50 de ani fără NICHIFOR CRAINIC – teolog genial şi ziarist inegalabilSilviu Alupei 07.10.2022
- Nichifor CRAINIC (pseudonimul lui Ion Dobre, născut în 1889 la Bulbucata, jud. Vlaşca, pe malurile Neajlovului şi trecut la Domnul în 1972) a fost profesor de Teologie Ortodoxă la Universităţile din Chişinău şi Bucureşti (unde a fondat catedra de „Mistică”).
- A înfiinţat, condus şi patronat un adevărat trust de presă ortodoxă, în epoca interbelică: revista lunară „GÂNDIREA”, publicaţia săptămânală „SFARMĂ-PIATRĂ” şi ziarul „CALENDARUL” (primul cotidian creştin-ortodox din Europa).
- Nichifor CRAINIC a fost laureat al Premiului Naţional de Poezie (1930), preşedinte al Radiodifuziunii (1940), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Viena (1940) şi membru titular al Academiei Române (1941).
- Fiind considerat un director de conştiinţă al tineretului universitar (ca şi Nae Ionescu, profesorul de Logică şi Metafizică de la Universitatea Bucureşti), genialul teolog şi inegalabilul ziarist ortodox Nichifor Crainic a executat 15 ani de temniţă grea, ca deţinut politic, la Închisoarea Aiud, sub regimul comunist (alături de sociologul Traian Brăileanu, de filosoful şi economistul Mircea Vulcănescu şi de Profesorul Ion Petrovici).
- Puţin sau deloc cunoscute sunt astăzi multe din articolele sale de forţă din revista „Gândirea” (interzisă de ocupaţia militară sovietică, în august 1944). O parte din eseurile şi studiile sale fenomenale au fost strânse în volumul „Puncte cardinale în haos” (1936), un best-seller al epocii interbelice în materie de apologetică ortodoxă.
- În documentarul nostru de presă, redăm citate/pasaje din publicistica sa, care a generat curentul „GÂNDIRISMULUI”, susţinut de elita intelectualităţii ortodoxe a epocii interbelice. Din redacţia „GÂNDIREA” au făcut parte: Lucian Blaga, Vasile Băncilă, Aron Cotruş, Dan Botta, Petrescu P. Ionescu, Nicolae Roşu, Emilian Vasilescu, Pan M. Vizirescu, Dumitru Stăniloae, Nae Ionescu, Radu Gyr, Ovidiu Papadima, Vasile Voiculescu, Tudor Vianu, Ioan Coman, Ion Petrovici, Dragos Protopopescu, Ilariu Dobridor.
- Remarcabil este volumul intitulat „TEOLOGIE ŞI FILOSOFIE”, editat la „Aius Printed” din Craiova, de filosoful dr. Adrian Michiduţă, în 2010 (cu binecuvântarea P.S. Ambrozie, Episcopul Giurgiului) în care au fost adunate articole zguduitoare, publicate de Nichifor Crainic în timpul dictaturii antonesciene (1941-1944), sub ocupaţia germană (din lucrare lipseşte teribilul eseu „TEHNICĂ fără suflet”, publicat de teologul anti-comunist în ultima ediţie a revistei „GÂNDIREA” din iulie 1944). Revista „CONŞTIINŢA” promite să îl recupereze din arhivele unor foşti deţinuţi politici.
GÂNDIREA, nr. 7-8/iulie-august 1927/rubrica pp. 181-184 – „Cronica măruntă”, articol de Nichifor Crainic:
„Vitrinele librăriei româneşti sunt invadate de cartea franceză. Unde nu se desface cartea franceză, vitrina e decorată cu coperte germane, ungureşti sau ruseşti. Dintr-o aruncătură de ochi poţi observa absenţa aproape totală a cărţilor româneşti [...]”.
„Dl. N. Iorga, eroul de atunci, e azi prea obligat Franţei ca să nu contribuie cu întreaga sa autoritate la intensificarea franţuzomaniei”.
„ [...] Chiar când din sânul aristocraţiei au răsărit talente, ele s-au manifestat la Paris în paguba Bucureştilor. De la cele mai vechi până la Principesa Marta Bibescu a cărei literatură recunoscută azi în Franţa cu mari elogii, reeditează încă o dată adâncul dispreţ pentru limba românească”.
„O generaţie nouă”
„ [...] O generaţie nouă, cu mentalitate nouă, să sperăm, se va naşte. Ea va fi menită să schimbe faţa morală a Ţării acesteia, unde viaţa publică s-a scufundat în prostituţia generală a conştiinţelor”.
