin moldovenesc cu votca rusească, icnesc: “(…) consider că victoria lui Putin va fi un pas pentru fortificarea în continuare a poziţiilor atât în interiorul ţării, cât şi în plan extern. Pentru noi, pentru Moldova, pentru mine personal, eu am relaţii foarte bune cu Vladimir Vladimirovici – noi ne-am întâlnit de multe ori anul trecut şi eu sper că după ce va fi reales noi vom dialoga şi vom colabora la fel de bine.”
Mancurţii din România se ocupă în anul Centenarului cu danaidele şi portocalele de la DNA, cu congrese, cu meschine lupte de putere într-o ţară din ce în ce mai sleită de puteri! Iar Basarabia, ducă-se-n cele patru vânturi, printre filele agendelor cancelarului Merkel, ale premierului Orban, ale preşedintelui Putin şi ale cui mai apreciază cramele de la Cricova!
Mancurţii din conducerea României nu se interesează ei de cei peste trei milioane de români emigraţi (ca număr cam cât poporul Basarabiei de peste Prut), şi atunci, cum să se mai poată gândi la Hotin, la Cetatea- Albă, la Tighina şi la Soroca, la mănăstirea Căpriana şi la Ştefan cel Mare?!
Recurs la unificatorii, păzitorii şi dezrobitorii Basarabiei
Cu siguranţă, un recurs la marii patrioţi care au luptat pentru revenirea Basarabiei la Patria-Mamă, care au reuşit Miracolul smulgerii Moldovei de peste Prut din ghearele Rusiei aflate în anarhie, război civil şi bolşevizare satanică, este cel mai bun leac nu numai pentru a afla cum şi cât de greu s-a făcut Unirea Basarabiei cu România, ci şi pentru a ne pansa sufletele obidite de vremurile de azi şi a ne trezi din somnul mancurtizant în care ne scufundăm.
“Cea mai oropsită din toate provinciile noastre subjugate”
Astfel, unul dintre marii făuritori ai Unirii Basarabiei cu România, martirul neamului Ion Pelivan, în volumul “Din suferinţele Basarabiei sub stăpânirea rusească”, publicat în 1941, face o radiografie emoţionantă a momentelor hotărâtoare ale Unirii Basarabiei cu Ţara.
“Astfel, Pronia Dumnezeiască a voit ca Basarabia, cea mai uitată şi cea mai oropsită din toate provinciile noastre subjugate, să vină ea, cea dintâi, la sânul Patriei Mame şi să-i aducă ei, în starea de nespusă durere şi suferinţă în care se află, cel dintâi cuvânt de mângâiere, de îmbărbătare şi de nădejde, că ceasul izbăvirii şi al Unirii tuturor Românilor se apropie. (...)
“Basarabia, care părea uitată de toată lumea şi care era considerată ca demult rusificată, vine cea dintâi la sânul Patriei Mame; şi vine în momentele cele mai grele, când ţara-mamă e aproape ¾ ocupată de duşmani şi când se găseşte în suferinţe nespuse, bântuită de sărăcie, foame şi tifos exantematic.
În decursul unui secol de robie muscălească, moldovenii basarabeni, cu toate măsurile de deznaţionalizare şi cu toate suferinţele ce au îndurat din cauza acestor măsuri, niciodată nu au uitat trecutul lor comun cu moldovenii de peste Prut şi niciodată nu au pierdut nădejdea, că odată şi odată Basarabia va scăpa din «Puşcăria Popoarelor», cum era denumită Rusia ţaristă de către poetul ucrainean Taras Şevcenco. Chiar ţăranii, în cântecele lor, deplâng despărţirea fraţilor din 1812 şi îşi exprimă nădejdea în viitoare reunire în felul următor: «Prutul ista ni disparti, / Prutul ista n-are moarti. / Dar ne-om strânge noi cândva / Şi cu gura l-om săca.»
