A asculta cu privireaFr. Jonathan Hemmings 06.10.2017
“Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.” (Luca 8:21)
Într-un schimb recent de e-mailuri cu o persoană şi mai târziu în aceeaşi zi, printr-o „coincidenţă“, într-o convorbire telefonică cu o altă persoană, s-a deschis o discuţie asupra felului în care aducem propria energie creativă în citirea unui text.
Întâlnire cu Dumnezeu în fiecare pagină
Într-o doxologie, prefigurare a Cuvântului întrupat, cuvântul lui Dumnezeu este rostit, predicat, proclamat, cântat (în psalmi), citit şi psalmodiat în bisericile şi casele noastre. A citi Biblia este un exerciţiu prin care privim mâna Dumnezeului cel viu. Fiecare întâlnire cu Scriptura este de fapt o întâlnire cu Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu aduce o dimensiune existenţială condiţiei noastre umane. Noi aducem cuvântului propriile împrejurări şi experienţe de viaţă cuvântului şi trăim mesajul care ni se revelează astfel.
Cititorul preschimbat în creator
În calitate de editor, făcusem excizii şi adusesem corecţii unui anume articol interesant pentru a-l insera în revista lunară. Autorul, foarte generos, a acceptat toate modificările. Mi-a scris următoarele rânduri: Precum într-o piesă muzicală, micile modificări într-un text aduc îmbunătăţiri majore. Eram pe punctul de a şterge articolul din fişier, dar mă bucur că nu am făcut-o; este mult mai bine scris acum! Am suspectat adesea (deşi e greu să te pronunţi asupra propriului caz) că cititorul este cel care conferă acea demnitate creativă textului pe care-l citeşte. Acest concept de „demnitate creativă“ m-a trimis cu gândul la felul în care Biserica, Mireasa Domnului confer această demnitate creativă Mirelui în dialogul divin-uman prin Scripturi. Întradevăr, sensibilitatea şi discernământul sunt necesare atunci când citim o carte, fie că aceasta este Sfânta Scriptură sau ultimul best-seller; sensibilitatea pentru a empatiza cu personajele şi firul narativ, dar şi discernământul, pentru a nu ne pierde în ficţiune şi a deveni sclavii propriilor patimi.
Darul de a asculta
Trebuie să fim mereu treji la pericolul eisegezei – a vedea într-un text ceea ce nu este de fapt acolo, ci ceea ce ne convine şi sprijină propria opinie, voinţă, idee preconcepută sau nevroză. Şi totuşi Dumnezeu ne-a înzestrat cu o imaginaţie creatoare pentru a ne vedea propria viaţă în Hristos prin oglinda Sfintelor Scripturi. Ne este dăruită raţiunea (şi raţiunea lui Hristos) şi ajutorul Duhului Sfânt pentru a citi cuvântul în contextul cadrului spiritual şi al disciplinei învăţăturii şi tradiţiei Bisericii.
Arta de a asculta cu privirea şi de a vedea cu auzul nu reprezintă o înceţoşare a simţurilor, ci este un har. Este darul iubirii pe care ni-l dă Creatorul pentru a vedea lumea şi pe noi înşine aşa cum ne vede El ; dar mai întâi trebuie să devenim ca nişte copii care, uitându-se la ilustraţiile dintr-o carte, ascultă toate cuvintele pe care imaginile (icoanele) le transmit, sau care ascultând o poveste pe care le-o citeşte tatăl văd cu ochii minţii fiecare imagine pe care o aud. A ne lăsa pătrunşi de Cuvântul lui Dumnezeu este arta creativă a credinţei, a o pune în practică este aplicaţia adevăratei ştiinţe a cunoaşterii.
Să devenim ca nişte copii care, uitându-se la ilustraţiile dintr-o carte, ascultă toate cuvintele pe care imaginile (icoanele) le transmit, sau care ascultând o poveste pe care le-o citeşte tatăl văd cu ochii minţii fiecare imagine pe care o aud.
A ne lăsa pătrunşi de Cuvântul lui Dumnezeu este arta creativă a credinţei