„Oh, dacă aş fi Patriarh al României, în loc să mă simt la mine-acasă printre protestanţii semi-atei, în loc să-mi consum prestigiul sacru instrumentând aventurile politice ale unor comitagii în stil mare, m-aş pogorî cu Iisus Hristos în mijlocul acestui nou tineret, aş chema cu puterile mele de suprem Arhiereu pământesc harurile Duhului Sfânt asupra acestor întâi creştini ai României intelectuale!”.
„Fenomenul Maglavit”
GÂNDIREA, nr. 1/ianuarie 1936/editorial cu titlul „Vizită la Maglavit”, semnat de Nichifor Crainic:
„Maglavit nu mai e un sat oarecare, la marginea ţării, pe malul doljan al Dunării. E un fenomen. El răscoleşte sufletul întregului popor, pune pe drumuri sute de mii de oameni, atrage curiozitatea tuturor straturilor sociale, aprinde imaginaţiile şi gustul minunilor, trezeşte dorul de mântuire [...]”.
„Minunea stăpâneşte creierele. Un prestigiu supranatural adie. În totul e o atmosferă apocaliptică de sfârşit de veac, de început de veac; un climat mistic pe care mulţi cărturari nici nu l-au bănuit la poporul nostru [...]. Fenomenul de la Maglavit e mult prea complex ca să poată fi captat în proporţiile raţiunii reci”.
„ [...] Ca un ocean a cărui compoziţie chimică se rezumă într-un singur strop de apă, fenomenul acesta, oricât de covârşitoare i-ar fi proporţiile, se reduce în ultim termen la experienţa lăuntrică şi incontrolabilă a ciobanului Petre Lupu”.
„Un profet popular”
„[...] N-am pomenit nimic despre numeroasele şi variatele vindecări minunate ce iradiază zilnic din sâmburele de lumină cerească de la Maglavit, vindecări pe care, în felul său, nu le contestă nici d. prof. dr. Ghe. Marinescu”.
„[...] Am voit să prezentăm numai omul prin umilinţa căruia s-a ridicat acest val imens de credinţă mistică. [...] Astăzi însă, judecând cu înşelătoarele noastre impresii omeneşti, ne-am întors cu convingerea că de la Maglavit s-a ridicat un profet popular, care toarnă substanţa luminoasă a Evangheliei în bezna oarbă a veacului”.
„Dărâmarea credinţei”
GÂNDIREA, nr. 8/octombrie 1936/editorial cu titlul „Spiritualitate şi Românism”, semnat Nichifor Crainic:
„Dl. prof. C. Rădulescu-Motru se manifestă, mai ales de la o vreme încoace ca un adversar hotărât al Ortodoxiei. Distinsul dascăl de filosofie nu mai vrea să admită sub nicio formă, credinţa strămoşească şi pledează necontenit pentru excluderea ei din cuprinsul vieţii româneşti [...]. CATEHISMUL NOII SPIRITULITĂŢI, adresat tineretului şi învăţătorilor, îi sfatuieşte să se lepede de Ortodoxie ca de ceva incompatibil cu «noul naţionalism»”.
„Ne aflăm deci în faţa unei campanii sistematice de dărămare a credinţei religioase în genere. Fiindcă, cerând eliminarea Ortodoxiei din viaţa românească, dl. C. Rădulescu-Motru nu se rosteşte pentru înlocuirea ei cu vreo altă formă de creştinism sau cu vreo altă religie. Astfel, suntem îndreptăţiţi să atribuim acestei campanii un caracter de ateism filosofic militant”.
„Ateism şi teism”
„Dl. C. R.-Motru, omul blând, îngăduitor şi civilizat, pe care îl cunoaştem foarte bine, se situează, fără să-şi dea seama, poate în rândul bezbojnicilor sovietici, care şi-au făcut suprema onoare din lupta contra lui Dumnezeu”.
„Dacă admitem propria-i mărturisire că domnia sa, scriind despre românism, gândeşte «în conformitate cu noua spiritualitate a Europei», această spiritualitate (ca să zicem aşa) de două feluri, opuse: sau ateistă sau teistă”.
„[...] În ordinea practică şi socială, Ortodoxia consideră avuţia nu scop în sine, ci izvor de binefaceri. Din această concepţie s-au născut nesfârşitele ctitorii şi nesfârşitele lor înzestrări”.
„[...] Egoismul capitalist e într-adevăr o apariţie cu totul modernă în viaţa românească. El e contemporan cu paşoptismul. Paşoptismul e o prăbuşire a românismului din spiritualitatea ecumenică. E naţionalist, dar nu mai e ortodox. Acum apare egoismul capitalist, politicianismul sau sacrificarea tuturor în interesul unei oligarhii, pornografia în cultură, simulacrul în instituţiile politice şi sociale. Epoca aceasta e o irupţie de porniri rele, descătuşate din disciplina spiritului creştin”.