O sută şase ani de robie ţaristă a fost pentru neamul românesc din Basarabia o noapte neagră fără zori de zi, o suferinţă fără întrerupere, un coşmar fără sfârşit.
Mărturisim înaintea lui Dumnezeu, că n-a fost nedreptate, n-a fost obidă, n-a fost umilire la care să nu fi fost supuşi moldovenii basarabeni. În patru secole, păgânii de turci nu au săvârşit în Modova şi Valahia atâtea mişelii şi ticăloşii, câte au făcut pravoslavnicii ruşi în Basarabia timp de 106 ani. Dacă păgânii de turci se mulţumeau cu jerfa sudorii şi a sângelui strămoşilor noştri, ruşii nu s-au mulţumit cu atâta, ci au căutat să ne pângărească sufletul, să ne batjocorească limba şi să ne omoare însăşi fiinţa noastră etnică. Pentru a-şi ajunge scopul, ei nu au cruţat absolut niciun mijloc şi nu s-au sinchisit de nici o crimă.”(Ion Pelivan, Basarabia de sub oblăduirea rusească, Bucureşti, 1941.)
Ion Pelivan (n. 1 aprilie 1876), istoric al mişcării de eliberare naţională din Basarabia, martir al neamului, mort la Sighet la 25 ianuarie 1954, la 77 de ani. Personalitate politică importantă, a dus o activitate febrilă împotriva rusificării Basarabiei de către imperiul ţarist. A fost locţiitor de judecător al oraşului Bălţi şi creatorul primei grupări naţionale din acest oraş. Datorită activităţii sale, judeţul Bălţi a fost primul judeţ din Basarabia, care în 1918 s-a pronunţat pentru Unirea Basarabiei cu România.
“Unirea Basarabiei a fost cea dintâi rază de mângâiere”
Un alt martir al neamului a fost Zaharia Husărescu, fost Inspector General al Siguranţei Statului din Basarabia, patriot basarabean de origine şi apărător al Unirii de la 1918.
Ne-a lăsat moştenire o lucrare extrem de preţioasă pentru a afla şi noi nu numai cât de greu s-a făcut Unirea Basarabiei ci, mai ales, ce luptă neîntreruptă a trebuit purtată pentru apărarea ei.
“Dintre provinciile realipite la Ţara-Mamă, Basarabia, din acest punct de vedere, merită cea mai încordată atenţie din partea organelor conducătoare. Cu toate că a fost subjugată mai târziu ca celelate, această provincie a avut de suferit incomparabil mai mult, că spiritul slav, în loc să fie impus prin violenţă românilor cum au încercat maghiarii în Ardeal, s-a infiltrat pe nesimţite, zădărnicind prin aceasta orice prilej de reacţie din partea elementului moldovenesc.
Curentele anarhice, care au bântuit Rusia în ultimele decenii pe de o parte, iar pe de altă parte sămânţa dezordinii aruncată de unii scriitori şi publicişti ruşi, dezorientaţi şi prinşi în mirajul utopiilor, nu se putea să nu cadă şi pe pământul Basarabiei. Revoluţia democratică din martie 1917 a dat prilej şi moldovenilor să pornească în Basarabia curentul de redeşteptare naţională. Acest curent a determinat, la 27 martie 1918, actul Unirii, şi a scos Basarabia din ghearele bolşevismului. Urmările revoluţiei, agitaţiile, nemulţumirile, nostalgia după trecut, rezistenţa elementelor străine şi a celor înstrăinate faţă de noua stare de lucruri, nu puteau fi înlăturate odată cu unirea politică a provinciei. Din punct de vedere etnic, Basarabia este cea mai românească dintre noile provincii, deoarece majoritatea covârşitoare a populaţiei o formează ţărănimea, care este curat moldovenească. Ea este aşezată în mase compacte de la Hotin la Mare, cu excepţia unei părţi din judeţul Hotin şi a câtorva colonii din Cetatea- Albă. Cu toate încercările de înstrăinare şi restricţiile impuse de regimul rusesc, ţărănimea moldovenească a păstrat intact caracterul ei etnic.
