Pandemonia, OMS-ul, Big PHARMA – decimarea voită a seniorilorEugen Cojocaru 14.05.2021

O armă militară e creată spre a fi folosită.S-a văzut că OMS-ul lui Big Pharma, ca Inchiziția, interzice disecțiile pentru aflarea adevărului, inclusiv terapiile de succes devenind contrariul numelui pe care îl are!

Prof. univ. dr. Valentin Iftenie, medic primar legist la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din București, dă peste cap statisticile pandemiei: din 150 „decese covid” investigate, foarte puține au fost cauzate de covid! Iar virușii (sau bacteriile), creați în laboratoare militare, se supun aceleiași „reguli de fier”!

Așadar, fiecare armă are „scopurile” ei precise, inclusiv cele biologice, cum e acest Covid19. S-a constatat că atacă, în special, persoanele în vârstă și vom cerceta de ce s-a ales acest „target” de către cei care conduc lumea cu „apucături” dictatoriale.

Pentru a afla răspunsul, trebuie mai întâi, așa cum se face în orice strategie care se respectă, să definim „Ținta&Rolul” pe care îl au, ca să ne dăm seama de ce sunt „vizate” cu noul tip de război: Virusiada Diabolica.

Ce sunt seniorii pentru societate?

Înțelepciunea milenară, confirmată de sociologia și psihologia socială, ne arată clar că, mai ales, „bătrânii” se ocupă (părinții fiind „prinși” profesional, în era post-modernă și cu jocuri plus pseudo-socializare internet!) de educația și creșterea nepoților / urmașilor. Și le transmit acestora ștafeta valorilor moștenite de mii de ani prin exemplul conduitei lor, prin povești, sfaturi, experiența lor, exemplificări etc.:

  1. Educația în spirit creștin;
  2. Respectarea legilor și a tradițiilor;
  3. Respectarea strămoșilor;
  4. Respectarea Naturii;
  5. Respectarea Valorilor esențiale ale culturii europene, de sorginte greco-latină: Adevărul, Binele și Frumosul;
  6. Respectarea cutumelor sociale: hărnicie, întrajutorare, altruism, solidaritate, corectitudine, cinste...;
  7. Respectarea unității familiei, cultul prieteniei;
  8. Respectarea (începând cu epoca modernă) democrației cu spiritul și legile ei;
  9. Transmiterea culturii naționale și universale: literatură, teatru, film, artă etc. cu valorile lor menționate - greco-latine;
  10. Îi ajută la lecții pentru școală, îi învață jocuri inteligente, îi supraveghează să nu li se întâmple nimic rău etc.,
  11. Au grijă să nu intre sub influențe negative și nefaste, îi apără și ajută să scape;
  12. Au timp și experiență pentru a-i observa dacă se dezvoltă normal, dacă sunt sănătoși etc.

„Sfârșitul erei creștin-democrate”?

Din păcate, prin „întreruperea” voită a lanțului natural social-tradițional, cu arma biologică a războiului atipic (pentru că, în realitate, asta trăim, doar că lumea nu-și dă seama), cei de la „pupitrele” nevăzute își îndeplinesc scopurile pentru care au realizat arma –AȘA E ÎN ORICE RĂZBOI! Deci, ce „reușesc” inamicii societății evoluate a secolului XX (o demonstrez în articolul PANDEMONIA – Sfârșitul erei creștin-umanist-democrate) din Occident?

Ei „întrerup” (fiind distrus „modelul” pentru toată planeta) exact veriga cea mai importantă pentru transmiterea tuturor acestor importante valori și tipuri de comportament în societate. Și deschid calea trecerii la „omul nou”, pregătit programatic de oculta mondială încă din secolul 19.

Aldous Huxley a „văzut” direcția diabolică în sejurul său de câțiva ani în America (anii ’20) în fatidicul roman Brave New World, acuzând profetic-apocaliptic viitorul care, iată, ne ia deja aerul și libertatea!