„Ortodoxia, concepţia noastră de viaţă”
GÂNDIREA, nr. 1/ianuarie 1937/editorial cu titlul „Ortodoxie”, semnat Nichifor Crainic:
„Iisus Hristos e accesibil tuturor. Şi atunci când zicem noi: «Ortodoxia, concepţia noastră de viaţă», nu înţelegem altceva decât că Hristos e modelul universal al vieţii în Dumnezeu. Câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am îmbrăcat. Aceasta înseamnă voinţa de a ne face una cu El. [...] Când întâlnim pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei flămânzi şi pe oricare dintre nenorociţii lumii, îl întâlnim pe El care ne-a spus că Se simte una cu ei. Durerile noastre proprii le îndurăm împreună cu El, fiindcă nimeni în această viaţă nu e scutit de Golgota răstignirii. Îngrozitoarea moarte devine uşoară dacă ştim să intrăm cu El în mormânt”.
„[...] Două sentimente puternice sporesc tristeţea şi durerea omului căzut: sentimentul rămânerii pe dinafară din armonia superioară a lumii spirituale şi refuzul de-a accepta integral condiţia de mizerie în care îşi ispăşeşte pedeapsa. [...] Durerea din lume nu e o realitate alături de viaţă, ci golul din această viaţă rămas pe urma Paradisului pierdut. Întruparea Mântuitorului şi ispăşirea păcatului omenesc prin crucificare deschid din nou poarta Paradisului spiritual. [...] Organul prin care se revarsă din nou în viaţă energiile harului dumnezeiesc e Biserica. Uşa ei e poarta redeschisă a Paradisului”.
„Revoluţia franceză şi comunismul”
„[...] Egalitatea, fraternitatea şi libertatea, în sensul material şi anarhic, cum le-a înţeles Revoluţia Franceză sau uniformitatea, pe care vrea s-o realizeze comunismul, sunt utopii, adică lucruri ce nu corespund cu nimic din constituţia ierarhică a lumii”.
„În Creştinism, egalitatea îi îndreptăţeşte pe toţi la mântuire; fraternitatea obligă pe cei puternici faţă de cei slabi, pe cei bogaţi faţă de cei săraci, pe superiori faţă de inferiori şi tot astfel de jos în sus; iar libertatea, adică voinţa proprie, e însuşi principiul prin care aderăm la încadrarea noastră în ierarhia spirituală, primind sarcinile şi îndatoririle necesare mântuirii şi desăvârşirii.[...] Ortodoxia îmbrăţișează în mod egal pe oameni, oricare ar fi dotaţia şi capacitatea lor naturală. Pentru Ortodoxie nu există clase sociale sau categorii preferite în dauna altora”.
„Cultura falsă”
GÂNDIREA, nr. 2/februarie 1938/rubrica „Cronica măruntă”, articol de Nichifor Crainic cu titlul „Nicolae Roşu despre dl. Eugen LOVINESCU”:
„Noul săptămânal de cultură naţionalistă DECEMBRIE, condus de dl. N. Roşu, publică un remarcabil studiu critic despre E. Lovinescu, falsificator al culturii româneşti, datorit penei directorului. Amplu în proporţii şi foarte meticulos documentat, valoarea lui stă mai ales în spiritul de obiectivitate , care e dominant”.
„Nicolae Roşu e om de convingeri precise şi temperament combativ [...]. Nu e vorba deci de un pamflet contra d-lui E. Lovinescu, ci de o disecare metodică şi lentă, care înaintează prudent şi sigur ca bisturiul unui chirurg stăpân pe intuiţia directă a bubei căutate. Dl. E. Lovinescu, analizat în motivele aşa-zisei sale opere critice, e înfăţişat ca un colecţionar fără personalitate de aprecieri de cafenea şi de cenaclu, toate puse în slujba unui modernism, ce nu însemnează altceva decât iudaizarea culturii româneşti. Sunt demascate manevrele ieftine de a devaloriza scriitorii şi curentele autentic româneşti, precum şi personalităţile critice care au impus aceste mişcări literare. [...] E demascată de asemenea tendinţa de a-l demonetiza pe Eminescu însuşi, descriindu-l într-o lumină josnică şi odioasă”.
„Cazul E. Lovinescu”
„[...] Iată, de pildă, pentru ce e lăudat Froim Aderca, faimosul detractor al semănătorismului şi al gândirismului: «Pentru lupta lui esenţială îndreptată contra specificului naţional». În ochii criticului E. Lovinescu, această incalificabilă atitudine din partea unui venetic faţă de cultura românească devine un merit! Şi atunci înţelegem de ce «forţele literaturii» române sunt alde Camil Balthazar, Ieronim Şerbu, Al. Robot şi alte genii de acest fel”.