În mişcarea naţională de la 1917, ea a fost aceea care a cucerit dreptul a autocârmuire a Basarabiei, prin Congresul soldaţilor moldoveni de pe toate fronturile de luptă, întruniţi la Chişinău. Cu acest prilej s-a luat şi iniţiativa convocării Sfatului Ţării, cel dintâi organ legal al provinciei, ieşită din revoluţie. (…) Despărţiţi cu totul de fraţii lor din Moldova, mai mult de un veac, ţăranii din Basarabia n-au avut de unde să ştie ce s-a întâmplat peste Prut de la 1812 încoace. Păstrând în inima şi în mintea lor, prin tradiţie, numai ce a fost înainte de 1812, când la Apus de Prut erau uniţi cu fraţii lor moldoveni, ei au rămas nedumeriţi acum când au aflat că cei de peste Prut se numesc români. Despre români auziseră de la ruşi, dar numai de rău. Agenţii de rusificare aveau tot interesul să invente deosebiri între moldoveni şi români. Înfăţişându-i pe aceştia din urmă ca pe un neam lipsit de virtuţi, căutau a ucide în sufletele moldovenilor orice năzuinţă de a se apropia de fraţii lor de dincolo. Această stare psihologică a ţăranului basarabean s-a menţinut în primii ani după unire; ceea ce era natural, căci nu într-un an, doi, se putea destrăma ce se urzise într-un veac. (...) Basarabia s-a unit cu Patria-Mamă cea dintâi şi în cele mai grele momente din viaţa poporului român. În anul 1918, trei sferturi din ţară erau cucerite de germani. Bulgarii se pregăteau să pună definitiv piciorul în Dobrogea, răpind ţării noastre singurele căi de respiraţie: Marea şi gurile Dunării. Austriecii înaintau prin nordul Basarabiei. Rămăsese liberă numai Moldova, şi în acel colţde ţară erau îngrămădite: armata, autorităţile, guvernul, refugiaţii provinciilor subjugate şi trupele ruse bolşevizate de pe frontul român, care ardeau şi jefuiau tot ce întâlneau în calea scurgerii lor spre Rusia. Unirea Basarabiei a fost cea dintâi rază de mângâiere, care a venit să lumineze întunericul vieţii de atunci a poporului român.” (Mişcarea subversivă în Basarabia, 1925, Chişinău)
Zaharia Husărescu, cunoscut şi sub numele de Zinovie, a fost unul din cei mai remarcabili profesionişti din arta informaţiilor.
A ajuns în fruntea Siguranţei Generale din Basarabia, în perioada 1920- 1930. S-a născut la 6 iulie 1876, în com. Kitai, județul Ismail, iar peste doi ani s-a stabilit împreună cu părinţii şi fratele său Dumitru la Tulcea, după cedarea în favoarea Rusiei a celor trei judeţe basarabene – Ismail, Bolgrad şi Cahul – în schimbul Dobrogei (conform tratatului de la San-Stefano de la Berlin din 1878). A absolvit Dreptul la Bucureşti în 1906. Şi-a dedicat viaţa activităţii poliţieneşti, parcurgând toate treptele ierarhiei: a lucrat în poliţia din Galaţi, Râmnicu Vâlcea, Sinaia, Alexandria, Corabia, Sulina, Roşiori de Vede, Buzău. În perioada Primului Război Mondial a fost delegat al Siguranţei Generale a Statului pe lângă Armatele a IV-a şi a IX-a ruse şi conducător al biroului de contrainformaţii. După încheierea Primului Război Mondial şi Unirea Basarabiei (n.r. fosta Gubernie Basarabia) cu România şi-a dorit să activeze în acest teritoriu, de unde nu a mai plecat cu serviciul. În 1955, Zinovie Husărescu a fost arestat în Bucureşti de autorităţile comuniste şi dus la Târgu Mureşpentru cercetări, aşa cum au fost cercetaţi imediat după război mai mulţi foşti poliţişti, jandarmi şi ofiţeri de informaţii, care şi-au făcut datoria faţă de Patrie. După pronunţarea sentinţei, Zaharia Husărescu a fost întemniţat în penitenciarele Târgşor, Făgăraşşi în Fortul 13 Jilava. A murit la 9 februarie 1959, la 83 de ani, în timpul detenţiei, din cauza condiţiilor de exterminare şi a lipsei îngrijirilor medicale.
