Necontenita Refacere. Genomul Poporului Român în viziunea Lui George Emil PaladeProf. univ. dr. Nicolae M. Constantinescu 11.12.2018
Am ţinut această prelegere la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer”, apoi la Iaşi, Târgu Mureş, Arad, Piatra Neamţ, Ploieşti, în faţa studenţilor de la facultatea de Medicină din Bucureşti şi la Institutul Agronomic din Bucureşti - şi voi căuta să o prezint în cât mai multe locuri din ţară, fiindcă tratează o temă profund românească.
Mă bucur că în calitatea mea de membru fondator al Fundaţiei Tzigara Samurcaş, mi s-a oferit oportunitatea de a o ţine şi la Muzeul Ţăranului Român, fiindcă după cum veţi vedea personajul principal al eseului meu este ţăranul român.
Întâlnirea cu profesorul
Titlul pe care l-am ales mi-a fost sugerat de o discuţie pe care am avut-o în 1999 cu profesorul George Emil Palade la Universitatea La Jola din San Diego, în sudul Californiei. Îi solicitasem profesorului să mă primească, eu reprezentând la vremea aceea interesele diplomatice ale României pe coasta de vest a Statelor Unite. I-am prezentat situaţia din ţară – dificilă şi pe plan material şi pe plan spiritual, datorită în mare parte mentalităţii de a supravieţui cu orice preţ pe formula sauve qui peut, care îi făcuse pe mulţi imorali, egoişti, lipsiţi din ce în ce mai mult de ancestralul spirit românesc al întrajutorării.
Profesorul m-a ascultat, a zâmbit şi cu o voce calmă mi-a spus: “domnule doctor, lucrurile se vor îmbunătăţi la români. Şi-ţi spun aceasta fiindcă aşa cum fiecare om are genomul lui, la fel se poate vorbi despre o genomică a unei naţii, care la români este reprezentată de capacitatea formidabilă de a renaşte din cenuşă. Şi lucrul acesta nu l-am observat doar odată, nu l-am observat doar într-un singur loc, ci el a reverberat pe tot teritoriul ţării noastre, ori de câte ori românul distrus material sau sufleteşte, a avut forţa de a o lua de la început, de a reporni aproape de la 0, de a reclădi, de a reconstrui mediul în care trăia şi de a se reface şi pe el.”
Eu mă uitam la profesor puţin descumpănit şi de aceea cred că a socotit cu cale să întărească cele spuse cu un exemplu: “uite domnule doctor, satul X -să zicem din Moldova- este prădat de tătari. Cine a apucat să fugă s-a ascuns în codrii. Restul au fost luaţi robi, satului i s-a dat foc, vitele au fost luate, hambarele au fost golite. După ce hoarda se retrage, oamenii rămaşi în viaţă se reîntorc şi constată prăpădul. Ei ştiu de la bătrâni că tătarii nu calcă acelaşi loc decât după 15-20 de ani, pentru ca să aibă din nou ce prăda. Deci reîntorşi oamenii îşi reclădesc gospodăriile din cenuşă, la fel ca pasărea Phoenix, pasăre mitică, ce poseda proprietatea de autoincendiere periodică şi de regenerare din propria cenuşă. Comparaţia cu pasărea Phoenix nu se referă doar la refacerea din cenuşă ci şi la longevitatea extraordinară a ei, care o plasa în rândul fiinţelor nemuritoare”.
“Bine, domnule profesor”, i-am spus eu, “oamenii aceia care se întorceau după 2-3-4 săptămâni, aveau ca model al refacerii vechea locuinţă, reluau nişte relaţii sociale solide şi respectate, refăceau structura satului pe tipare bine cunoscute. Noi acum după atâtea decenii de comunism, constatăm că textura socială s-a rupt, numai avem modele, s-a pervertit totul, nu mai există cultul familiei, cultul proprietăţii s-a depreciat devenind o valoare nesigură, ne lipsesc simbolurile. Şi în fond ce modele am mai putea constitui noi pentru cei tineri, din moment ce a trebuit să facem compromisuri pentru a supravieţui, ne-am dovedit treptat în mai mică sau în mai mare măsură nişte colaboraţionişti cu puterea sovietică şi apoi cu puterea comunistă emanată din dictatura proletariatului. Fiindcă -am spus eu apăsat - şi tăcerea în faţa fărădelegilor a fost tot o formă de colaboraţionism”.