„Această mizerabilă operă de falsitate are efecte comice asupra... falsificatorului însuşi. Nicolae Roşu ne demonstrează cu duzini de exemple influenţa jargonului asupra frazei dlui Lovinescu, rezultată desigur din frecvenţa zilnică a clienţilor şi din lectura operelor lor. E un caz hazliu de mimetism pe care îl remarcă întâia oară studiul de faţă”.
„În ceea ce priveşte informaţia criticului, d. N. Roşu citează numeroase exemple de unde se vede că dl Lovinescu nu cunoaşte măcar titlurile exacte ale cărţilor despre care vorbeşte, ca să nu mai amintim de cele pe care le omite intenţionat”.
„Eclipsa conştiinţei”
GÂNDIREA, nr. 4/aprilie 1939/articol „Teologie şi Estetică”, semnat: Nichifor Crainic, la pag. 204-211:
„[...] Din învăţământul nostru teologic superior lipseşte, între altele, disciplina care să se ocupe de teoria şi istoria artei creştine. În trecut, poate, o asemenea disciplină nu era necesară.[...] Spiritul veacului nou ne forţează prin afirmarea unor probleme într-un sens ostil teologiei. Năvala lui laică a fost atât de puternică în sfera Bisericii chiar, încât pentru o vreme a eclipsat însuşi sensul superior al artelor ortodoxe. [...] Cum se explică această eclipsă a tradiţiei noastre artistice? Foarte simplu: prin eclipsa conştiinţei ortodoxe a conducerii bisericeşti din acel timp. Teologia absentând dela obligaţia de a ţine în permanentă actualitate întreaga doctrină a Bisericii, spiritul laic, de împrumut, s'a instalat în formele sacre ale artei”.
„[...] Am propus, la întemeierea Facultăţii de Teologie din Chişinău, înfiinţarea unei catedre de Teoria şi istoria artei creştine. Nădejdea noastră era că această catedră se va generaliza în învăţământul teologic superior pentru a completa ştiinţa ortodoxă.[...] Rezultatul e că această catedră, în loc să se generalizeze, a fost desfiinţată, iar învăţământul artistic, care priveşte şi doctrina şi practica specific ortodoxă, exclus din nou”.
„Imensa primejdie”
GÂNDIREA, nr. 3/martie 1944/editorial cu titlul „România în Europa cea nouă”, semnat: Nichifor Crainic, pp. 121-131:
„Marea, permanenta, imensa primejdie pentru existenţa poporului şi a statului român e Rusia însăşi, indiferent dacă e Rusie ţaristă sau bolşevică! O lungă şi dureroasă experienţă istorică, făcută cu acest vecin cu stomacul larg cât stepele Volgei, ne-a învăţat să ştim că statul român a existat, există şi va exista împotriva voinţei politice a oricărei Rusii. Câtă vreme va dura o năzuinţă rusă de a face din Marea Neagră un lac slav, de a pune mâna pe gurile Dunării, pe Bosfor şi pe Dardanele, noi, Românii, nu ne vom putea bucura de pace dinspre Răsărit. Niciodată nu ne-am făcut iluzii în această privinţă. Suntem un popor de rasă mediteraneană şi structura spiritului nostru e cu totul alta decât cea slavă”.
„Se spune că avem totuşi aceeaşi credinţă religioasă ca Ruşii. [...] Însă toată cultura ortodoxă e de origine bizantină şi numai cei ce nu cunosc aceste lucruri pot vorbi de o cultură ortodoxă rusă ori slavonă. Bizanţul grefat pe sufletul slav a dat un haos de secte excesive, care au culminat cu un fanatism ateist”.
„Cultura neobizantină”
„Bizanţul grefat pe latinitatea noastră a dat o credinţă intensă, echilibrată şi statornică, pe care niciun cutremur nu o poate clinti. E aşa de sensibilă deosebirea dintre forma vieţii noastre religioase şi cea rusă încât un cugetător german – Herman von Keyserling – că singuri, românii, sunt în stare să dezvolte o cultură neo-bizantină”.
„Biserica noastră naţională e foarte conştientă de această deosebire şi tentativa diabolică, recentă, a lui Stalin de a simula ortodoxia pentru a face din ea un laţ, pentru popoarele balcanice, nimeni nu o ia în serios, în România. Astfel, aparenta înrudire spirituală dintre noi şi ruşi e cu totul departe de a ne morfiniza instinctul primejdiei din Răsărit. [...] Duşmanul nostru de totdeauna e un colos. Noi nu-i putem rezista decât raliindu-ne unei mari puteri de aceeaşi măsură cu acest duşman, dacă nu mai mare”.