„…de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România!”
Şi profesorul Mihai Antonescu, adjunctul mareşalului Ion Antonescu la conducerea guvernului în timpul războiului pentru eliberarea Basarabiei răpite din nou de Rusia sovietică, într-o lucrare plină de analize şi date statistice despre situaţia Basarabiei înainte şi după Unirea de la 27 martie 1918, lasă mărturii foarte interesante despre faptele basarabenilor patrioţi.
“Ţăranii din judeţul Bălţi, în adunarea de la 2 martie 1918, cer să se pună «la glăsuire dorinţa noastră arătată mai la vale, de a ne uni cu ţara noastră mamă: România» şi hotărăsc «în numele ţinutului Bălţi să ne unim din nou cu scumpa noastră mamă, cu România, voind să împărţim cu ea frăţeşte tot norocul şi nevoile vieţii noastre viitoare, ca şi în vremurile Moldovei lui Ştefan cel Mare.»
Marii proprietari din Bălţi fac «apel la toate adunările din întreaga Basarabie, de la Hotin şi până la Ismail să se unească prin votul lor la moţiunea noastră şi să ceară Sfatului Ţării la Chişinău să trimită o delegaţiune cu reprezentanţi din toate adunările regionale şi de proprietari, la Iaşi, pentru a depune la picioarele Tronului României omagiile noastre de devotament şi credinţă către Regele Ferdinand I, Rege al tuturor românilor. Uniunea proprietarilor basarabeni se prezintă Regelui Ferdinand la Iaşi, rugându-L să permită ca sora noastră România să restabilească aceleaşi condiţiuni de viaţă corectă şi normală, care domneşte în România, împiedicând astfel ca demagogia, care întotdeauna însoţeşte revoluţia, să nu întunece cei dintâi paşi în organizarea Basarabiei şi a unirii ei libere cu România.»
În adunarea zemstvei şi a proprietarilor din ţinutul Sorocei «se proclamă în mod solemn şi în faţa lui Dumnezeu şi a întregii omeniri, că declarăm unirea Basarabiei cu Regatul României, sub al cărui regim constituţional şi sub ocrotirea căruia de monarhie democratică, vedem siguranţa existenţei noastre naţionale şi propăşirea economică şi culturală.» Şi ca urmare a tuturor acestor dovezi de solidaritate naţională, în ziua de 27 martie 1918, Sfatul Ţării în numele poporului Basarabiei, declară: «Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România.» Actul unirii este promulgat la Iaşi în aprilie 1918 şi semnat de Regele Ferdinand I şi de preşedintele Consiliului de Miniştri, Alexandru Marghiloman.” (Basarabia dezrobită, prof. Mihai Antonescu (1904-1946), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri)
Război sau pace între malaxoare
Astăzi, nevrednicile conduceri vremelnice ale republicii România, mai repede se gândesc la Madagascar, la Sao Paolo, la Miami, la Costa Rica, decât la Chişinău. Şi totuşi, dincolo de vrednicele de dispreţmarionete de la Bucureşti, Basarabia, alături şi împreună cu România, face parte dintr-o zonă de maxim interes pentru frontiera comună care poate duce la pace sau război între SUA, SUE (Statele Unite ale Europei) şi Rusia. Dumnezeu să ne ocrotească!
„Prutul ista ni disparti,
Prutul ista n-are moarti.
Dar ne-om strânge noi cândva
Şi cu gura l-om săca.”