„Teoria Conspirației”?!

Să fim serioși!vConspirația a fost sistemul care a condus lumea cu ferocitate dictatorială din epoca patriarhatului, de când avem războaie și intrigi decimatoare – mai întâi cu măciuci, apoi arcuri, săbii, sulițe și tot mai „modernizat”, cu armă atomică, până la actualitatea armelor biologice! Dar le avem și pe cele psihologice, mass-mediale, internet etc. rafinat-diabolic utilizate...

Nu vor recunoaște niciodată! Fabulele spun multe, de aceea nu se mai învață, de aceea s-a distrus și cultura: ea și creștinismul sunt cele care ne eliberează de robia sufletului și a spiritului, cum a spus-o clar Iisus în predicile Sale fondatoare ale societății libere de tip european!

Iepurașii, căprioarele, aricii, maimuțele, bivolii și multe altele vorbesc în acele povești, în numele oamenilor, despre „carnivorele” care le stăpânesc și exploatează. Să așteptăm să recunoască „leii, hienele, lupii, vulpile și alte prădătoare” că ei sunt conspirația!? Doar nu-s proaste!

„Sistem de delațiune”?!

Începând cu tribul, trecut la autoritarism, și continuând cu cetățile-stat, state, feude, ducate, regate, imperii, totul e condus feroce și un sistem de delațiune face să se știe tot, „acolo sus”, unde nimeni nu iubește poporul, dimpotrivă, îl disprețuiește și urăște!

Conspirația o teorie?! Micul baron știa imediat când un țăran îi vâna în pădurea sa vreun fazan ori iepure și-l băga la carceră! În zilele noastre: fiecare primar de comună amărâtă românească știe tot ce se întâmplă pe „moșia” sa și nu permite nimic altceva, fiind informat imediat de orice „abatere” – cum aflăm mereu în jurul nostru și vai de cei care se opun lor!

„Tehnici sofisticate de control total”

În secolul XXI, serviciile și „conducătorii” au, ca niciodată în istoria omenirii, cele mai sofisticate și ultra-moderne tehnici pentru controlul total al populației... Și ei să renunțe, pentru prima dată în istorie, benevol la folosirea (abuzul, adică) lor pentru mai multă exploatare și asigurarea supremației lor eterne?! Să fim serioși – nu mai suntem robii și popoarele naive care credeau odată în „originea divină” a regilor și „misiunea sfântă” de apărare a lor de către clicile demagog-sângeroase cu care s-au înconjurat!

„Arma virus”

Ați înțeles, acum, de ce arma virus a fost „targetată” pe bătrâni: deja, mare parte din tineretul sub 30 de ani e a-cultural, chiar anti-cultural, spălat pe creier cum nici fascismul și bolșevismul n-au visat. Acum trebuie „finalizată” acțiunea pentru „scopul terminal”: NeOM / Noua Ordine Mondială!!

Și cum ei speră să scape cu totul, prin Virusiada Diabolica, de „veriga Adevărului, Binelui și Frumosului” (Seniorii), creșterea și educarea va fi preluată, ca în fascism, de statul criminal în „incubatoare” speciale pentru „orfani” de bunicii exterminați și părinții care n-au timp și nici capacitate...

„Nimic nu e întâmplător pe lume!”

Președintele F. D. Roosevelt, unul din cei mai iubiți președinți americani, care a iubit, la rândul său, poporul american și l-a apărat de încercările de sclavagizare a sa de autocrația industrial-bancară, susținător sincer și înfocat al creștinismului și al adevăratei democrații, a spus multe lucruri „deranjatoare” – iată una esențială în demonstrația noastră: Nimic nu e întâmplător pe lume, iar dacă ceva pare cu totul întâmplător, a fost bine pregătit dinainte! Bine v-ați trezit în „Cacealmaua Magna” a întregii Istorii Umane...

 

De același autor