Să redobândim scara valorilor!
Profesorul m-a lăsat să termin şi mi-a spus: “Îţi înţeleg nemulţumirea şi frustrările, care însă nu pot fi generalizate fiindcă au existat şi oameni care au dus-o bine şi regretă comunismul, după cum au fost alţii care au ripostat într-un fel sau altul şi au sfârşit în închisori. Pentru a construi o Românie viabilă şi onorabilă aveţi nevoie de modele ale unor oameni normali, de onoare, care-şi respectă cuvântul dat şi pentru aceasta, lăsaţi cât mai mulţi tineri să iasă din ţară şi să ia contact cu oamenii şi cu modul de viaţă din ţările civilizate, cu democraţiile consolidate. Reîntorşi în ţară ei vor reface acea textură socială despre care dumneata spuneai că s-a rupt şi care are la bază principiul ierarhiei valorilor umane. Mulţi nu se vor mai întoarce, dar chiar dacă ar reveni 5% dintre cei plecaţi, ei vor acţiona ca nişte enzime pe substratul avid de refacere, care este reprezentat de o mare parte a poporului român. Şi îţi spun aceasta fiindcă românii au avut o scară de valori, care le-a permis să preţuiască la sat pe fruntaşii satului, pe gospodarii satului, în lumea muncitorilor pe meşteri, în lumea intelectualilor pe cărturari, în genere pe cei care făceau artă prin profesiunile lor”.
Am reflectat mult la cele spuse de profesorul Palade, îndeosebi la actualitatea lor faţă de starea în care ne aflăm astăzi în România. Fiindcă la toate temerile mele profesorul ripostase atunci foarte hotărât: “Domnule doctor, românii aflaţi la intersecţia a trei imperii au avut de suportat situaţii dintre cele mai grave în ultimele sute de ani şi totuşi au ieşit la liman. Gândeşte-te că în 1917 rămăsese din România o limbă de pământ între Carpaţi şi Prut. Dacă cineva ar fi spus atunci că în ceva mai mult de un an se va reface România din Muntenia, Moldova şi Transilvania ar fi fost taxat de nebun. Şi acest lucru iată, s-a întâmplat! La fel se va reface şi acum România, dar trebuie puţină răbdare”.
De unde oare plecase această convingere nestrămutată a profesorului Palade, refacerea noastră din cenuşă, pe care o considera drept caracteristică poporului român, înscrisă într-un genom colectiv?
”La plug se cunoaște românul”
Conform definiţiei, genomica unui organism reprezintă totalitatea informaţiilor sale ereditare şi codul său ADN. Enunţând sintagma genomul poporului român, George Emil Palade folosea o metaforă pentru a enunţa ceva ce ne este caracteristic îndeosebi nouă românilor şi care a stat la baza stabilităţii noastre teritoriale, în ciuda tuturor vicisitudinilor la care am fost supuşi de a lungul timpului. Iar în centrul discuţiei profesorul Palade l-a aşezat cu hotărâre pe ţăran.
Pe baza discuţiei pe care am prezentat-o mai sus mi-aş permite două comentarii, care cred că l-au condus şi pe profesorul Palade la enunţarea teoriei pe care mi-a prezentat-o:
1 - ţăranul român este păstrătorul efectiv al teritoriului nostru naţional;
2 - pentru ţăran satul reprezintă centrul lumii, satul devine atemporal.
Din păcate comunismul i-a dat ţăranului cea mai grozavă lovitură: l-a dezrădăcinat, l-a rupt de pământul lui. Iată că şi după 1989, deşi a primit o parte din pământul pe care l-a avut, lipsit de mijloacele de a-l putea lucra, care nu i-au fost restituite - şi supus la legislaţii aberante privind restituirea proprietăţii pe vechile amplasamente, ţăranul român a făcut cel mai grav lucru cu putinţă: şi-a înstrăinat pământul atât cât îi fusese restituit, l-a vândut mai pe nimic, permiţând constituirea unor latifundii de zeci de mii de hectare, aflate în posesia unor îmbogăţiţi peste noapte sau a străinilor, iar din restul de 4,2 mili-oane de gospodării ţărăneşti, care şi-au păstrat pământul - 2,8 milioane practică o agricultură de subsistenţă, cu mai puţin de 1 ha de familie. Eu am o comparaţie plastică pentru situaţia în care a fost pus ţăranul, atunci când şi-a recăpătat pământul, dar nu şi uneltele/vitele care îi fuseseră luate la colectivizare: este ca şi cum eu ca chirurg aş intra în sala de operaţii, unde găsesc bolnavul adormit pe masă dar constat că nu am nici un instrument chirurgical pentru a-l putea ope-ra. Cam în situaţia asta s-au găsit mulţi dintre ţărani după 1989. Am în minte o imagine dramatică, pe care am văzut-o în 1991, la ieşirea din valea Oltului în drum spre Sibiu, din mersul maşinii în care mă aflam alături de Octavian Paler: pe un ogor plugul era tras de o vacă şi de ţăran iar la coarnele plugului era femeia lui!
Căpșunari și tractoare
Iată însă că momentul de cotitură prevăzut de G.E.Palade, a venit odată cu sutele de mii de ţărani care au plecat peste hotare la munci agricole, unde au câştigat în afară de bani şi experienţa unui alt fel de viaţă. Un rol similar l-au jucat pentru Români în zilele noastre-căpşunarii. Primele investiţii pe care le-au făcut acasă cu banii câştigaţi peste hotare au fost în construcţia de case, în achiziţia de maşini şi echipament agricol (de la un tractor pentru 90 ha în 1989 s-a ajuns la 1 tractor pentru 53 de ha în 2012, adică în valoare absolută 177.000 tractoare la o suprafaţă arabilă de 9,4 milioane tractoare). Numai în primele 6 luni ale anului 2012, căpşunarii au trimis în ţară 1,8 md. Euro (cu 10 % mai mult decât în 2011). Iată că modelul preluat din afară începe să opereze. Vă dau un exemplu luat la întâmplare: 2 soţi din comuna Rebra - Maramureş pleacă în Spania, unde câştigă bani frumoşi, pe care-i investesc acasă şi se chivernisesc. Jumătate din sat le urmează exemplul. Şi totuşi mai este un drum lung de parcurs pentru ca ţăranul să practice pe tot întinsul ţării o agricultură modernă şi profitabilă. Astfel, în România există astăzi un tractor la 16 agricultori, în timp ce în Polonia este un tractor la 2 agricultori, fapt care se reflectă în producţiile mult mai mari de grâne care se obţin în Polonia. Ca cifră exactă polonezii dispun de 1,5 milioane de tractoare la o suprafaţă arabilă de 14 milioane hectare, deci au de 10 ori mai multe tractoare la o suprafaţă odată şi jumătate mai mare decât a noastră.
Trebuie să remarc - din păcate - că în timp ce majoritatea românilor plecaţi peste hotare pentru a face bani s-au adaptat din mers normelor şi conduitelor de viaţă, pe care şi le-au însuşit, unii dintre conaţionalii noştri şi-au fixat ca obiectiv obţinerea banilor fără muncă, din furt. În urmă cu câțiva ani am vizitat toată Toscana, alături de un prieten, cu maşina lui. Mi-a crăpat obrazul de ruşine când pe unul din pereţii carierei de marmură de la Carrara şi pe un drum lăturalnic am văzut scris: meno romeni, meno furti (mai puţini români, mai puţine furturi).
Renaşterea anticipată de Palade trebuie să se producă nu numai în stilul nostru de viaţă, în nivelul de bunăstare, dar şi în moralitatea pe care o demonstrăm!
* Am dedicat această comunicare împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui George Emil Palade - premiant Nobel - care a văzut lumina zilelor la Iaşi în ziua de 19 noiembrie 1912.
Bibliografie:
1. Constantinescu N.M. În vizită la profesorul George Emil Palade. Articol apărut în săptămânalul „ Meridianul Românesc”, 30 ianuarie 1999, Los Angeles.
2. Rebreanu L. Lauda ţăranului român. Discurs rostit la 29 mai 1940 în şedinţă publică solemnă. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1940.
3. Blaga L. Elogiul satului românesc. Discurs rostit la 5 iunie 1937 în şedinţă solemnă. Monitorul Oficial şi Imprime-riile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1937
4. Iftimovici R. George Emil Palade: Spovedania unui învingător. Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007.
- Va urma -